Una rece, alta și mai rece. Pensii și posturi

Ciolacu îi dă clasă lui Cîțu, la tăieri

Referitor la pensiile de serviciu, comunicatul CCR indică neconstituționalitate doar pe prevederile aplicabile magistraților, pe partea de impozitare dar și pe… termenul de grație de 5 ani gândit pentru a se ieși la pensie în condițiile actuale astfel încât să fie evitat un exod din sistem. Dar se pare că exodul ar fi ultima grijă a guvernanților, oricum; observăm asta în proiectul de OUG pregătit de guvern prin care se taie posturi vacante, se desființează funcții de conducere și se condiționează voucherele de vacanță sau indemnizațiile de hrană în funcție de nivelul salariului.

Al doilea subiect al articolului este chiar OUG-ul austerității pregătit de noua coaliție a tăierilor, care ar fi descoperit brusc, ascunsă bine sub preș, o gaură bugetară de doar 10 mld de Euro. Din proiectul lăsat la lumină pentru cules reacții, remarcăm aspectele de interes pentru polițiștii de penitenciare, fără a fi însă clarificat în relația cu ANP/MJ impactul concret în sistemul nostru:

  • se desființează posturile vacante; prin excepție, în sistemul de apărare națională se reduc cu 30%

Art.VI

(1) Numărul de posturi vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcții aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se anulează;
(3) Prin excepție de la prevederile alin.(1) numărul de posturi vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcții aprobate potrivit legii se reduce cu minim 30% pentru următoarele categorii de entități:
c) serviciile publice de apărare națională, ordine publică, securitate națională, inclusiv serviciile de poliție locală;
(6) Nu intră sub incidența prevederilor alin.(1) următoarele categorii de posturi:
a) posturile temporar-vacante pentru care titularii de post au raporturile de serviciu suspendate sau după caz contractele individuale de muncă suspendate;
b) posturile pentru care s-a aprobat prin memorandum în Guvernul României organizarea de concursuri pentru ocuparea acestora;
c) posturile pentru care sunt în curs de desfășurare procedurile de concurs proba scrisă sau interviu;
d) posturile pentru care sunt afișate rezultatele concursurilor organizate;
e) posturile temporar vacante prin detașare/delegare potrivit legii;

  • se desființează funcția de șef birou

Art. VII 1

(1) Începând cu data de 1 septembrie 2023 prevederile art. 390, alin.(1), lit.h) (șef birou) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ publicată în Monitorul Oficial al României nr.555 din 03 iulie 2019 se abrogă;
(2) Personalul încadrat în funcția publică de șef birou beneficiază de toate drepturile legale odată cu eliberarea din funcția publică, inclusiv prin ocuparea în condițiile legii a unei funcții publice de execuție corespunzătoare vechimii, experienței, studiilor de specialitate de comun acord cu conducerea entității publice din care face parte;
(3) De la data desființării funcției publice de șef birou până la data aprobării noii organigrame titularul de post va ocupa funcția publică de șef birou interimar beneficiind de drepturile salariale în vigoare pentru funcția publică de șef birou;
(4) Odată cu desființarea funcției publice de șef birou se desființează și structurile organizatorice care funcționează ca birouri. Acestea funcționează în regim provizoriu până la data aprobării noii organigrame și exercită cu respectarea legii aceleași atribuții prevăzute de regulamentele de organizare și funcționare și de fișa postului. Personalul angajat în cadrul acestor structuri își păstrează drepturile salariale în vigoare la data desființării structurilor organizatorice de birouri. Personalul încadrat în cadrul birourilor urmează să fie preluat în alte structuri organizatorice odată cu aprobarea noilor organigrame.
(5) Conducătorii entităților ale căror structuri organizatorice organizate ca birouri se desființează au obligația de a aproba numărul de personal, organigrama și Regulamentul de Organizare și Funcționare până cel târziu la data de 31 decembrie 2023;

  • se modifică numărul minim de posturi pentru serviciu și direcție

Art. VIII 1.

Art. 391, alin.(3) din OUG nr. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ publicată în Monitorul Oficial al României nr.555 din 03 iulie 2019 se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Structura organizatorică a autorităților și instituțiilor publice trebuie să respecte următoarele cerințe:
a) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 10 posturi de execuție (față de 8 în prezent);
b) pentru constituirea unei direcții este necesar un număr de minimum 20 posturi de execuție (față de 15 în prezent);
c) pentru constituirea unei direcții generale este necesar un număr de minimum 40 de posturi de execuție.

