Președintele României - comunicat

Președintele României confirmă în conferință de presă informațiile transmise în structura de apărare națională prin Ministrul Afacerilor Interne referitor la salarizare.  Începând cu 1 iunie, salariile din familia ocupațională apărare națională, ordine publică și siguranță națională vor fi plătite la nivelul prevăzut de legea-cadru, pentru anul 2022, urmând ca din 1 iulie să fie actualizate și sporurile (în cazul nostru – sporul de pericol).

Chiar dacă în comunicări nu se fac referiri directe la toate instituțiile din sistemul de apărare, Ministrul Justiției ne-a asigurat la întâlnirea din 31 mai de tratament egal pentru toate categoriile de salariați din structură. Din informarea de presă: „Nu vreau să fac aprecieri asupra modului de organizare a sindicatelor din diferite sectoare”, a adăugat șeful statului, întrebat de ce polițiștii au avut parte așa rapid de majorări salariale, după ce au amenințat cu intrarea în grevă.

Distribuie

68 de răspunsuri

  1. Bună ziua domnule Președinte. Pentru un agent cu vechime de 2 ani, cât vor însemna aceste măriri?

    1. Buna ziua agentu, uita-te pe fluturas ca apare acolo o suma langa salariu functie de baza, aia e suma ce o vei primi, daca faci o simpla scadere iti dai seama…

      1. Cei din sistemul de apărare adică din armată vor fi aduși și iei la grila de salarizare aferent 2022?

  2. Buna ziua!
    Cu data de 1 iulie, despre ce sporuri este vorba ? Pentru celelalte sectoare

  3. Bună ziua!!!
    Dacă creste salariu creste și banii de chirie și norma de hrana?

  4. Cei care ies la pensie in data de 6 iunie a.c., vor beneficia de marirea sporurilor care inteleg ca se vor da din iulie ?

    1. Nu se mai da pe ultima luna pensii la calcul conform noilor prevederi legale!

    2. Vor beneficia si de sporurile din 2027!
      Cum sa beneficiezi de ceva din viitor? Stai in activitate pana apare ceva negru pe alb si vei beneficia ulterior intrarii in vigoare a normelor legale, apoi iti depui raportul de pensionare!

  5. Dar de ce doar sporul de ANP se va actualiza?
    Chiria sau alte sporuri de ce nu se actualizeaza?
    Gradul, echiparea, hrana.

    Daca slabim, suntem pierduti

    1. sporul de pericol este singurul spor din afara SF / restul sunt sume compensatorii in SF / nu as intra in explicatia asta intr un comentariu / chiria e drept disctinct ca si normele

      1. Pai, daca intram in grila, cu suma din grila, nu ar trebui ca toate sporurile sa fie puse peste salariul de funcție din grila, nu incluse in el ca până acum?
        Apoi, va limitarea la valoarea anului anterior si la 30% a sporurilor?

      2. De ce asta e singurul cand la toti functionarii publici de peste tot, sporul de praf de 15% se aplica la salariul de baza??
        La noi de ce e diferit?

      3. Chiria reprezinta 50% din salariul de functie, 3735 am eu pe fluturas, deci ar trebui sa fie 1867, eu primesc 400 lei doar din cauza ca exista ordin de ministru care imi interzice mie sa iau mai mult decat cei care sunt incadrati cu salariul de functie la nivelul anului 2009. Numai in rahatul asta de tara un ordin de ministru e mai puternic decat o lege organica…

  6. Bună ziua!
    Ne puteți spune va rog în ce constanta actualizarea sporului ANP?
    Cam despre ce procent este vorba?
    Mulțumesc!
    Cu respect!

  7. Dle Teoroc,
    Crestera sporului de anp la salariul de functie majora este mai mare decat diferenta pana la grila maxima, corect?

    1. la noi da / la politie cuantumurile sunt aproape identice / vedem de marti valorile estimate

      1. Dle Teoroc,
        V-am mai semnalat si in celelalte articole insa nu ati oferit nicio reactie:
        Daca se va majora varsta, sa insistam pt modificarea anexei unde spune ca nu se poate valorifica mai mult de 13 ani de grupa.
        Daca tot ne vor egali cu ceilalti la varsta standard , atunci sa modificam si cuantumul grupui, ca o muncim, nu o primim degeaba.
        De ce sa muncesc 30 de ani si sa primesc 13 de grupa daca mi se cuvin 15???
        Va rog o opinie.

      2. Haideti sa nu aruncam in spatiu cu calcule pana nu vedem negru pe alb adoptat.
        Apropo, sa nu muscam capcanw, 4-500 lei NU COMPENSEAZA cu modalitatea de a iesi la pensie ca si cuantum plus varsta NICIODATA, sa ne sustineti si pe cei tineri, ambele modificari nu ii impacteaza pe cei pe final de cariera, si noi tot ai dvs suntem.

