Miercuri 21 aprilie 2021

UPDATE 22.04.2021 – informare intalnire (la finalul articolului). Astazi de la ora 11,00 noul director general al ANP a invitat liderii sindicali la discutii. La aceasta prima intalnire se va seta un format al comunicarii intre administratie si partenerii sociali si se vor pune pe agenda problemele principale ale politistilor de penitenciare, asa cum sunt ele prioritizate la acest moment. Stim ca noul DG are niste linii trasate de la nivel MJ, dar si noi ca sindicate ne cunoastem bine liniile prioritare de actiune, care urmaresc in primul rand interesele angajatilor si speram sa gasim un numitor comun astfel incat divergentele sa fie evitate.

Este o perioada dificila, in care sistemul nostru nu face abstractie de la problemele cu care tot mapamondul, nu doar Romania, se confrunta in plina pandemie cu COVID-19. A tinti si a ocupa prin concurs o pozitie de top in sistemul public intr-o astfel de perioada este in esenta un act de curaj. Cu atat mai mult cu cat pozitia ocupata este intr-un sistem in care gradul de sindicalizare se indreapta spre 90%, iar organizatiile sindicale sunt foarte active si ferme in actiuni. Blocarea legii-cadru privind salarizarea, perspectivele de diminuare a veniturilor precum si a pensiilor, presiunea permanenta pusa de prim-ministrul in exercitiu pe angajatii din sectorul bugetar, sunt doar cateva dintre motivele de ingrijorare pentru orice functionar public care ocupa o pozitie de top la acest moment. In primul trimestru din 2021 SNPP a fost in strada aproape saptamanal, alaturi de sindicatele afiliate PUBLISIND, in reactie la masurile adoptate de Guvernul Cîtu cu consultare zero.

Din partea noastra, plecam in noul parteneriat social fara prejudecati, prezumand buna-credinta. Asa am facut mereu. Intelegem sa nu punem presiune din primul moment si sa venim cu propuneri si solutii in sprijinul unor decizii constructive. Pentru SNPP, prioritatea zero, asa cum am declarat deja este activarea dreptului la titlul de specialist de clasa de care trebuie sa beneficieze si politistii de penitenciare asemenea celorlalti salariati din structura de aparare nationala. Iar pentru acest scop suntem dispusi sa dezvoltam maximum de energie posibila. Ne dorim sprijin din partea ANP si MJ intrucat discriminarea este evidenta. Nu vorbim de sume derizorii ci de valori care fluctueaza intre 500-1000 lei pe luna pentru fiecare angajat! Sigur ca lista de probleme este lunga insa alegem sa nu suprasaturam agenda inca de la prima intalnire, motiv pentru care vom propune pe agenda strict cateva aspecte de maxim interes pentru personal. Revenim cu informari dupa intalnire.

Informare intalnire sindicate – ANP 21.04.2021

Astazi incepand cu ora 11,00 a avut loc o sedinta de lucru intre dl. Halchin – noul DG ANP, directorii generali adjuncti si reprrezentantii sindicatelor. Primul punct a fost stabilirea regulilor de comunicare intre organizatiile sindicale si conducerea ANP. Directorul General si-a aratat disponibilitatea pentru un dialog constructiv cu organzatiile sindicale si intalniri periodice (0 data la 3 saptamani) pentru discutarea problemelor care exista la nivelul sistemului penitenciar si a fiecarei unitati in parte. Vor fi transmise in timp util problemele care se vor analiza astfel incat in urma intalnirilor sa existe solutii concrete de rezolvare. In perioada urmatoare vor fi scoase la concurs functii din sectorul medical si economic, astfel incat sa se reuseasca incadrarea a 80% din functiile prevazute, pana la sfarsitul anului. Concursurile se vor organiza local , in fiecare unitate. Se va face o analiza a modului in care sunt stabilite testele psihologice raportat la cerintele si structura postului, in vederea modificarii bateriilor de teste, totodata se vor infiinta mai multe centre de testare astfel incat sa se scurteze timpii de asteptare pentru testare. Referitor la OMJ privind acordarea titlului de specialist de clasa MJ a solicitat modificari la proiect; in urma discutiilor de astazi s-a stabilit sa se elimine examenul in vederea acordarii titlului si accesta sa fie inlocuit cu o propunere motivata a sefului ierarhic, pe criterii stabilite in mod distinct in OMJ. Proiectul de modificare va fi transmis catre sindicate in perioada imediat urmatoare. De asemenea s-a convenit ca pana la urmatoarea intalnire sa se verifica care este stadiul RIL privind plata sporurilor pe perioada CO. S-a stabilit ca analiza privind implementarea Deciziei 51 a ICCJ se va discuta in intalnirea viitoare.