  • scade procentul maxim permis de posturi de conducere de la 12% la 8%

 (1) Numărul total al funcțiilor publice de conducere din cadrul fiecărei autorități sau instituții publice, cu excepția funcțiilor publice de secretar general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum și a funcțiilor publice de conducere a căror ocupare se face prin detașare cu personal din cadrul instituțiilor din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, conform statelor de organizare aprobate, în condițiile legii, este de maximum 8% din numărul total al posturilor aprobate.

  • în perioada 2024-2026 se acordă vouchere de vacanță doar salariaților cu venituri brute de maxim 10.000 lei 

Art XI

(2) Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, personalului încadrat care realizează venituri brute lunar din salariu de până la 10.000 lei inclusiv, în perioada 1 ianuarie 2024 -31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat;

  • se acordă indemnizații de hrană doar salariaților cu venituri brute de maxim 10.000 lei; norma de hrană din sistemul de apărare națională se exceptează

Art XII

(1) Începând cu 1 ianuarie 2024, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale căror venituri salariale brute lunar sunt sub 10.000 lei inclusiv, indemnizații de hrană la nivelul anual a două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sigur că referitor la aspectele sintetizate mai sus, se ridică multe semne de întrebare. Neclaritățile se vor lămuri în perioada următoare. Poate cea mai deranjantă măsură este desființare funcției de șef birou, fără să omitem nici faptul că multe servicii nu îndeplinesc condiția minimă de 10 posturi de execuție, iar unele direcții cu mai puțin de 20 de posturi vor fi reorganizate sau desființate dacă nu îndeplinesc nici condițiile pentru serviciu. Unda de șoc a unei astfel de măsuri poate atinge și alte funcții specifice structurii de apărare sau doar Poliției Penitenciare (ex șef secție, șef tură).

Dincolo de iritarea evidentă pe care pachetul de austeritate îl generează atât în sectorul public cât și în cel privat, rămâne de clarificat asupra impactului concret pe toate palierele și de argumentat în vederea unor excepții suplimentare având în vedere problematica resurselor umane din domeniul nostru. Totodată observăm exceptarea condiționării la norma de hrană dar devine problematică acordarea deconturilor turistice pentru salariații cu venit brut de peste 10.000 de lei daca acest drept este văzut la pachet cu voucherele.

SNPP a discutat informal cu conducerea ANP care de asemenea analizează noile prevederi lăsate să circule în spațiul public, urmând a fi formulate concluzii în timp scurt. În acest scop s-a convenit asupra unei întâlniri de lucru ANP-sindicate vineri 4 august. Indiferent de aceste concluzii, un lucru este clar – Guvernul Ciolacu este mai pus pe tăiat mai mult decât oricare alt guvern și ca argument al afirmației, pe lângă pensii și posturi, menționăm și amenințările pe parte salarială, noua lege-cadru anunțându-se cu modificări drastice în materie de sporuri și nu numai. Prin urmare, punem și noi propria concluzie – începem organizarea de acțiuni sindicale și ne pregătim propunerile și revendicările pe care le vom susține sindical!

 

Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare: Una rece, alta și mai rece. Pensii și posturi

Distribuie

48 de răspunsuri

  1. Daca ne orginazam PREA TARZIU ca si cum pensiile….praful se alege.
    Chiar daca nu avem dreptul la greva, trebuie ceva similar cu profesorii…. Doar asa se obtine.
    Astia isi bat joc de noi, nu le pasa.
    Cum sa desfiintezi posturi de la aparare cand noi suntem vai de mama noastra??

  2. Se desființează funcțiile de șef birou și cum vor fi cei care le-au câștigat prin concurs??? Dar cele de șef sectie sau șef tura prin concurs cum ii vor afecta??

    1. Șef birou sunt multe posturi într-un penitenciar, șef birou resurse umane, șef birou prevenire, șef birou productie, șef birou sau serviciu evidenta, care apropo, nu îndeplinește condițiile pentru șef serviciu mulți având in subordine pana in 10 oameni.

