SNPP rămâne în stradă

În urma unei săptămâni de proteste organizate de SNPP și EUROPOL am reușit să obținem promisiunea de sprijin a Președintelui PSD privind aplicarea Legii-cadru privind salarizarea bugetarilor (L.153/2017) pentru toată structura de apărare națională, inclusiv pentru Poliția Penitenciară. În cursul zilei de astăzi, în legătură cu PSD am clarificat încă o dată concluziile întâlnirii de vineri 17 decembrie 2021, derulate pe fondul mitingului din fața sediului partidului. În informarea anterioară am explicat că prin ordonanța de urgență privind măsurile fiscal-bugetare pentru anul 2022 nu se vor opera alte majorări salariale cu excepția celor pentru sănătate si educație, însă se are în vedere depunerea de amendamente la legea pentru adoptarea ordonanței pentru aplicarea legii în ceea ce ne privește.

În cadrul întâlnirii de vineri, Marcel Ciolacu a făcut referire și la modalitatea de soluționare a problemei structurii de apărare prin amendamente chiar la legea bugetului de stat care urmează a fi adoptată în cursul acestei săptămâni (a fost verificată astăzi înregistrarea întâlnirii și se confirmă acest lucru) sens în care completăm acum informarea noastră de vineri. Înțelegem că miercuri sau joi (încă nu este cert 100%) în cursul acestei săptămâni, urmează a fi adoptată legea bugetului de stat pentru anul 2022. SNPP și EUROPOL au în vedere organizarea de acțiuni sindicale pe durata procesului legislativ derulat în Parlament, aceste acțiuni urmând să completeze calendarul nostru de proteste pus în practică pe 13 decembrie.

Totodată, structurile asociative din sistemul de apărare națională (federații, sindicate și asociații) au decis o serie de acțiuni comune cu aceleași revendicări cu ale SNPP/EUROPOL. Orice acțiune de protest care se împotrivește unui abuz, unei încălcări de drepturi, este binevenită. SNPP nu va critica niciodată acțiunile altor organizații sindicale chiar dacă acțiunile noastre au fost criticate intens – ba că nu trebuia la prefecturi, ba că de ce la partide, ba că de ce dăm cu fum… Suntem obișnuiți cu criticile de pe margine. Cum spuneam, nu ne interesează să fim iubiți, suntem doar preocupați să nu fim ignorați. Nu numai că nu avem vreo critică sau măcar vreun comentariu, dar lăudăm și susținem toate protestele organizate pentru aplicarea legii-cadru, indiferent cine inițiază sau organizează.

Din acest motiv, Secretarul General al Federației PUBLISIND care este și președinte al Sindicatului Europol, a semnat comunicatul comun asumând implicarea PUBLISIND în acțiunile avute în vedere, respectiv mitinguri la prefecturile din Iași, Cluj și Timișoara precum și miting în Piața Victoriei, planificate joi pe 23 decembrie, de la ora 12,00. Federația PUBLISIND are 16.000 de membri de sindicat din structura de apărare națională (cifre reale, fără exagerări):

  • Poliția Română – Sindicatul Europol
  • Poliția Penitenciară – SNPP, Sindicatul Danubius Brăila, Sindicatul Speranța Satu-Mare, Sindicatul Manifest Iași, Sindicatul Phoenix Pelendava, Sindicatul SLLPM Mărgineni

Revendicările SNPP sunt aceleași și foarte simple – aplicarea legii-cadru și indexarea pensiilor militare. Cât timp aceste revendicări nu sunt soluționate, vom fi în stradă! Singuri sau alături de alte sindicate, oricum este bine. Cu cât mai mulți, cu atât mai de impact. Important este să facem ceea ce este o datorie pentru noi, așa cum am făcut mereu. Avem motivația, avem resursele, avem determinarea, deci ne asumăm! Joi vom participa la acțiunile sindicale comune din familia ocupațională apărare, ordine publică și siguranță națională, iar în paralel și în continuare vom decide acțiunile pe care le considerăm necesare pentru facilitarea scopului urmărit.

Avem o singură problemă, respectiv cu data efectivă a adoptării legii bugetului de stat, care dacă va fi miercuri, va face inutile acțiunile de joi. Opinia SNPP este că, deși riscul este minim, trebuie pregătite acțiuni în rezervă pentru miercuri 22 decembrie în cazul în care calendarul estimativ anunțat la nivel de Parlament se va modifica. Noi suntem capabili de reacții rapide de pe o zi pe alta, așa cum suntem dispuși să și încasăm amenzi pentru eventuale mici derapaje de la reguli. Scopul scuză mijloacele. În concluzie, la luptă!

Distribuie

6 răspunsuri

  1. Am inteles ca pana mâine (21 decembrie) la ora 12 (parca) se depun amendamente la lege. Sper ca vor fi depuse și din partea noastră. Din partea politiei au fost depuse…

    1. observand ce se intampla la ceferisti care au un protest dur, as zice ca sansele reale cat timp citu inca e presedinte pnl si senat, nu sunt prea mari
      noi ne vom face treaba pana la capat insa cu acest specimen arogant prin preajma, nu e deloc simplu
      amendamentele care se pot depune si sustine de parlamentari trebuie sa vizeze toata familia ocupationala / asta daca nu isi asuma o greva in puscarii

  2. Se pare ca nu au fost f impresionați de cuțu din moment ce Grindeanu le-a găsit printre degete o mărire de 10%.
    Și ei au grevuit 1 data/câteva ore.
    Noi ne-am chinuit niște zile cu fumigene cu…

  3. Da am inteles. Cine știe poate se v-a face un compromis și vor fi acceptate. Dar mai am o nelămurire. Dacă avem posibilitatea de a face greva de ce nu facem? Trebuie sa fie vreun motiv de discriminare ca aceasta sa fie legala? Ma uit totuși la CFRisti și nu au avut încă un astfel de motiv. Au apelat din prima la o măsură drastica, ne anunțată.

    1. Nu mai avem dreptul la greva de prin 2010. In schimb detinem parghii de blocare prin refuzul de efectuare a orelor suplimentare. Probabil vom ajunge si aici daca intentiile guvernamentale sunt de a ne ignora

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.