Pentru postarea anuntului care declanseaza efectiv procedurile de ocupare a primei serii de posturi vacante care se vor scoate la concurs, este necesara avizarea, semnarea si apoi publicarea ordinului de ministru care reglementeaza metodologia de concurs dar daca credeati ca astfel se completeaza cadrul normativ necesar, va inselati. Mai este necesara emiterea unei decizii a DG ANP privitor la probele de concurs. La decizie se lucreaza intens desi aceasta se poate semna si publica numai dupa publicarea OMJ, urmand ca saptamana viitoare probabil sa aiba loc consultari pe marginea deciziei. Odata ce avem si aceasta decizie publicata, se poate posta anuntul. Ca sa putem raspunde cat mai precis la intrebarile de tipul cand incep concursurile? trebuie sa luam in calcul mai multe variabile care apar in aceasta ecuatie a estimarii termenelor,

La acest moment MJ analizeaza proiectul de ordin pe care ANP l-a transmis intr-o forma cat mai completa pentru a fi usor de digerat de specialistii din MJ si ne exprimam speranta ca la nivelul ministerului se va tempera putin aplecarea uneori exagerata spre desfacerea firului in patru ori spre filozofie. Recunoastem ca uneori un ordin care vine cu ceva intarziere dar intr-o forma buna este de preferat unui ordin rapid si prost, dar actualul statut special stabileste deja normele principale in aceasta materie iar acest lucru faciliteaza un parcurs mai rapid al ordinului dat in aplicarea statutului.

Dupa ce specialistii isi spun cuvantul pe forma acestuia, ordinul intra in etapa de transparenta care conform legii ar fi de minim 30 de zile pana la avizare, insa exista o dispozitie care permite scurtarea acestui termen. OUG 8/2020 care modifica Legea 145/2019 impune ca ordinul sa fie emis in 30 de zile de la intrarea in vigoare a ordonantei. Prin urmare actul normativ va sta mai putin pe pagina MJ astfel incat publicarea lui sa se incadreze in termenul de 30 de zile incepand cu 6 februarie 2020. Dupa etapa de transparenta decizionala in forma accelerata, ordinul este avizat de directiile de specialitate din minister si intra in mapa ministrului pentru semnare; timpul de asteptare la mapa sigur va fi scurt (noi ne vom stradui sa nu fie deloc) avand in vedere prioritatea normei. Dupa semnare, ordinul pleaca la publicare in Monitorul Oficial iar dupa publicarea ordinului, DG ANP va semna decizia despre care vorbeam, care si aceasta trebuie publicata.

Imediat dupa publicarea deciziei, poate fi postat anuntul care declanseaza concursurile. Ne-ar placea sa angajam ca data estimativa – o zi din ultima saptamana a lunii martie a anului curent, insa depinde foarte mult de variabilele de mai sus. Daca totusi nu va fi ultima saptamana din martie atunci credem ca prima saptamana din aprilie ar fi un termen probabil la care ar putea incepe procedura de ocupare a posturilor listate de SNPP intr-un articol anterior.

Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare: Start concursuri Politia Penitenciara – estimare data incepere

16 Responses

  1. Bună seara, dle Ștefan Teoroc!În lista postată cu posturile vacante nu se regăsesc și cele care au fost suspendate. Se vor mai scoate la concurs? Dacă da, când? Vă mulțumesc anticipat!

    1. Ana, vezi OUG 8/2020

      „(1) Concursurile pentru ocuparea funcțiilor vacante de polițist de penitenciare, de conducere sau de execuție, începute anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nu mai continuă, acestea fiind reluate în acord cu noile dispoziții legale și în raport cu necesitățile instituționale de ocupare; taxele plătite de candidații care nu se reînscriu la noile concursuri se restituie.”

  2. Dacă pe unii îi puteți declara pierduți, eventual poate oferiți vreo recompensă ceva că tot vin niște sărbători, eu sunt doar un pic cam sceptic în privința termenelor amintite de dumneavoastră.
    Mai in concret, vorbim de implicare sau despre claritate, etc, însă nu ținem cont de elemente politice spre exemplu.
    Ce legătură are politica o să spună vreo câțiva deontologi pe aici, însă dragilor tonul îl dă ministrul justiției ori din câte observ sunt vreo câteva necunoscute aici, poate se lămureasc dar mă îndoiesc că prea curând dar….
    Îl altă ordine, vă știam un tip mai reținut însă observ că va hazardați in pronosticuri, care nu prea se pupa cu realitatea românească așa că un pic de rezervă poate nu ar strica
    Pentru dumneavoastră dragi colegi, apucați de învățare tematica propuse anterior cu ocazia altor concursuri căutând pe site ANP, funcție și de ce anume optați. Schimbați 293 cu 145, respectiv abgradati legile cu cele noi
    In rest, seară bună și vegheați tot intrăm în postul Paștelui

  3. Domnule presedinte,
    E off topic,stiu,insa totusi va intreb:
    Este adevarat ca,cf art 12 ,lit h daca pierzi dreptul la mutare/detasare ,ulterior nu mai poti beneficia de chirie chiar daca nu ai proprietate sau doresti sa te stabilesti si tu la casa ta?
    Poate acum am stat prin tara ,obligat de situatia financiara cu chirie si acum vrem sa ne tragem acasa ,nu mai putem face asta fara sa pierdem chiria?
    Este adevarat?

  4. Buna ziua, domnule Stefan Teoroc!
    Care sunt conditiile de participare la conducatori auto? Categoria de permis B+C+D, atestate profesionale (trebuie ambele, marfa si persoane?) si se cere experienta? Multumesc!

    1. Asteptati pana la aparitia Ordinului de ministru care reglementeaza noua procedura de concurs. Ca idee, va puteti ghida dupa cele vechi, in general conditiile si bibliografia vor fi cam aceleasi. Chiar va recomand sa va apucati de invatat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *