La fiecare emitere de noi norme, în special cele legate de drepturi, urmărim o agendă proprie fără a ne pierde în termeni comparativi cu alte structuri de apărare, însă nici nu ezităm să culegem ce este bun. Ultimele sute de încadrări din sursă externă au generat și un val de noi situații legate de drepturi și interpretarea lor. Noii colegi proveniți din structura MApN și care și-au achiziționat imobile încă de când activau ca militari, la încadrarea în sistemul penitenciar își pierd dreptul de a li se mai deconta ratele. Depinde însă la ce unitate se încadrează.
Practic, odată sosiți în sistem penitenciar, dreptul de chirie/rată se analizează de la zero, cu îndeplinirea tuturor condițiilor. Deși pare un pic ciudată această interpretare având în vedere că pe colegii militari îi preluăm cu toate celelalte drepturi, totuși statutul polițistului de penitenciare și cel al militarului diferă prin prisma protejării acestui drept cu ocazia transferului sau încadrării în ambele structuri.
Extras din statutul polițistului de penitenciar:
Extras din statutul militarului cu privire la pierderea decontării, fără alte precizări de protejare a dreptului:
18 răspunsuri
Probabil va trebui să câștige câțiva în instanță ca să se normalizeze legislația.
Conform legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare art. 110 se mentioneaza ca in situaţia transferului prevăzut la alin. 1, precum şi în cazul rechemării în activitate în termen de 60 de zile de la data trecerii în rezervă, instituţia la care se transferă/încadrează preia toate drepturile şi obligaţiile care decurg din contractele şi angajamentele încheiate potrivit art. 41^1, 41^2, 91 şi 91^1 şi aflate în derulare la data transferului/încadrării.
#M36 În situaţiile prevăzute la alin. 2, instituţia la care se transferă/încadrează acordă în continuare drepturile prevăzute la art. 20^1 alin. 2^1.
2^1) Cadrele militare care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. 1 şi 2 şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentruplata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. 1, dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate.
acest articol nu se poate aplica in momentul in care un cadru militar din mapn este incadrat in anp in urma unui concurs?
va multumesc
Un pic de atentie…
Reluam…
Conform art. 110 din statut militar : Transferul cadrelor militare între ministerele și serviciile menționate la art. 109 se face prin ordin al conducătorului instituției din subordinea căreia se transferă, la cererea ori cu acordul conducătorului instituției la care se transferă.
În situația transferului prevăzut la alin. 1, precum și în cazul rechemării în activitate în termen de 60 de zile de la data trecerii în rezervă, instituția la care se transferă/încadrează……
Articolul 110 reglementeaza transferul ! Si nu oriunde ci in institutiile amintite in art. 109:
Dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor aparținând Ministerului de Interne și Ministerului Justiției, respectiv serviciilor de stat specializate în domeniul apărării și siguranței naționale care, potrivit legii, au în structurile proprii personal militar.
Iar tot ce inseamna personal militar in aceste structuri sunt detaliate in clar tot la art. 109.
În cazul în care am deținut o nuda proprietate ca agent, ulterior am demisionat, am donat proprietatea iar apoi am absolvit o Academie de profil și am revenit ca ofițer, ce părere aveți?
Pot beneficia de acest drept?
Având în vedere ca legea spune “de la data încadrării în sistemul penitenciar” și nuda proprietate nu imi oferea dreptul de a locui acolo.
Din punctul meu de vedere nu indeplinesti conditiile avand in vedere ca normele prevad explicit faptul ca nu trebuie sa fi detinut o proprietate, neinvocand forma juridica de posesie (in cazul tau nuda proprietate). Implicit definitia nudului proprietar incepe cu fraza cheie care anuleaza interpretarile si anume ca nudul proprietar este ”titular al unui drept de proprietate a…….”
Zar, sigur ai dreptul la chirie /decont !
Legea 145 și ordinul de aplicare specifica clar la condiții,” după data încadrării in sistem”…..deci dacă ați înstrăinat ceva înainte de încadrare nu i nicio problema …
Mergeți cu încredere în instanță!
Cert este ca nici Zar nu a fost foarte clar … A fost agent, in acest timp detinea o proprietate dupa care a demisionat. Liber de contract a donat proprietatea si s-a inscris la Academie. Si acum doreste chirie ca ofiter. Bun! Ideea este in felul urmator: Cand era agent nu beneficia ca avea o proprietate..clar! Prin demisie si demers ulterior de instrainare a proprietatii a devenit eligibil la reincadrare pe argumentand ca nu a instrainat proprietatea in timpul activitatii ca politist de penitenciare…
Legat de instrainare, sunt doua situatii distincte prevazute de alinb) al art 3 din OMJ 482/11.02.2020:
b) nici el și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere nu au înstrăinat o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea, după data încadrării în sistemul administrației penitenciare, (prima situtie)
sau, în situația în care nu există fond locativ corespunzător în localitatea unde își desfășoară activitatea, nici el și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere nu au înstrăinat o locuință în localitatea unde solicită acordarea compensației lunare a chiriei ori în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă, în limita prevăzută de lege (a doua situatie);
1. La prima situatie regasim conditia de neinstrainare dupa incadrarea in sistemul penitenciar
2. Nu regasim conditia de mai sus.
Deci, aflat in conjunctura priumei siutuatii este eligibil, aflat in conjunctura celei de-a doua situatii nu mai este eligibil (cu specificatia ca intr-a doua situatie nu poate fi decat daca in localitatea unde isi desfasoara activitatea nu exista fond locativ).