  3. Bună seara domnule președinte, dacă pe 10 august 2023 sunt eligibil pentru a ieși în pensie , iar pe 20 august 2023 Legea ete promulgată și publicată în monitorul oficial ,iar eu ies în pensie din data de 1 septembrie ,mai ies după Legea veche?
    Având în vedere că la data întrării în vigoare a legii eu eram eligibil pentru a pleca în pensie!
    Referitor la cei 5 ani perioada de gratie să înțelegem că numai stă în picioare? Să putem pleca pe Legea veche dacă, îndeplinim una din cele două cerințe?
    1) la data întrării în vigoare a legii să ai 25 de ani vechime;
    2) la data intrării în vigoare a legii să îndeplinești condițiile pentru a putea pleca în pensie.
    Vă rugăm să ne răspundeți!

    1. Partea cu cei 5 ani de gratie fiind declarată neconstituțională , aceasta va trebui pusă in acord cu motivarea CCR. Vom vedea cum o vor suci. Exista inclusiv riscul de a elimina întreg paragraful legat de acest termen de gratie. Exodul din sistem se pare ca este ultima lor problema

    2. Salutare!
      Urmariti cand pleaca legea de la promulgare spre Monitorul Oficial si luati masuri in consecinta!
      Nu am inteles de ce musai la 1 septembrie doriti trecerea in rezerva, insa daca insistati cu luna a noua sperand sa prindeti posibila actualizare de sporuri sau altceva, va recomand sa solicitati incetarea raporturilor de serviciu cu data de 2, deoarece daca ar fi 1 septembrie => ultima zi de activitate ar fi 31 august, nebeneficiind de eventuale chestiuni alocate incepand cu septembrie!
      Numai bine!

        1. Domnul Florian se înșală. Dacă rămâneți până pe 02.09. în ideea de a prinde o eventuală actualizare a sporului ANP, rămâneți degeaba. Sporurile nu actualizează pensia, ci doar o mărire a salariilor de funcție și grad.

  4. Bună ziua !
    Domnu Teoroc deci practic legea trebuie să fie întoarsă în Parlament pentru modificări chiar și ptr noi, având în vedere că este neconstituțional amendamentul ptr cei care îndeplinesc condițiile de pensionare sau au 25 ani vechime.
    Având în vedere toate etapele legale care trebuiesc parcurse Dvs când estimați că ar intra în vigoare forma finală a legii ??
    Vă mulțumesc !

  5. Vă salut !
    Domnule Teoroc când credeți că va intra în vigoare noua formă a Legii pensiilor după ce se va întoarce în Parlament ptr modificări ??

    1. Parlamentarii s-ar putea întruni de urgenţă într-o sesiune extraordinară pentru a corecta aspectele de neconstituţionalitate descoperite de Curtea Constituţională. Încă nu s-a anunțat vreo sesiune parlamentara. Vom informa in timp util când se va demara procedura parlamentara de punere in acord cu CCR

      1. Daca nici acum nu iesim din timp urgent in strada cu forte maxime, meritam tot ce ni se intampla!

  6. Bataie de joc!!!! Sa vina ei sa “gestioneze” detinutii. Ramanem tot mai putini, fara perspective de avansare in cariera, ca nu mai avem la ce functii sa dam concurs! E o bascalie maxima la adresa celor care au invatat pentru concursuri! De ce sa ne mai intereseze “perfectionarea profesionala” daca n-avem perspective?! Eu SIGUR o sa merg la VOT!

  7. CIOLACU, fiind foarte inteligent, cu multe inițiative și o persoană de mare caracter, a distrus și PSD – ul și va distruge și țara! Ar fi cazul să ne unim mai mult ca până acum și să mergem în stradă că altfel ne termină de tot ăștia… Numai bine!

  8. Sincer ….oricum in puscarii sunt cam multe functii de sef de…, director…., etc. mare majoritate chiar sunt SEFI, sefii nu muncesc “doar coordoneaza” deci nici nu stiu sa spun daca e de bine sau de rau, in rest totul e discutabil.

  9. Apropo de pensii: “CCR precizeaza ca ar fi constitutionala impozitarea diferentiata a componentei necontributive a pensiilor de serviciu cu conditia ca masura sa fie aplicata tuturor pensiilor de serviciu, fara distinctie. Stim ca toate pensiile de serviciu au calculata componenta contributiva, mai putin cele militare.”