Mihaela Neacsu – primvicepresedinte SNPP

Distribuie

13 răspunsuri

  1. Avand in vedere ca actualul guvern nu sta la dialog cu sindicatele si premierul considera sindicatele dusmani – vezi referirea lui la ministri care “nu lupta cu sindicatele” – va fi greu indiferent de gradul de sindicalizare.

    1. asa este / avem parte de cel mai ostil guvern in relatia cu sindicatele, de dupa revolutie / pana si celebrul si de trista amintire cuplu boc-basescu faceau minimul efort sa organizeze intalniri cu sindicatele, in care explicau ce vor face si de ce / tocmai de aceea si noi am acutizat tipologia reactiilor sindicale si vom continua sa upgradam nivel de agresivitate cu singura motivatia de a resuscita dialogul social, nimic altceva / mai nou am inceput sa fim incadrati ca simpatizanti ai altor partide si asa mai departe / normal, e mai simplu sa incadrezi politic o miscare, la nivel declarativ, decat sa-ti asumi o guvernare catastrofala care nu face decat sa genereze panica si proteste pe toata linia

  2. Succes domnule Teoroc, poate dacă ajungeți acolo și aveți timp un minut intrați și la Romanu la resurse umane și îl întrebați ce are de gând cu concursul agenților de promovare ! Așa informativ , la MAI acest concurs durează 1-2 luni ! Noi avem deja 6 luni jumătate ! Știu o sa zică ca au fost multe , ca este pandemie , etc… dar am terminat și ultima faza , acum de ce nu încep ? Ce se așteaptă ? Ori a uitat ca are acest concurs început , posibil și asta ! Sănătate și răbdare !

    1. Sunt declansate primele proceduri pentru trecerea agentilor, la Arad pe socio iar in luna mai 2021 imediat dupa sarbatori se vor declansa toate procedurile urmand ca cel mai probabil in iunie sa fie finalizate / depinde si de numarul candidatilor / in principiu maxim doua luni va dura concursul de trecere / au fost alte proceduri in derulare (sursa externa) si nu se pot organiza concursuri in paralel / nu avem de unde atatia specialisti pentru comisii plus ca dureaza testarea psihologica / nu omitem faptul ca fix in pandemie am avut un maxim istoric al numarului de posturi scoase la concurs intr-o perioada scurta de timp / am fost tinuti pe loc mai intai de problemele de constitutionalitate ale statutului nostru apoi a venit covidul / ce se putea face? cand s a dat drumul la concursuri – iata ca am avut 20.000 de candidati care trebuiau testati psiho de o mana de oameni / multi nu s-au prezentat / multi au picat testarea / dar totusi aproximativ jumatate din cei testati au intrat in probe / iar acestea au durat

      1. Bună seara,îmi cer scuze dacă deranj cu această întrebare… din cunoștiintele dumneavoastră știți cumva dacă se vor organiza concursuri la MAI din sursă externă, în cursul acestui an? Cu stimă! O seară plăcută!

  3. Felicitari pentru implicare, domnul presedinte! Macar are cine sa se mai zbata si sa lupte si pentru noi. Nu va lasati, aveti toata sustinerea noastra, a membrilor din tara! Legat de procedurile de resurse umane, de mutari s-a discutat ceva in sedinta?

  4. Cu noi cei iesiti la pensie cum ramane? Indexarea cu indicele de inflatie mai e de actualitate ?

  5. Buna ziua! Cum putem scapa de trimisul acesta pe schimburi tinand cont ca deja suntem de un an jumate si avem functie de escorta? Vreun cadru legal?

    1. Discutia asta naste multe controverse si se bazeaza pe lucruri pro si contra, depinde de unghiul din care o tratezi. Unpunct de vedere, si marturisesc ca e si unul personal e acela ca angajatorul trebuie sa sigure salariatului norma de munca in fiecare luna. Tu esti escorta iar asta presupune misiuni de executat in afara LD sau in interior. Mergem pe simpla idee ca in multe zile dintr-o luna nu exista astfel de misiuuni. In cazul asta cum ti s-ar acoperi nomr a de munca? Vii astazi la munca si constati ca nu ai nicio misiune de executat. Ce faci? Pleci acasa?
      Pandemia a venit la pachet si cu sistarea multor misiuni inclusiv a PL. Iar orele suplimentare si restantele la concedii pe schimburi au devenit o povara pentru cei de pe schimburi. Stiu ca ai o fisa a postului insa circuitul operativ al misiunilor si a resursei umane disponibile trebuie asigurat.

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.