            1. Dintottdeauna. Intereseaza pe cineva ca un agent ia 3500 de lei cu norma cu tot si ca de fapt are salariul minim pe economie? Pensiile daca sunt babane, restul e nimic.

  8. Ministerul de Interne a anunţat, marţi seară, că, de la 1 iunie, se aplică nivelul din Legea 153/2017 pentru solde şi salariile de funcţie, iar actualizarea sporurilor şi indemnizaţiilor va avea loc la prima rectificare bugetară.

    De ce se vorbeste de sporuri cu 1 iulie cand de fapt s a zis ca va fi la prima rectificare, nu e tot una.
    Avem certitudine ca rectificarea va fi facuta la inceput de iulie ca sa fie si sporurile cu 1 iulie?

  9. Cel mai real sindicat din Penitenciarul Baia Mare, format din oameni fara frustrari si cu spirit de coeziune. Respect!

  10. Domnule Teoroc, incepand cu ce data vor sa mareasca varsta standard de pensionare de la 60 la 65 de ani?

    1. Conform anexei aruncate pentru a obtine reactii, dinm 2029 ar creste gradual varsta concomitent cu numarul de luni pentru stabilirea bazei…pe principiul lor in 2043 s-ar ajunge ca grupa de munca sa fie scazuta din 65 de ani iar baza de calcul sa se raporteze la ultimii 25 de ani de activitate. Pana in decembrie 2028 ms-ar lua in considerare 12 luni ca baza de calcul, din ianuarie 2029 incepand sa creasca gradual cu varsta de pensionatre

      1. Anexa aruncata de ei in spatiul public nu arata ca varsta va creste abia din 2029 ci doar baza de calcul. Anexa nu se refera la cresterea varstei din 2029 ci strict la cresterea bazei de calcul incepand cu aceasta data. Exista jn alta parte prevederi care specifica expres ca varsta va creste abia peste 5 ani?

      2. “Pe principiul lor”, insa pe calculele celor de la resurse umane conditiile de munca speciale în care ti-ai desfășurat activitatea se scad din varsta maxima și nu din cea la care s-a ajuns la data cererii. Mai mult ca sigur la fel se va întâmpla și în noua situație, se va scădea din 65 de ani, fara a se mai lua în considerare etapizarea pentru cei care au lucrat in condiții speciale de munca. Asta înseamnă încă 5 ani în plus de așteptat…

  11. Dacă ați fi citit ultimele articole ați fi găsit răspunsul la cel puțin 80% din întrebări.
    Actualizarea normelor nu este posibila acum. Fiți realiști! Mass-media a cam “atacat” coaliția de guvernare și pe președinte pentru măririile noastre și acordarea lor cu ușurință în contextul grevei din educație. Chiar dacă suntem îndreptățiți la toate aceste revendicări, acestea trebuie făcute treptat și în anumite momente. Mai importante sunt aceste actualizări și măriri decat echipamentul și hrana în actualul context. Normele de hrană și echipament nu se pierd o data cu noua lege de salarizare, acestea rămân și “o data și o data” ele vor trebuii actualizate. În schimb dacă nu obtineam aceste măriri acum, o data cu intrarea în vigoare cu noua lege a salarizării, primele măriri erau acordate altor sectoare mai prioritare (educație, sănătate) și noi iar eram împinși spre următorul an cu creșteri fracționate din nou. În schimb am trecut pe maxim la salarizare + o actualizare de spor importanta și un argument puternic pentru viitor (actualizarea normelor neactualizate de ani de zile)

    1. Domnilor agenți, NU v-i se acordă nici o mărire salarială, deocamdată, doar v-i se acordă un drept salarial refuzat în 2022, liderii vostrii sindicali sau sunt naivi sau corupți.

      1. “Nu v-i se acorda nici o” mărire ….. De ce violezi in așa hal limba romana? Decantorul nu e pentru limba romana și nici pentru o inteligenta mai aparte de aceea te înțeleg și dau curs unui comentariu provenit din străfundul analfabetismului nefuncționale de data asta. Când te mai frige câte o opinie sa o lepezi pe aici la maniera asta, folosește măcar autocorectul de la tastatura … te ajuta mult !