    1. da, nu stiu cum vor face acest calcul, pentru a identifica partea de pensie care este pe contributivitate, mai ales ca aceasta contributivitate a evoluat in timp ca procente

      1. Ia din urma veniturile, cauta elementele salariale pentru care au fost retinute contributii si calculeaza cat ar trebui sa fie pensia/partea contributva. Si ce este peste vor impozita cu cat vor ei. Asta cu conditia sa se mentina cuantumul favorabil in cazul unei recalculari pe contributivitate, asa cum NU si-ar dori unii. Ma refer la cuantumul favorabil si la fel cum vor sa faca teapa cu indexarea de anul viitor cand vor sa o dea in februarie/martie cu inflatia de anul asta care va fi mai mica decat anul trecut.

  10. Nopți pierdute și sănătatea pusa în pericol pentru a face cariera și vin acesti semianalfabeti sa-și bata joc de toată munca mea în câteva zile. De-ar avea inspirație Putin sa vina peste noi..

  11. Am citit cu atentie comunicatul CCR cu referire la exceptiile de neconstitutionalitate ale Legii Pensiilor Speciale PLx 244/2023. Articolele I-IV sunt declarate neconstitutionale, se refera la magistrati, Anexele I-IV sunt neconstitutionale, se refera la magistrati. ART XIII alin 5 si 6 (cele cu termenul de gratie de 5 ani in care se aplica vechea L223/2015) sunt declarate neconstitutionale (atentie, parerea mea, prin coroborare cu articolele anterioare declarate neconstitutionale doar pentru ca acolo apar si magistratii, printre ceilalti). De aceea, cred ca modificarea va fi foarte simpla, numai sa se doreasca acest lucru, mai ales ca a primit aviz pozitiv din partea CE. Adica, din art.XIII alin.5 si 6 se exclud referirile la magistrati sau se adauga un nou aricol, alineat etc. care sa faca strict referire numai la magistrati. Sesizarea la CCR a fost facuta de ICCJ numai cu referire la pensiile magistratilor, dar, CCR are voie sa puna in discutie si articolele care fac referire, chiar indirecta, la obiectul cererii de declarare a neconstitutionalitatii din cuprinsul legii supuse dezbaterii. Exista pericolul, desigur, ca art. XIII, alin.5 si 6 sa fie, pur si simplu sterse de tot iar cei care indeplinesc conditii de pensionare pana la data de intrare in vigoare a legii sa iasa la pensie dupa modelul general, adica sa isi aleaga 12 luni din ultimii 5 ani, din PLx 244. Sa auzim de bine, sa speram ca cineva ii da gandul cel bun Alinei Gorghiu care, din intamplare, este in gradina noastra si pusa de Ciolacu sa ticluiasca rapid amendamentele care sa respecte decizia CCR.

  12. Așa zisele servicii de locali ar trebui desființate! S-ar face o economie enormă la buget!

  13. Am fost acolo……Bravo tata…(editat)..Lasă că mai trebuie tăiate din funcții de conducere… Asta folosesc și parlamentarii acum…Dezbina și cucerește…Au dat legea cu pensia… Majoritatea ce au zis… Lasă bah ca mai avem pana la pensie… Acum cu desființarea funcțiilor de conducere… Majoritatea…Lasă bah ca sasa sunt prea mulți… Maine poimâine o sa ia administrativul ca taie sporul ANP… Majoritatea…. Lasă bah ca nu lucrează cu deținuții și nu merita nimic…Și uite asa în prostia noastră ne arde pe toți.. ca noi asa suntem…Dacă la noi în cămară bate vântul…sa vina și peste colegul viscolul…Cu atitudinea asta…. o sa facă parlamentarii ce vor cu noi…Pt ca nu înțelegem un lucru…sunt porniți pe noi cu tăieri….încet…încet…Dacă nu suntem uniți….se va alege praful!!

  14. Nu va temeți dragilor ca pierdeți funcțiile de șef birou…Sunt ofițeri în sistemul penitenciar care au 20-30 de oameni în subordine și sunt ofițeri de execuție în stat cu atribuții de funcție de conducere…Cum de altfel și ofițeri care au 40 de oameni în subordine și au funcție de șef birou dar cu atribuții de șef serviciu….Știe lumea bună la ce ma refer…