“Din punctul meu de vedere nu indeplinesti conditiile avand in vedere ca normele prevad explicit faptul ca nu trebuie sa fi detinut o proprietate………..dupa data incadrarii in sistem, boss!
Ati baut apa dupa (editat)l!?
Omul a instrainat inainte sa fie incadrat din academie, deci se incadreaza 100%.
Am detaliat la comentariul lui Ion. Sunt 2 situattii distincte extrase din alin b) art 3 din OMJ 482.
Este clar că, condiția ,după data încadrării in sistem , se păstrează și în cazul celor 70 km!
Este vorba de interpretare rău intentonata!
Articolul din lege și ordin este formulat de natura să fie interpretat în acest mod restrictiv.
Cum poți să crezi că dacă soțul a înstrăinat o locuință ,înainte să te fi cunoscut , îți restictioneaza dreptul tau de politist in momentul de fata!
Cuim crezi atunci ca iti restrictioneaza dreptul daca cea care urmeaza sa te casatoresti detine o proprietate fara ca tu sa ai drept de posesie pe acel bun? Doar deducand ca locuiesti impreuna cu ea devenind sotia ta ? Nu o obliga nimeni sa te aduca in casa ei daca s-a casatorit cu tine… Dreptul tau de politist unde in situatia asta daca sotia ta nu vrea sa locuiti in casa ei dobandita inainte de casatorie?
Art 111 din legea 145(lege în baza căruia a fost publicat ordinul și care nu are putere să l modifice)spune :
Polițiștii de penitenciare cărora nu li s-a acordat locuință potrivit prevederilor alin. (1) și care nici ei și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere nu au în proprietate o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din salariul lunar net, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condițiile legii, inclusiv pentru locuințele atribuite de către autoritățile administrației publice locale sau pentru locuințele de serviciu. În situația inexistenței unui fond locativ corespunzător în localitatea unde își desfășoară activitatea, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuință situată într-o localitate aflată la o distanță de maximum 70 km, în cazul în care nici polițistul de penitenciare și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere nu au în proprietate personală o locuință în acea localitate sau în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă.
(3) Dacă polițiștii de penitenciare, inclusiv soțul/soția acestora sau copiii aflați în întreținerea acestora au înstrăinat o locuință, în localitatea în care își desfășoară activitatea, după data încadrării în sistemul administrației penitenciare, aceștia nu beneficiază de prevederile alin. (1) și (2).
Deci ,daca nu ai locuință și nu ți s a atribuit poți beneficia de chirie, in loc unde iti desfășori activitatea ,plus daca nu este fond locativ +70 km.
Ce te restictioneaza referitor la înstrăinare este a doua condiție ,care spune că nu beneficiezi, daca cu soțul ai înstrăinat ,in localitatea in care îți desfășori activitatea, după data încadrării in sistem, …..atât spune dar cred că este logic că interdicția se extinde și la cei +70 km.
Daca nu ar fi asa, ar însemna că ,daca ai înstrăinat in alta parte decât în loc unde este penitenciarul ,după ce te ai încadrat, ai dreptul la chirie .
Pai cum 2 condiții?
Spune clar la sfârșit ,in limita prevăzută de lege,…adică ,după data încadrării , in cei 70 km …etc!
Cuvantul ”sau” in interiorul alineatului b) art 3 din OMJ 482 implica o alta situatie…. Pleci sau ramai! Pleci e o situatie, ramai e cu totul alta. Alineatul b) iti ofera alternativa. Ori esti intr-o situatie indeplinind criteriile acesteia ori (sau) esti in a doua indeplinind criteriile acesteia. Iar in cea de-a doua situatie nu regasesti reiterarea conditiei referitoare la data incadrarii. Este o opinie personala.
Daca așa restrictiv și (editat) gândește o persoana din mai marii noștrii apărători , suntem pierduți!
Accentuezi cam mult. Am afirmat ca este o opinie personala si apreciez ”mulțumescul” tau pentru ca ai obtinut o potentiala interpretare pe linie de juridic. Ce legatura are asta cu pierzania ta…tu stii !
In situatia celor care se incadreaza in sistemul penitenciar din mapn( la mapn beneficiau de decontarea ratei) , ar putea exista pe viitor modificari pentru a beneficia de decontare si la anp? sau de ce ar fi nevoie pentru a se modifica procedura de acordare a acestui drept?
va multumesc
Nu va avanyajeaza statutul pe care-l aveti acum la Mapn. Daca transferul ar fi fost invers , in statutul politistului de penitenciare exista o astfel de protesctie, respectiv continuitatea decontarii ratei