  12. Dacă ați fi citit ultimele articole ați fi găsit răspunsul la cel puțin 80% din întrebări.
    Actualizarea normelor nu este posibila acum. Fiți realiști! Mass-media a cam “atacat” coaliția de guvernare și pe președinte pentru măririile noastre și acordarea lor cu ușurință în contextul grevei din educație. Chiar dacă suntem îndreptățiți la toate aceste revendicări, acestea trebuie făcute treptat și în anumite momente. Mai importante sunt aceste actualizări și măriri decat echipamentul și hrana în actualul context. Normele de hrană și echipament nu se pierd o data cu noua lege de salarizare, acestea rămân și “o data și o data” ele vor trebuii actualizate. În schimb dacă nu obtineam aceste măriri acum, o data cu intrarea în vigoare cu noua lege a salarizării, primele măriri erau acordate altor sectoare mai prioritare (educație, sănătate) și noi iar eram împinși spre următorul an cu creșteri fracționate din nou. În schimb am trecut pe maxim la salarizare + o actualizare de spor importanta și un argument puternic pentru viitor (actualizarea normelor neactualizate de ani de zile)

  13. Va salut! Ar mai fi un spor prevazut in anexa VI la familia noastră ocupaționala care teoretic ar trebui aplicat deoarece este in afara soldei/salariului de funcție, este vorba de art. 15^1. Stimă!

  14. Nimeni nu a atacat sistemul de aparare pentru drepturi care vor fi acordate integral tuturor bugetarilor pana la intrarea in vigoare a noii legi.
    Contextul grevei profesorilor se refera la ceva ce niciun bugetar in afara de profesori nu poate obtine acum- ei obtin deja transa din viitoarea lege in timp ce exista restante (dobandite de profesori din ianuarie) de acordat altor categorii, inclusiv militari. Nu mai manipulati!
    Nu ati inteles ca aceste drepturi de actualizare se obtin fara revendicare pt toata lumea pana la sfarsitul anului pentru ca noua lege trebuie sa porneasca de la intrarea integrala pe vechea lege?
    Revendicarile vizeaza si ar trebui in schimb orientate tocmai in acele zone care excedeaza actualizarea sf la 2022, pe modelul profesorilor.
    Atat timp cat noi insine punem eticheta ca alte categorii sunt “mai prioritare” ar trebui sa incetam sa mai cerem ceva si sa incepem sa le dam profesorilor diferentele noastre care pot fi pe norme, spre exemplu sa atinga ei mai repede grila din 2026! Nu mai manipulati!
    Intelegeti-va drepturile pe care trebuie sa le obtineti fara sa va simtiti nejustificat avantajati! Pentru ca nu sunteti!

  15. Buna ziua in urma cu ceva timp se vorbea despre trepte de salarizare…întreb și eu nu vi se pare normal ca sporul de pericol să se aplice diferențiat între operativ și administrativ ? Am intlnit cazuri când colegi care lucrează la birouri au fost întrebați de ce nu participă și ei la percheziții sau alte activități cu deținuții că doar beneficiază și ei de acest spor… răspunsul a fost …primim acest spor pentru că venim la alarma….sunt colegi care au văzut deținuții doar în poze

  16. Domnule Președinte ce speranțe sunt pentru deblocarea posturilor din sesiunea TCO, posturi care nu sunt unice, evident?

  17. Probabil în unele penitenciare colegii din administrativ au văzut deținuții doar în poza. In alte penitenciare colegii din logistică, financiar,etc ,din lipsa acută de personal,fac escortă, post de pază, etc……

  18. Respect pentru colegii din administrativ care fac aceste lucruri, la noi nici când a fost lipsa de personal nu au făcut acest lucru, tot cei de la plutoane erau chemați în al doilea liber la instanta….

  19. Oribil!!!
    La ce comentarii vad aici,îmi vine sa plang.
    Domnule președinte cât ,cum,de cand,cam cât,dar aia,dar cealaltă,TCO,etc…
    Domnilor ne-au dat restanta din grila salarizării,vom vedea pe 10 cu cat ne-am vândut.Acum haideti sa ne concentrăm pe legea pensiilor militare .Eu nu vreau sa ies din sistem cu bani in buzunar, stele pe umar,dar cu picioarele înainte

    1. Trebuie să-ți asumi și riscul de a ieși cu piciorele înainte , că de aceea vă luați sporul de pericol, deși știați la ce pericole vă expuneți când v-ați ales jobul în poliție.

  20. Probabil, unii colegi din pază au văzut deținuții doar din foișoare, pentru că eu, ca agent adminstrativ principal 1, am constant între 20-28 de p.p.l. la activități lucrative pe interior și fac mai multe decât enumeră Duracel, dar nu plâng pe la comentarii că unii ar trebui să ia sporuri diferențiate… Halal spirit de breaslă…

  21. Bună ziua ! Aș avea și eu o întrebare ! La MApN de când ? Noi suntem cu sporurile la nivel de 2009 , că să nu mai zic că nici legea 153 nu e aplicată !

  22. Buna ziua ! Pentru personalul medical civil care lucreaza direct cu detinutul cand faceti ceva .. si aici ma refer la grupa de munca …si ar mai si multe altele? Multumesc !

  23. Domule Președinte, ce se va întâmpla cu posturile blocate din sursă internă, din TCO, altele decât cele unice?
    Ce șanse avem cu memorandum să deblocăm?

  24. Cei din sistemul de apărare și mai precis armată vor fi și iei aduși la grila de salarizare aferent 2022?

  25. Se tot vorbeste de restanta pe Legea Salarizarii 153/2017 dar pana azi nu s-a dat nici o OUG referitor la asta!E doar declaratia lui Bode!

    1. urmeaza / daca nu o dau ei – o dam noi / cu refuzul de munca suplimentara

  26. Pai, daca intram in grila, cu suma din grila, nu ar trebui ca toate sporurile sa fie puse peste salariul de funcție din grila, nu incluse in el ca până acum?
    Apoi, va limitarea la valoarea anului anterior si la 30% a sporurilor?

    1. nu se aplica integral legea cadru! / doar valoarea sf la grila si apoi spor perico corelat / strict

  27. Pensii militare pentru civili, chiar daca funcționari publici cu statut special. Nu sunteți militari, să vă iasă asta din cap, sunteți 100% civili, și acum și la pensie, nu știți nici măcar să salutați sau să faceți o mânuire de armament conform instrucției de front. Ce-o fi aia instrucție de front, căutați în DEX. Nu aveți soldați, nu ați depus jurământul militar ci acela de anp, toți sunteți echivalent subofițer la maxim (plutonier adjutant șef) sau echivalent ofițer la maxim (colonel), adică armata de baobab. Agenți cu barbă și inspectori(țe) cu plete în vânt, aveți stagiul in grad profesional mai mic decât piloții de pe supersonice sau militarii din forțele speciale, și în plus sunteți avansați și la excepțional, adică în timp ce un ofițer MApN cu Afganistan ajunge maior la voi un trepăduș de contabil de prin birouri sau informatician e demult comisar șef, adică virgulă colonel. Ura și la gară. Hai spor la obținerea drepturilor…militare, că armată…mai puțin.

    1. Mare (editat) esti!
      Ia uite aici: https://anp.gov.ro/blog/admitere-2021-2/ Acestea sunt scoli militare!
      Politistii, politistii de frontiera, politistii de penitenciare au fost militari pana in 2002 respectiv 2004, si datorita faptului ca ei sunt functionari publici cu statut special, ca exista sindicate, ai mai castigat si tu cate ceva, altfel nu spuneai decat “Am inteles!” din pozitia ghiocel!
      Ia si modifica Legea 80/1995 si minunatele M-uri daca nu iti convine!
      Du-te barbiereste-te, regleaza claxonul, lustruieste trotineta ca te-ai dat cam mult pe aici si deranjezi!
      Hai, spor!

  28. În Anexa VI din Legea nr. 153/2017 pe lângă sporul de pericol , pentru personalul militar, poliţişti, funcţionariipublici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil mai sunt și alte sporuri care se calulează prin raportare la salariul de functie cum ar fi: sporul de 7,5 % pentru realizarea prerogativelor constituţionale de apărare, ordine publică şi securitate naţională prevazut la art. 19 din anexa VI, titlul de specialist în clasă pentru care se acoda anumite sporuri la SF- ART. 28 DIN ANEXA VI, și etc, precum si spor pentru pastrarea confidentialitatii în legătură cu informatiile clasificate conform art. 3 din OG. nr. 19/2006 – act normativ în vigoare si aplicabil. În consecinta, in conditiile aratate, puteti preciza care este soarta acestor sporuri care se acorda la această data tocmai pe legea salarizarii , respectiv OG nr.19/2006.VĂ MULTUMESC

    1. singurul spor este cel de pericol (in afara SF) / cellaltecare sunt incluse in SF sunt foste sporuri devenite sume compensatorii in 2010

    1. nu inteleg intrebarea / suntem deja la 95% ca medie / se va plati si ultima diferenta

  29. Domnule Președinte îmi puteți spune dacă odată cu întrarea legii 153/2017 în vigoare , o să beneficiem de sporul de studii superioare și cei care avem alte facultăți ?
    VĂ MULȚUMESC!

    1. nu are legatura / legea cadru a eliminat sporul de studii inca din 2010

      1. Din cate am văzut in grila se face totuși o diferență, agentii cu studii superioare au coeficienții ceva mai mari …

  30. Au mai aparut informatii legate de draft ul OUG ului privind aplicarea Legii 153/2017???

  31. Buna ziua! Pensiile in plata, plafonate cf art.60(1), se recalculeaza la valoarea salariului care va reiesi dupa aceasta rectificare de la 1 iunie? Ar fi corect sa fie recalculate si pensiile plafonate, avand in vedere faptul ca reîntregirea salariului a tot fost amanata.

  32. Elena M – nicio șansă, sa așteptăm 1 ian sau mai nou 1 apr 24 pt indexarile cu inflația. Nici aia nu mai pare sigura.

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.