  15. O reformă a aparatului bugetar este necesară, dar pentru a fi și utilă ar trebui gândită în termeni de eficiență, prin raportare la nevoile instituție, obiectivele strategice asumate, complexitatea activităților profesionale și nevoile personalului.
    Constat cu regret că sunt mulți colegi care abia așteaptă să moară “capra vecinului”, fără să înțeleagă măcar ce consecințe poate avea o modificare a statului de organizare, asupra activității dintr-un penitenciar, inclusiv asupra activității fiecărui angajat.
    Gândirea ar trebui să fie una sistemică și pe termen lung.
    Dacă ar fi să analizăm succint câteva modificări ar fi interesant de dezbătut ce se întâmplă cu atribuțiile funcțiilor de șefi de tură și comandanți de secție, care sunt similare în multe penitenciare funcției de șef birou??
    Dacă aceste funcții sunt desființate, atribuțiile și responsabilitățile vor fi realizate…de cine?
    Apoi, am putea să analizăm puțin funcțiile de conducere din reintegrare. Multe penitenciare nu vor mai îndeplini criteriile pentru a avea direcție…și ar trebui să se transforme în Serviciu…cu 2 birouri…dar care birouri, că se desființează și acestea.
    Presiunea pe o singură funcție de conducere ar fi foarte mare, ținând cont de comisiile în care ar trebui să participe reprezentantul socio, de prevederile legale, de presiunea pusă pe funcția educativă a detenției, etc.
    Este o neclaritate aici,l care necesită și modificarea legii de executare.
    Apoi, avem și situația multor birouri de resurse umane.
    Ținând cont de complexitatea activității BRU chiar este de analizat cum vor fi capacitate agenții din compartiment să preia acele atribuții care sunt acum în sarcina șefilor de birou resurse umane ( comisii de concurs, adrese, machete, planuri SCIM, etc.).
    Mă gândesc că agentul din PC1 poate fi și consilier de etică, să facă planuri și strategii…sau colegul agent supraveghetor pe secția a IV- poate fi responsabil în strategia de agresivitate în locul comandantului de secție.
    Nu minimalizez munca acestora, ea este foarte importantă pentru instituție, ceea ce întreb este dacă acești oameni mai pot prelua alte sarcini suplimentare care vor trebui “redistribuite”.

    Ordonanță reduce și din posturile vacante. Dar în condițiile în care multe state sub subdimensionate, raportat la cerințele instituționale, când suntem fruntași la ore suplimentare, oare mai putem pune în cârcă angajaților existenți și sarcinile profesionale ale posturilor desființate?

    Apoi, trebuie pusă în discuție și corectitudinea unei astfel de modificări “în timpul jocului” pentru colegii noștri care au trecut prin examene pentru a avansa în carieră.
    În prezent sunt colegi care participă la concursuri pentru funcții de conducere. Este oare moral, legal și corect ca peste 3-4-5 luni după ce au promovat un astfel de concurs să li se desființeze postul ??
    Poate că o măsură justa ar fi ca aceste modificări să se facă treptat, odată cu vacantarea postului.
    Și ar mai fi un aspect care necesită analizat. Pensionarea masivă a personalului.
    Își mai permite sistemul să piardă personal?
    Sa nu uităm că prin reorganizare și desființarea unor posturi se crează condițiile pensionarii anticipate.

  16. Alina, înainte de a scrie ai avut răbdarea să citești proiectul de OUG 🤔🤔🤔
    Nu de alta, dar la multe întrebări găsești și răspunsul, cum ar fi chestia cu concursuri în derulare

  17. ART. 325
    (1) Şeful de tură este subordonat directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar şi are în subordine personalul planificat în serviciu pe tura sa.
    (2) În afara orelor de program, în zilele de sâmbătă şi duminică, pe timpul sărbătorilor legale şi ori de câte ori directorul sau înlocuitorul desemnat lipsesc din locul de deţinere, şeful de tură asigură continuitatea la conducere, îndeplinind şi atribuţiile specifice rolului de ofiţer responsabil de zonă în situaţia producerii de incidente.
    Tinand cont de numarul mare de subordonati, de atributiile pe care le are , inclusiv pe linia asigurarii continuitatii la conducerea unitatii in afara orelor de program, fara sa minimalizez responsabilitatiile celorlalte funcii ,functia de sef de tura ar trebui sa ramana functie de conducere.

  18. Deci un sef de tura care are intre 20-30 oameni în subordine și care asigura conducerea unității în lipsa directorului va fi trecut pe funcție de execuție? Și ce funcție de execuție va ocupa? Se rescriu statele? Ofițer compartiment sef tura sau ce anume? Aștept o părere domnule președinte!

