Odată cu stabilirea clară a modului în care se face plata pentru prima lună în care polițiștii de penitenciare beneficiază de titlul de specialist de clasă, sperăm să închidem definitiv divergențele pe această temă iar dreptul să intre în normalitate pe parcursul său legal. Dilema 1 sau 15 decembrie nu este esențială, să fim realiști. Mai deranjantă era ezitarea și lipsa unor instrucțiuni clare, ceea ce a declanșat veșnica bulversare de sistem, în care fiecare unitate își acivează propriile pârghii și contacte pentru argumentarea unor decizii locale, cât timp lipsește lumina de la vârf.
Ieri am avut un context, astăzi altul. Prin urmare am abandonat canalele de comunicare către ANP și am contactat MJ pentru a ne edifica care este până la urmă poziția ministrului. În urmă cu câteva minute am finalizat prin intermediul Președintelui BNS un schimb de opinii cu Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu având meritul de a fi reușit să scoată la urgență OUG 128/2021 fără parcurgerea pașilor obișnuiți care premerg o ordonanță și care ne-ar fi dus cu adoptarea în 2022. Am transmis argumentele si interpretarea SNPP susținând plata cu data de 1 decembrie 2021.
Ministrul Justiției ne-a transmis ca decizia sa finala este plata cu data de 15 decembrie 2021 și că este luată pe baza unei analize atente a cadrului legal. În mod normal această divergentă minoră de altfel, nu ar fi trebuit să existe dacă interpretarea se făcea din timp iar argumentele și instrucțiunile se transmiteau unităților. Situația în sine nu este un capăt de țară și putem depăși momentul cât timp ordonatorul principal își asumă o poziție clară. Orice nemulțumire pe această linie se poate formaliza prin acțiuni în instantă mai ales că practica începe să se formeze la nivel MAI (polițiștii având un an avans cu acest drept) unde deja au fost obținute sentințe care acordă titlul de specialist de clasă începând cu anul 2018, anul în care Legea 153/2017 a devenit aplicabilă.
Într-o scurtă revenire la logica noastră de a argumenta pentru plata titlului cu data de 1 decembrie punem la dispoziție prevederile legale conform cărora în opinia SNPP, dreptul nu ar putea fi fragmentat cu începerea acordării de la o altă dată decât data de 1 a lunii în discuție. Este un drept atipic a cărui acordare ar fi trebuit să înceapă în 2022 dar care a fost tras ceva mai devreme născând diverse interpretări.
Legea 153/2017 – Anexa VI
Art. 28
OMJ 2415/C/2018 cu modificările ulterioare – Anexa
Art. 47
Prin derogare de la art. I alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru polițiștii de penitenciare și personalul civil din sistemul administrației penitenciare se recalculează majorările salariale determinate ca diferență între cuantumurile salariilor de funcție/salariilor de bază aflate în plată și nivelul salariilor de funcție/salariilor de bază prevăzute pentru anul 2022 de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere majorarea pentru titlul de specialist de clasă/domeniu funcțional.
8 răspunsuri
Dreptul ia naștere cu L153/2017 și normat de Omj, dar este inactiv. Vine Oug 128/2021 și îl activează. Începând cu 15 dec el devine activ. Perioada de 01-14 dec, este intr un vid legislativ și aici intervine ” puterea legilor”. Ce iei în considerare? Pai oug128/2021… .ca e mai puternic. Exemplu… Spetele cu sporurile de concediu în care se invoca procedura de aplicare din vechiul Omj din 2007, dar tu aveai mai puternic Oug64/2006.
Din alt punct de vedere… Data aplicării trebuie sa figureze în actele administrative de acordarea a dreptului ( Decizia.) Nu trebuie sa fie lăsat la voia interpretării de către contabili. Decizia trebuie sa sune clar. D-le președinte consultați deciziile de personal sa vedeți cum suna… Tu ca și contabil, n ai voie sa interpretezi, trebuie sa ti spună BRU/DMRU cu ce data te apuci de calcule…
P. S. (I) Și DA, este părerea unui ” finanțist” dacă asta va întrebați…..Și totodată trebuie adus la cunostinta BRU/DMRU ca dânșii sunt responsabili cu alocarea la drepturi, iar Financiarul doar cu calculul….
P.s. (II) opinie personala și atat.
….hai ca ne-a mai furat un pic. Niste jegosi/
Și totuși când urmează sa încasăm și aceasta “brumă” de bani ? Știe cineva cât v-a încasa un agent ?
E in funcție de ce nivel ai raportat la vechimea in domeniul de activitate
Buna ziua,
Se mai anunta masuri de protest? Facem vreun calendar serios si masuri serioase de protest? Sunt nerabdator, ca si colegii mei, sa protestam pentru drepturile salariale cuvenite.
Astept raspuns.
Va multumesc.
Va spun eu Dl Tudorache ca se pare ca se evita maxim raspunsul ! Am 16 ani vechime in sistem , agent , și am clasa cea mai mare ! Și acum supriza – 43 de RON ! Veți spune ca este jumătate de suma , ca se calculează nu știu cum ! Va spun eu altceva , la MAI nu exista sub 100 de RON iar la pompieri pleca de la 200 de RON ! Noi = 17 RON , 26 , și dacă ai vechime ca mine probabil 86 de RON ! Suntem o forța !
Nu evita nimeni niciun raspuns. Acceptam ironia insa nu pe cea provenita din lipsa de documentare. Articolele SNPP care au ca subiect titlul de specialist de clasa detaliaza si clarifica. Doar trebuie citit cu atentie.
1. In luna ianuarie primesti specialist de clasa pentru jumatate din luna decembrie (pt ca asa a hotarat Predoiu in urma consultarii unor specialisti … desi dreptul nu se fragmeneteaza atat in opinia noastra cat si a ANP. Bine macar ca si-au asuimat enormitatea. De aici denota clasa de profesionalism in MJ).
2. Legea salarizarii se aplica la jumtata pentru ca nu ai primit decat 2 transe de cate 25% . Ca atare si titlul de specialist de clasa se raporteaza la cele doua cresteri, cuntumul procentual fiind ombilical legat de majorarile conform legii salarizarii. Deci, se plaica majorarea de 25%, implicit creste si cuantumul titlului
3. Unui agent cu vechime caruia i se acorda 7,5%, pe net la sfarsitul unei luni, cresterea este de aproximativ 130-150 lei. Cu fiecare majorare care trebuie aplicata conform legii salarizarii, acest cuantum creste, evident.
4. De retinut ca pe net sumele variaza in functie de niste indicatori-ore cu sporuri de prezenta, indemniatii comanda sau alte elemente care compun salariul de functie (salariul de baza)
5. Titlul de specialist de clasa este un drept care trebuia acordat incepand cu 2022 pentru ca se aplica la SF 2022 iar teoretic, la acest moment trebuia sa fim la nivel maxim conform legii salarizarii neaplicata de Citu si in prezent de Ciuca. Vezi obiectul a peste 60 de proteste organizate de SNPP in 2021.
Bun… Și proteste noi? Pt măcar o transa de salariu?