În sistemul penitenciar, salariul de bază al polițiștilor de penitenciare nu poate avea o valoare mai mică decât cea a salariului de bază minim brut pe economie. La acel moment, SNPP s-a impus și a reușit să demonstreze cu argumente că mulți colegi la început de carieră sau cu vechime mică în câmpul muncii erau afectați de pragul mult mai jos al salariilor de bază față de salariul minim brut pe economie. Pe scurt, evoluția salariului minim poate influența puternic si salariile din penitenciare având in vedere perspectivele din 2022, an in care guvernul Cîțu anunța o nouă lege-cadru. Inclusiv Legea nr. 153/2017, aflată încă în vigoare, deși suspendată în parte prin OUG 226/2020, pleacă în calculul valorilor salariilor de bază sau de funcție de la salariul minim estimat în 2022 (2500 lei, doar un număr pe hârtie), multiplicat cu coeficienții de ierarhizare.
În urmă cu scurt timp, președintele BNS, domnul Dumitru Costin, a participat la o întâlnire cu ministrul muncii, doamna Raluca Turcan, principalul subiect de discuție constând în aspectele legate de salariul minim. Ca de obicei ministerul muncii nu a venit cu vreo propunere concretă, anunțând însă că după ce vor asculta opiniile noastre si ale patronatelor vor continua întâlnirile pe acest subiect. Dumitru Costin a solicitat și cerut doamnei Turcan ca pe agenda CNT să figureze și măsurile de sprijin pentru populație în vederea contracarării creșterilor de prețuri la energie. La inceputul lunii noiembrie se dorește a fi gata și Hotărârea de Guvern referitoare la salariul minim.
BNS a fost singura organizație care a prezentat un punct de vedere scris, cu justificări și argumente! (click pe imagine):
2500 lei brut și dublarea deducerii personale, astfel încât salariul minim net să crească de la 1386 la circa 1550 lei! Dublarea deducerii personale asigurând un salariu net mai mare, salariul minim având insă și impact pe toate salariile în plată, întrucât ar crește gradual deducerile personale și la salariile mai mari decât salariul minim.
Punctul de vedere BNS privind salariul minim brut pe țară (click pe imagine):