Pe masa Guvernului României a apărut deja Proiectul ordonanței de urgență care va bloca ocuparea posturilor vacante prin concurs. Măsura vine în contextul în care prim-ministrul și cei din coaliția de guvernare și-au manifestat intenția față de o astfel de ordonanță, unul dintre motivele politice fiind acela că se vor acumula ceva bani pe la buget. Cert este că pentru a suspenda, tăia, plafona, Guvernul se mișcă ca o felină după pradă în timp ce pentru actele normative care ar întregii veniturile salariale, Guvernului i se gripează motoarele performante cu care se laudă prin camapaniile electorale.
În concluzie, prin această ordonanță, toate posturile vacante pentru care nu s-au demarat proceduri de concurs nu vor mai putea fi ocupate până la începutul anului 2023. Există însă și excepții pentru posturile definite ca fiind unice, unicitatea acestora fiind descrisă astfel:
(2) Prin post unic, în sensul alin.(1), se înțelege:
a) acel post ale cărui atribuții, prin conținutul și natura lor, sau responsabilității stabilite, nu se regăsesc într-o altă componentă organizatorică;
b) un post dintre cele aflate în compartimentele în care există numai posturi vacante.
Pe lângă alte excepții de pe la finanțe și administrații centrale și locale, toate posturile vacante din sistemul penitenciar pentru care s-au demarat procedurile de concurs vor putea fi ocupate conform calendarului stabilit în anunțurile de concurs. Dintr-o perspectivă de organizare, prezenta ordonanța ar putea avea și avantaje în sensul că în termenul de 6 luni de suspendare, se vor finaliza mai rapid concursurile în derulare. În plus, perioada următoarelor 6 luni va estompa și echilibra statele de funcții astfel încât vom ști exact de pe ce poziții vom pleca în 2023.
Click pe imaginea de mai jos pentru a accesa integral Proiectul de ordonanță de urgență:
16 răspunsuri
Vreo sansa pentru scoaterea la concurs a posturilor de sef sectie pana la 01.07? Sunt foarte multe vacante prin tara. Multumesc
Da. Sunt șanse. Se încearcă pana la finele lunii Iunie
Concursul de șef tură va începe anul asta?
Da
Pentru locurile de șef de tură care s au scos, e valabil ce ați scris mai sus?
Pentru posturile de șef tura se va continua procedura de concurs
Buna ziua! Despre cel pentru operativ din decembrie, se stie ceva?
Da. Sunt o serie de concursuri in derulare și se încearcă cam pe la jumătatea lunii Iulie sa între in linie dreapta și cele scoase pe operativ in Decembrie
Fără supărare, da aveați timp sa terminati absolut toate concursurile pe care le aveți in derulare..
De 7 luni sa nu dai nici măcar un amărât de psihologic ..
E o problema undeva ..
Problema dacă o putem numi așa a fost ca s-au scos toate funcțiile vacante ceea ce nu visam vreodată ca s-ar putea întâmpla asta deși cu toții eram conștienți ca ne vom aglomera enorm. Decât sa ni se lungească urechile după promisiuni ca se vor scoate la concurs mai bine sa ni se lungească după termenele pentru probele concurs cu garanția ca le avem in procedura și le putem ocupa
Sa înțeleg ca nu se vor mai scoate la concurs nici funcțiile de conducere? Sau se suspenda doar angajările?
Funcțiile decsef secție se va încerca sa die scoase pana la sfârșitul lunii Iunie. In rest doar funcțiile unice vor mai putea fi scoase
Se mai scoate ceva la concurs din sursa externa in perioada urmatoare?
Doar pe linie de medical . Vedem ce putem încadra ca fiind unic ca funcție sa se poată încadra in condițiile impuse de ordonanța
Deci concursul de ocupare din sursă externă a 219 posturi de agent operativ, publicat in 22.12.2021 se va mai organiza?
Ținând cont că nu s-au programat încă testele psihologice si prin urmare nu sau stabilit calendarele de sustinere a probelor de concurs în unitățile aferente?
Se va organiza atât timp cât a fost demarată procedura. Cam ka jumătatea lunii Iulie se încearcă primele testări