Orice polițist de penitenciare știe de afacerile judiciare fictive, de transferurile in exces și de escortări făcute doar pentru că unii deținuți vor să se plimbe. Deocamdată nu putem oferi o reacție fermă dar putem deschide o acțiune pentru conștientizarea situației. Așadar ce este turismul penitenciar? Să ne imaginăm un deținut care execută pedeapsa cu închisoarea la Constanța. Din plictiseală ori din interese nelegitime și pentru că nu îl interesează timpul nostru ori banii contribuabililor, el trimite la Judecătoria Vatra Dornei o cerere de deschidere a unui proces, bazată pe imaginație și nu pe realitate.

Instanța dispune poliției penitenciare transportarea acestuia la Penitenciarul Botoșani. Până la Botoșani schimbă mai multe autospeciale și mai multe echipe de escortă și câteva echipe de puncte de primire (pentru că face și un popas peste noapte). După ce ajunge la Botoșani, o altă autospecială a cărei întreținere nu este ieftină și al cărei consum nu este deloc mic, cu o echipă de escortă dintr-o unitate cu deficit serios de personal, bate încă 153 kilometri până la Judecătoria Vatra Dornei, doar pentru deținutul cu imaginație, ca să constate instanța că cererea lui nu are bază în realitate. Situații de acest gen se întâmplă de ani buni dar sistemul încă nu a găsit soluție.

Astfel, se produc fara rost mai multe efecte negative:

se cheltuie cu transportul sume uriașe care ar putea fi redirecționate spre acoperirea deficitului de personal etc;

cheltuieli enorme deja făcute cu sistemul de videoconferință, care rămân neamortizate;

resursa umană deja suprasolicitată din poliția penitenciară prestează un complex de misiuni care ar putea fi evitate;

efortul pentru reintegrarea socială a condamnatului devine o muncă în van atunci când cel vizat nu are stabilitate la o unitate, iar efectele acestui eșec se resimt, în final, asupra societății civile;

flota de autospeciale a poliției penitenciare contribuie la poluare, fenomen despre care ONU și UE ne avertizează în cel mai serios mod;

nu mai vorbim despre riscurile inutil asumate in misiuni de durata, pe distante lungi.

O afacere judiciară fictivă se face de obicei la o judecătorie din orașe mici, instituţie care de cele mai multe ori nu are în raza sa teritorială un penitenciar. Distanțele medii între unitățile penitenciare și judecătoriile din orașe mici variază în jur de 50 – 100 de kilometri. Lăsând la o parte afacerile fictive, mai există si o bună majoritate de cazuri reale, de bună credință, cazuri pentru care de asemenea s-ar putea găsi soluții. Problema s-ar putea rezolva dacă aceste cazuri fie ar fi gestionate prin videoconferință fie ar ajunge în lucru la judecătoriile care au în raza de competență o unitate penitenciară, unde prezentarea la instanță nu pune probleme. Fiecare unitate penitenciară face prezentări la instanțe din orașe mici, între 5 și 15 locații, iar colegii de la escorte înțeleg foarte bine că aceste prezentări reprezintă aproximativ jumătate din misiuni.

Încurajăm colegii din toate compartimentele să înțeleagă că o soluție la transferuri și escortări pe distanțe mari pentru afaceri judiciare ar fi benefică pentru toți. S-ar ridica tensiunea de pe compartimentul auto iar misiunile de escortare nu ar mai necesita sprijin de la alte sectoare, reducandu-se numarul de ore suplimentare. Nu este o regulă dar în multe unități se întâmplă ca oameni de la schimburi ori de la însoțire să meargă în misiuni de escortare. Aceasta depresurizare s-ar simți în mod direct la escortă și indirect în toate celelalte sectoare. Avem deci o variantă pentru atenuarea crizei de personal.

Dacă din rațiuni bugetare nu se întrevăd șanse pentru completatea deficitului de 3000 de polițiști de penitenciare înregistrat la nivel de sistem, putem acționa cel puțin pentru restrângerea misiunilor care pot fi rezolvate prin alte mijloace. Soluții există, mai trebuie voință. Infrastructura de videoconferință o avem de ani buni dar utilizatorii se lasă așteptați. Există comisii rogatorii și există solutia strămutarii proceselor. Există posibilitatea unor modificări legislative care să simplifice aplicarea unor soluții sau, dacă este nevoie, care să blocheze risipa de resurse. Condiția este ca modificările să fie dorite si promovate de toate părțile implicate. Ar trebui pentru binele comun, să intelegem faptul că există soluții, inclusiv soluții inovatoare. Suntem în epoca revoluţiei în telecomunicaţii, ar fi cazul să ne comportăm ca atare.