În cursul zilei de 23 ianuarie 2025 a fost semnat OMJ privind majorarea CSAT care se va acorda integral începând cu 1 ianuarie 2025, deci odată cu salariul din 10 februarie, fiind menținute atât procentele cât și categoriilor de personal.
Așa cum am informat, nu a existat vreun risc cu privire la plata acestei majorări, deși tergiversarea semnării ordinelor a fost utilizată, cel puțin în cazul MAI, ca instrument de șantaj la adresa sindicaliștilor pentru a renunța la acțiunile de protest.
Revenind la realitatea cotidiana, reamintim grupării amnezice ”Ciolacu 2” că nu vom sta cu capetele plecate acceptând o guvernare abuzivă care visează la liniște pe scena socială! După mitingul de amploare din 17 ianuarie, Guvernul României ne-a comunicat, prin vocea secretarului general, că se va reintroduce majorarea salarială pentru sâmbete, duminici și sărbători legale prin legea de aprobare a ordonanței trenuleț, punctul de reper fiind sesiunea parlamentară din 3 februarie.
Nimic nou! Doar reiterarea celor afirmate de premier în declarațiile de presă și probabil speranța că vom aștepta cuminți materializarea promisiunilor.
Până vom recâștiga drepturile tăiate de Guvernul ”eficient” menținem ferm baricadele, săptămânal delegația sindicatelor unite urmând să fie prezentă în Guvern să conștientizeze decidenții politici cu privire la revendicările sindicale enunțate ferm și cu privire la care nu suntem dispuși să facem vreo concesie:
– Plata majorării salariale pentru sâmbete, duminici și sărbători legale.
– Indexarea pensiilor militare cu ultima rată medie anuală a inflației.
De asemenea vor fi organizate proteste comune (poliție – penitenciare) în teritoriu, în următoarele orașe: Iași (30.01.2025), Cluj (05.02.2025), Timișoara (10.02.2025), Craiova (13.02.2025). În orașele mari, protestele sunt completate cu deplasări între instituțiile statului, dar și cu alte proteste pentru a menține presiunea sindicală.
În data de 17 februarie 2025 va fi organizat un PROTEST COMUN (poliție – penitenciare – rezerviști) la București, similar celui din 17 ianuarie, când coaliția de guvernare a reusit sa arunce in strada 10% din toata structura de aparare, deși inițial estimase greșit forta si vointa de reactie a maselor pe care ei viseaza să le subjuge.
Guvernul României pare decis să își distrugă propria structură de apărare națională. Doar noi, împreună, putem opri dezastrul!

34 de răspunsuri
Să se pună problema să se plătească SDLS începând cu data de 1 ianuarie!
E pentru toată familia ocupațională, incluzând si MAPN?
Da
Marius ai punctat foarte bine, nu e greu de pus in practica acest aspect, insa in primul rand trebuie a se vrea….
Putem fi și realiști puțin?
Acceptam ca nu putem câștiga totul și ca am pierdut
Datorită…, și va las sa alegeți motivele…
De la faptul ca s-a publicat in 31 pana la ..
Am fost acolo, e primul miting sindical indiferent care a scos cu zgomot, fără o singura strigătură, cu claxoane din partea celor blocați in trafic și semne de 👏✌️
Cel puțin din ultimii 5 ani, eu personal estimez ca din ultimii minim 15
👍🤝🏻
Păi bun!? Și noi cei care am pierdut sdsl în această lună? Puneți vă rog problema să se plătească începând cu 1 ianuarie, așa cum a menționat colegul mai sus. Asta i discriminare! Nu aș vrea ca cele 54 de ore pe care le am făcut să meargă la bugetul alegerilor prezidențiale. Trebuie să fim realiști, nu suntem pionii lor!!
Cei de pe ture nu sunt “cai de curse”, și cred ca toți de asta am acceptat să lucrăm pe schimburi, doar pentru acei “amărâți” de bani.
