OUG pentru specialistul de clasă

În dimineața zilei de astăzi, Președintele SNPP și PUBLISIND, împreună cu vicepreședintele PUBLISIND pe domeniul grefă judiciară, Cătălin Trăistaru, au participat la o întâlnire (mediată de Dumitru Costin – președintele BNS) cu Ministrul Justiției (interimar) Lucian Bode și cu Secretarul de stat Bogdan Ilea pe ordinea de zi fiind două probleme punctuale pentru a căror rezolvare delegația PUBLISIND a cerut sprijin: plata titlului de specialist de clasă la care au dreptul polițiștii de penitenciare și respectiv statutul grefierilor.

Cu privire la problema cea mai arzătoare a anului 2021, pentru polițiștii de penitenciare (specialistul de clasă), Lucian Bode era în mod evident foarte în temă având în vedere reglajul realizat deja pentru polițiști. Președintele PUBLISIND a subliniat faptul că Poliția Penitenciară este singura instituție din sistemul de apărare națională care nu plătește titlul și a adăugat necesitatea de rezolvare cât mai rapidă prin ordonanță de urgență astfel încât să nu ne apropiem de finalul anului și să riscăm o trecere în 2022 fără acest drept în plată.

În plus, s-a subliniat faptul ca impactul bugetar este unul gestionabil (aproximativ 5 mil. lei) și mai ales aspectul că bugetul existent pentru ANP, în anul curent, este unul suficient, nefiind necesară vreo rectificare în acest scop. Această precizare a generat o reacție de ușurare din partea ministrului care deja se exprimase în sensul că problema într-adevăr trebuie rezolvată, dar, cu atât mai mult cu cât nu este nevoie de bani în plus, demersul va fi mai facil.

Secretarul de stat Bogdan Ilea a primit instrucțiuni de la Ministrul Justiției pentru urmărirea actelor normative care urmează a fi promovate în perioada imediat următoare având ca obiect măsuri fiscal-bugetare, cu scopul inserării unei propuneri de exceptare de la prevederile OUG 226/2020 care a înghețat salariile și sporurile în sectorul bugetar, în vederea acordării dreptului în discuție.

Anterior modificărilor apărute la vârful MJ, au fost transmise către MFP două adrese pentru includerea excepției susmenționate în OUG privind rectificarea bugetară, însă MFP a respins demersul pe considerentul că actul normativ nu viza măsuri fiscal-bugetare. Propunerile ar fi trebuit de fapt orientate spre un alt proiect de OUG care a fost recent avizat de CES în același pachet legislativ în care se regăsea și rectificarea. Nu știm dacă mai avem timpul necesar pentru modificarea acestui din urmă proiect care încă nu apare ca adoptat de Guvern, dar vom încerca orice variantă de rezolvare cât mai rapidă a problemei cu mențiunea ca instabilitatea politică pe care o traversăm, poate furniza surprize neprevăzute.

Foto: Inquam Photos

Distribuie

10 răspunsuri

  1. Cu Bode omul bun la toate, daca intradevar vrea, are toata sustinerea lui Citu, s-au putea da OUG sau insera in alta ordonanta in doar cateva zile…

  2. O problemă importantă este indexarea decontari chiriei care nu acoperă integral pt agenti.

  3. O problemă mai importantă decăt indexarea chiriilor este ajutorul o dată în carieră pentru cumpărarea unei locuințe. Să prioritizăm ce este prioritar iar după, să ne ocupăm de cei care acum doresc măriri la ceva ce deja au…. Ori suntem corecți ori nu mai suntem.

