Fiecare sfârșit de an vine deja cu obișnuitele reglaje financiare pentru acoperirea în integralitate a drepturilor salariale și a altor drepturi cu aceeași destinație. Pentru Administrația Națională a Penitenciarelor reglajul a constat în acoperirea unei sume de aproximativ 120 mii lei credite bugetare și de angajament. Suma este destinată plății drepturilor salariale până la sfârșitului anului curent. Click pe imaginea de mai jos:
Rămân însă, și alte sume ce trebuie achitate personalului, în special cele ce provin din procesele câștigate în acțiuni individuale sau de grup. SNPP a avertizat încă de pe acum faptul că aceste sume trebuie plătite personalului, reperul de timp fiind relativ scurt până la demararea efectivă a procedurilor de obținere a fondurilor necesare.
Un răspuns
Buna ziua!
Cei care am castigat drepturi in instanta (spre ex. La mine ar fi al-3-lea an, implicit a 3 tranșă) avem vreo sansa de a primi ceva anul acesta?