Auzind pe la stiri despre anumie sporuri (spor periculozitate, antena) ca posibile elemente excluse din componenta salariala. Nu avem motive de relaxare. Mi-e teama de ce se va intampla dupa alegeri cand ei nu mai au nimic de pierdut si noi de votat.
Beneficiari ai Sdsl nu suntem toți in concluzie șansele sunt minime să se acorde pe ianuarie. Să vedem dacă cei care beneficiau de SDSL vor fi sacrificați in mod tacit in favoarea baykatar de care beneficiază toată lumea ( spun asta in condițiile in care între factorii decizionali probabil s-a discutat , ori un spor ori celălalt pentru că bugetul nu permite ambele). 🙂 da, sunt cărcotaș nu? Sănătate și înțelepciune tuturor.
Știe careva dacă și cei din Mapn primesc în continuare?
Orele SDLS să se plătească cu 1 ianuarie
Nu suntem p grila din2021,nu beneficiem d pilonul 2d pensie,norma d echipare și de hrana sunt mai mici,sporurile nu sunt actualizate iar din 2031 grupa pentru administrativ se pierde precum și calculul pensiei se modifica,un politist local castiga 9300lei net lunar și noi negociem sa nu ni s mai taie?restul drepturilor cand o sa protestam sa l obținem?
Dl Președinte,e veridica afirmatia colegului ca din 2031 se pierde grupa de munca pentru sectorul administrativ?
la acest moment nu exista vreu proiect care sa modifice grupele de munca
Nu puteti voi protesta, cat va pot ei fura ( isi bat joc (si) de voi ) acesti nesimtiti.
Și … să fie plătite cu Sporul prev. de Codul Muncii !!!
Bine punctat!
Indexarea pensiilor, conform legii, articolul 59 din Legea-cadru nr. 233 din 2015. Este nelegală măsura suspendării indexarii pensiilor cu indicele de inflație, prin OUG 156/2025, act normativ inferior legii.
Va multumim, deocamdată, ca va gândiți și la rezervisti ! Mult succes, pe mai departe !
Lucrările de excepție se mai acordă ??
Nu au specificat nimic în ordonanța trenuleț de așa ceva!
Se acordă în continuare
Pentru MApN nu a fost aprobat?
Ordinul de serviciu se mai deconteaza anul asta?
Nu
Si de ce nu avem nicio problema cu asta?
Nu este mentionat nicaieri ca o revendicare acest aspect, renuntam la drepturi asa usor?
Știe careva dacă și la MApn a fost aprobat?
ce s a discutat astăzi în sedinta de guvern ?
Oare de concursurile de TCO știți ceva ? Când se mai scot ?
Azi dimineață după câteva ture pe secție mi-am găsit biroul plin de referate necompletate. Bineînțeles ca nu ma înlocuiește nimeni și nu îmi face nimeni treaba. Nu ca as avea pretenția. Întreb și eu colegii sindicaliști, e normal sa lucrăm așa? Am și eu familie, copii. În ritmul ăsta o să clachez. Asta se vrea, să ne dăm demisia din sistem? După 20 de ani lucrați zi de zi am ajuns bătaia de joc a politicienilor? Am ajuns să ne batem și între noi
Și presupun ca vrei sa nu mai protestam sau ce? Ca nu înțelegem ce anume transmiți? Protestul nostru te afectează și ai vrea sa renunțăm?
As vrea sa nu mai fiu obligat sa te înlocuiesc, colegule. O sa apelez la psiholog si o sa dau in judecata penitenciarul.Astea nu sunt condiții normale de lucru.
puteai face și tu refuz de munca suplimentara și nu te deranja nimeni …..dar na , pe tine nu te afectează deci nu te interesează…..
puteai face și tu refuz de munca suplimentara și nu te deranja nimeni …..dar na , pe tine nu te afectează deci nu te interesează…..
Întotdeauna e o bătaie între ture și birouri, fiecare crede ca celălalt nu face nimic