  4. Da foarte corect! Trebuie sprijiniți și colegii care au deja rate pentru apartament/casa. Nu se mai aude de mult despre ce soluții ar fi și pentru ei. Dacă mâine ar ieșii din sindicat toți cei care au rate și nu beneficiază de acest decont sunt sigur ca a-ți acorda alta atenție acestui drept… Nu-i asa? (întrebare retorica deoarece toți știu răspunsul). Atâtea întâlniri cu ministru și cu dg dar nu s-a discutat despre asta… Pentru ca nu va ard tălpile…

    1. Fix pe cei afirmi ca nu le ard talpile, yaman ei sunt in aceeasi postura vis-a-vis de creditele ipotecare. Nu este necesar sa seminarizam ceva de care am vorbit mult…foarte mult. Decat sa invoci soparleste ideea de iesire din sindicat mai bine ai propune sa ne adunam in fata Guvernului sa-l convingem sa dea o hotarare de Guvern asa cum este prevazut in statut pentru deblocarea acestui drept. Pentru ca este fix prerogativa Guvernului, a celui votat !

  5. Daa pai tot s-a mai propus pe aici prin articole sa ieșim în strada pentru diferite drepturi (specialistul de clasa… Acordarea transei de 25%…etc.) și tot tot dumneavoastră ne-ați tăiat avântul. Ca stați sa discutam, sa vedem, sa stabilim… Grea tare pornirea. Ultima oara v-a luat 2 luni aproape sa ieșim în strada și pt ce? Ce am obținut la ultimele ieșiri în strada? De ce nu s-a continuat? De ce nu am ieșit mai multi? “trebuie ținut cont de resursa umana” – aceasi scuza mereu… În alte tari pompierii ies în strada și dau foc la mașini și noi nici măcar sa ieșim mai des și mai mulți… Ca ce-o sa ne facă dacă ieșim 1000 în loc de 100? Am obținut specialistul de clasa doar pe hârtie. Atât. De altfel sunteți bun sa ne clasificați (sau mai mult pe mine) ca pe niște șopârle dar dvs când ne-ați zis sa ieșim în strada de ce nu ați spus că obținem specialistul de clasa decât pe hârtie? Abia apoi ne-ați precizat ca GREUL abia urmează…. Și pentru acest greu nu facem nimic… Șopârle sunteți voi ca vorbiți cu jumătăți de măsură. Niciodată nu spuneți tot din prima. Doar câte o bucățică.
    Nu ma pricep la acest sindicalism, nu asta pretind dar nici dvs nu sunteți corecti!

    1. Desi pe alocuri peiorativ comentariul, imi asum publicarea pentru ca imi asum si reprosurile daca putem extrage ceva pozitiv dion asta. Sa le luam putin poe rand…
      A soparli inseamna a introduce in discutie subiecte false menite sa distraga atentia de la lucrurile esentiale sau care induc alte situatii decat cele realeș
      Intotdeauna cand s-a pus problema miscarilor sindicale…pentru cei care sunt mai implicati, e bine de stiut si cate ceva din ce inseamna sindicalism. Si asta vizeaza in mod special scopul (motivul pentru care protestezi), mijloacele (reusrsa de care dispui pe termenul pe care ti l-ai stabilit sa protestezi) si rezultatul concret. Iar pentru rezultatul concret trebuie sa iei in calcul multe variabile: contextul politic (sa ai la cine sa tipi), predictibilitatea unor decizii asumate politic si administrativ si inca cateva elemente pe care nu putem sa le seminarizam acum. Probabil toate chestiunile astea par o teorie imbacsita insa fac parte din acest sindicalism asumat.
      Punctual ai facut referiri la specialistul de clasa si majorarea de 25%. E ok ! Am ajuns in punctul in care ministrul justitiei a semnat si asumat un ordin de ministru. Asa cum s-a mai explicat, este nevoie de o ordonanta de urgenta care sa deblocheze acordarea fiind plafonati la sveniturile aferente decembrie 2020. Iar aici implica Guvernul. Intreb, doar! Care Guvern? Impotriva cui sa protestam acum? Care poate fi impactul unui protest acum? Valul asta de rahat al pandemiei si macelul dintre parlamentari reprezinta un context favorabil in care politstii de penitenciare sa iasa in strada ? Ne-am asumat iesiri in strada si am asteptam pe cei 1000 de care spui ! Am apelat vreodata ala rugamintea de a nu veni mai multi de 100 ? Gandeste-o pe asta putin….
      Corect pentru noi va fi intotdeauna ce va insemna corect pentru membrii.

Caută