Cert, incert?

Așteptările noastre pentru anul viitor sunt destul de clare, dar care vor fi deciziile pe care le va lua Guvernul Ciucă? Prin calendarul nostru de proteste comunicat presei am cerut ca revendicări principale reluarea aplicării Legii-cadru nr. 153/2017 și indexarea pensiilor militare, adăugând deblocarea acordării titlului de specialist de clasă,  acest ultim demers urmând să fie susținut de Ministrul Justiției.

Prin intermediul Președintelui Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, SNPP a solicitat dlui Cătălin Predoiu o întâlnire care a fost setată de principiu pentru începutul săptămânii următoare. Cu ocazia discuției telefonice, Ministrul Justiției a transmis președintelui BNS ca va discuta cu Ministrul Finanțelor Publice despre problema titlului de specialist de clasă. În cursul acestui an am avut buget pentru plata titlului dar instabilitatea politică a dus către eșec încercările noastre de a obține o ordonanță de urgență pentru derogare de la OUG 226/2020 care a înghețat salariile in anul 2021, suspendând legea-cadru. În cursul anului viitor o eventuală normă care să deblocheze acest drept trebuie însoțită de identificarea clară a bugetului necesar.

În paralel, am strâns toate informațiile care au fost disponibile cu privire la intenții și perspective concrete pentru 2022, cu mențiunea că datele pe care le punem la dispoziție în continuare sunt încă în dinamică, negocierile în cadrul alianței politice aflate la guvernare, fiind în toi. Astfel, înțelegem că o aplicare integrală a legii-cadru este improbabilă, cel mai fericit scenariu posibil fiind reactivarea legii privind salarizare bugetarilor din punctul în care a fost suspendată de guvernul Cîțu, în aceeași modalitate în care s-a procedat in anul 2020, respectiv cu creșterea salariilor de funcție (25%) dar cu înghețarea sporurilor.

Acest ultim scenariu nu a fost încă decis existând și posibilitatea de a fi activat abia în primăvara acestui an și nu cu data de 1 ianuarie 2022. În paralel se discută despre indexarea pensiilor militare însă așa cum deja știm cu totii acest deziderat întâmpină o opoziție energică, pe motivul unui buget insuficient. Rămâne de văzut care va fi rezultatul negocierilor mai ales că finalizarea proiectului de buget pentru 2022 este anunțată chiar pentru săptămâna curentă.

În paralel avem informații certe ca instituțiile de forță din structura de apărare negociază cu privire la actualizarea normelor de hrană și echipare, precum a cuantumului corespunzător gradului profesional; încă nu este confirmată nicio intenție de a actualiza chiriile, un drept de asemenea plafonat prin legislația tranzitorie. Am transmis aceste aspecte către ANP și MJ cu solicitarea de susținere în vederea evitării situațiilor din 2016 și 2017 când au fost operate modificări salariale doar în favoarea militarilor și polițiștilor, fiind nevoie de zeci de mitinguri sindicale pentru corectarea inechităților salariale.

Foarte probabil deci, urmează adoptarea unei noi ordonanțe de urgență cu măsurile fiscal-bugetare pentru anul 2022, act normativ prin intermediul căruia se va tranșa parcursul salarizării din sectorul bugetar pentru anul viitor. Așa cum am anunțat anterior, în lipsa unor asigurări clare cu privire la reluarea aplicării legii-cadru în anul 2022 , începând cu data de 13 decembrie 2021, SNPP declansează proteste alaturi de EUROPOL, cu solidarizarea tuturor organizațiilor sindicale care vor alege să intre în luptă.

Distribuie

5 răspunsuri

  1. Bună ziua.
    OK, putem înțelege restricțiile bugetare datorate COVID 19, în mod special, că banii au fost direcționați cu precădere către depășirea pandemiei, că personalul din sistemul de sănătate (excepție medicii și asistentele medicale care primesc deja nivelul 2022) care este în prima linie ar fi îndreptățiți să primească primii, etc., dar o întrebare tot nu îmi dă pace și nici dumneavoastră un răspuns:
    dece nu se acordă titlul de specialist de clasă măcar de la data intrării în vigoare a OMJ, în contextul în care avem legea salarizării cică unitare și suntem singura instituție din sistemul de apărare care nu primește această majorare, care între noi fie vorba este de maximum 350 lei net/lună pentru ofițeri funcție conducere cu vechime și 7,5% procentul acordat???
    Bună întrebare.
    Probabil veți spune – lipsește măreața OUG, dar oare cine a împiedicat sindicatele să solicite colegilor să ieșim la grevă???
    Concluzie:
    Începând cu ce dată se va acorda titlul de specialist și dacă este adevărată suma de mai sus, respectiv cam cat ar primi un agent și cât un ofițer pe medie vorbind ori funcție de sporul acordat, după cum aveți date de la ANP.
    Vă mulțumim.

    1. SNPP nu a impiedicat pe nimeni sa i se alature inca din ultima zi a anului 2020 la proteste. Iar protestele noastre (peste 60) la inceputul acestui an au demonstrat nu au fost degeaba…absolut tot ce am insinuat de Cîțu și de guvernarea pnl-usr s-a adeverit. Un plus de atentie atunci cand SNPP iese in strada. Nu o facem la intamplare sau doar pentru puncte sindicale.
      Citind articolul presupun ca se intelege perfect contextul…paradiogma in care se invart lucrurile acum. Oricum nu vom pierde niciun moment de a reactiona cand va fi cazul. Iar SNPP a anuntat deja ca incepand cu 13 decembrie va fi in strada daca perspectivele sunt ambigue sau tratate la si altele din punct de bedere bugetar…

  2. Cu tot respectul , insa cu fraza asta nu suntem de acord:

    Astfel, înțelegem că o aplicare integrală a legii-cadru este improbabilă, cel mai fericit scenariu posibil fiind reactivarea legii privind salarizare bugetarilor din punctul în care a fost suspendată de guvernul Cîțu, în aceeași modalitate în care s-a procedat in anul 2020, respectiv cu creșterea salariilor de funcție (25%) dar cu înghețarea sporurilor.

    LEGEA SALARIZARII TREBUIE APLICATA DE LA 1 IANUARIE LA MAXIMUL EI, e de ajuns ca ne-au prejudiciat de marirea pe care ar fi trebuit sa o avem pe parcursul anului.
    Daca ne multumim cu o singura transa, legea salarizarii va fi modificata intre timp si nu se va mai tine cont de aceasta restanta(stim cu totii asta).
    SPECIALISTUL DE CLADA, s-a vazut la MAI ca s-a pus in plata cu 30.12.2020 , la fel trebuie procedat si la noi.

  3. Pentru un agent cu gradația 7 și 20% fidelitate, suma neta pentru 7,5% specialist de clasa este doar 111 lei.

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.