  19. O întrebare pt cunoscători. Pe ce lege se iese la pensie? Pe cea aflată în vigoare la data întocmirii solicitării de deschidere a dreptului la pensie sau pe legea aflată în vigoare la data ieșirii efectiv la pensie (ziua în care ieși pe poarta unității :)? Vă mulțumesc anticipat.

    1. Normal, parerea mea, la data care apare pe cererea ta de trecere în rezervă şi i se da un număr de înregistrare. Însă, în practică, ar trebui ţinut cont de următorul aspect particular. Daca cererea este datată într-o zi de vineri şi ajunge la registratura ANP pe luni seara, care o vede de abia pe marţi, pe la prânz, s-ar putea ca, între timp, sa treaca perioada de intrare in vigoare de 3 zile calculata de vineri, orice oră, pana luni la ora 24,00 în care este in vigoare legea veche. Va rog sa ma contraziceti. Up.

  20. Pentru un sef serviciu e necesar minim 10 oameni in subordine, un sef de tura are 20-30…

  21. Va salut!
    Dupa modificarile actuale, se mai poate iesi la pensie anticipat partial cu 20 ani conform art. 18 din 223 ?

    Si daca da, metoda de calcul va fi 6 luni din 5 ani sau 12?

  22. Da, o reformă în sistemul bugetar este necesară, dar cine o să plece?
    Credeți cumva că slugoii și lipitorile de afișe?
    Sau vor pleca tot oameni buni?
    Fiecare președinte , primar și au adus oameni lor.
    Pentru ce este nevoie de cate 6 consilieri personali la fiecare primar, președinte, prefect etc?
    Daca s ar verifica toți până la ultimul sunt obligații, nepoți , neamuri toți aceștia reprezintă aprox 10 %din angajații instituțiilor și 60-70%angajatii din sistemul central.
    Dar acești politicieni nu vorbesc de privilegiile lor din banii publici , mașini, consilieri personali, sedii, cazari de lux, masa caldă pe degeaba, bani multi pentru campaniile electorale, doar restul trebuie sa sufere.
    Rușine să le fie.
    Desființați posturile politice de vicepreședinți, viceprimari care mai încasează și 50%bani pe proiecte fara să aibe nicio contribuție, desființați posturile de consilieri personali de tot, ați înființat posturi de administratori publici, ajunge.
    Pe ce criterii se redunc la jumătate aceste posturi de consilieri mult prea personali?
    Daca un președinte sau un primar de bun simt și-a angajat 2 consilieri personali rămâne cu unul iar nesimțiți cu 6 consilieri personali rămâne cu 3?
    In strada este soluția astfel ăștia nenorocesc oamenii.
    Numai zic de pensii, de legea pensiilor de tot vorbește de 3 ani și nimic.
    Ar fi bani suficienti daca firmele străine ar plati impozite și alte obligații fiscale în tara nu în străinătate, dar nimeni nu se atinge de ei.
    Uitați va pe declarațiile de avere ale politicienilor cum au reușit să și construiască imperii, țări străine, mașini scumpe?
    Ia sa și mai tragă din privilegii nesimțiți.

  23. Minciunj și corupție .hotie, lăcomie și incompetenta așa se pot defini cei 32 de ani de politică.
    Și au băut joc de popor.

  24. Vă salut cu respect. Credeți că 10.09 este un termen ok pentru data încetării raporturilor de serviciu? În sensul aplicării dispozițiilor actualei legi! Pe data de 16.08 voi depune raportul la SRU! (53 ani, 31 vechime în MAI, toți anii lucrați cu grupă…..în stradă).

  25. Fără supărare domnule Tudorache, era greu sa dați omului un răspuns direct și la obiect, trebuia sa fiți evaziv???? Procedați ca un politician…. Era mai simplu sai spuneți ca nu știți ce va fi pana atunci…. Și alegerea va apartine… Zi minunata tuturor și multa sănătate

  26. Pt. Cătălin. Eu dacă as avea peste 30 ani vechime as mai aștepta câteva luni să vad noua lege a salarizării. E posibil sa existe ceva beneficii pt cei cu peste 30 ani vechime la trecerea în rezervă. Dacă ați rezistat peste 30 ani poate mai reușiți încă 3 luni.

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.