Atât ANP cât și MAI au transmis sindicatelor proiectul ordinului pentru aplicarea prevederilor OUG 115/2023 privind plata muncii suplimentare. Din discuțiile cu ANP pe marginea proiectului se profileaza confirmarea unei interpretări a cadrului normativ care generează o plafonare a dreptului în discuție.
OUG 168/2022 (prevederea anterioară)
În situația prevăzută la alin. (3) și (4), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
OUG 115/2023 (prevederea actuală)
În situația prevăzută la alin. (3) și (4), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual.
Comparând textele din ordonanțele trenuleț constatăm faptul că din normele în vigoare a fost eliminat paragraful care reglementa anterior posibilitatea efectuării/plății muncii suplimentare peste plafonul anual de 180 de ore. Au fost inițiate discuții informale cu ANP dar și cu MAI, pe marginea interpretărilor posibile însă oricare dintre variante generează un prejudiciu.
Prima interpretare, comparând cele doua texte de mai sus, ar indica o interdicție pentru angajatori de a planifica în muncă suplimentară peste 180 de ore anual, însă aceasta nu este o opțiune reală în practică, cât timp nu exista resurse umane suficiente. Deja în trimestrul III al anului majoritatea personalului din schimburile operative înregistrează depășiri ale plafonului de 180 de ore (nu se socotesc doar orele plătite ci totalul orelor în plus prestate).
A doua interpretare ar fi că planificarea peste 180 de ore este posibilă, însă plata acestor ore, necompensate cu timp liber, nu se mai poate face. În această situație, nu este clar cum ar evolua situația în continuare. Dacă avem ore prestate peste plafon și trece perioada de 60 de zile pentru acordare de recuperări, singura opțiune legală apare ca fiind plata întrucât prelungirea perioadei de compensare cu timp liber nu a fost prevăzută. În niciun caz nu vrem să credem că cineva a luat în calcul varianta de planificare și implicit prestare a muncii suplimentare, fără posibilitatea de a recupera orele și fără dreptul de plată a acestora pentru cel puțin noi ca sindicate garantăm că acest lucru nu se va întâmpla niciodată.
Această plafonare vine la pachet cu acea mică șopârlă care a fost mai ușor de observat în OUG 115/2023 prin care majorarea pentru plata muncii suplimentare necompensate corespunzător cu timp liber a fost scazută de la 75% la 70%:
Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2024 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 70% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenită/cuvenit, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
Premierul României a promis actualizarea și respectiv deblocarea salariului de grad în luna februarie și nu avem motive să credem că promisiunile nu vor fi ținute. Totuși, prejudiciile pe care personalul le poate înregistra în planul compensării/plății muncii suplimentare, induc o stare de tensiune care poate fi de natură a altera cât de curând pacea socială fragilă din prezent. ne-am transmis îngrijorările și urmărim răspunsurile MJ/ANP pentru a clarifica interpretările și opțiunile în continuare. SNPP a transmis ANP faptul că nicio oră de muncă în plus nu va fi prestată de polițiștii de penitenciare dacă nu este prevăzută clar plata acesteia în cazul necompensării cu timp liber!
70 de răspunsuri
Bună ziua
Aș dori să știu dacă sporul de pericol ANP, rămâne plafonat? Anul trecut era vorba că îl actualizează la rectificarea bugetară….
Acum în 2024, “am uitat” de el? De ce nu mai se știe nimic despre această problemă?
Vă mulțumesc anticipat pentru un răspuns
da / guvernul considera ca nu se poate aplica integral legea cadru pentru o singura familie ocupationala din cele ramase cu plafon iar suma necesara pentru toti – 3o mld lei – este mult prea mare / de aceea s a gasit solutia actualizarii gradului
Vă salut cu respect. S a mai auzit ceva de această majorare a soldei de grad? Sau s a trecut la promisiuni uitate…Dvs ce informații aveți.
Vă mulțumesc anticipat.
Luna februarie ar fi propozabila pentru HG
Si la salariul din 10 martie primim mărirea gradului?
Așa s-ar preconiza
Asta depinde de forma OUG ului cum va fi, sa dedica expres aplicabilitate cu 1 februarie
Hg este egal cu 0 fara OUG.
Si totusi care ar fi valoarea maxima a hg ului cu care se vor înmulți coeficientii? Raman cei 3700?
Cititi articolul dedicat cu atentie pe specificatiile vis-a-vis de sume.
Vă mulțumesc pentru răspuns. În acest caz, din ce cunoașteți dvs., dacă se va da HG in februarie va fi ca și în trecut, adică se va încasa de la data publicării în MO, sau au existat și alte discuții în ceea ce privește acordarea de la 1 februarie? Vă mulțumesc
depinde de modificarea prin oug / aceea decide / in 2023 au fost interpretari diferite / oug a fost anterior hg / noi am fost singurii din sistem care am dat de la 1 / restul din 14 – cu data hg / acum daca hg va fi anterior oug nu vor mai fi dileme / data este cea a deblocarii prin oug nu a actualizarii / cu exceptia situatiei in care oug prevede exppres altceva
Si cand se intrevede a vedea ceva concret?
Domnule Teoroc!
Stim cum sunt preferentiale orele suplimentare. La Mioveni GOCC ul(Ghebaru/Opre/Ciuta/Ciuta), prescurtarile derizoriului din sistemul penitenciar, cei mai mediocri ofiteri din penitenciar ajunsi in fruntea unei institutii, fac schimburi si ofera ore suplimentare acolitilor care ies la pensie, celor carora le este frica de domnia lor iar discrepanta se poate vedea in pontaje: ofiter st cu peste 100 ore de weekend.
In plus, cum cerem ore spor de periculozitate cand “fotograful” unitatii, Patric Ghebaru, cu norma intreaga, cel care tine pitit aparatul foto la el si pozeaza si sambata si duminica(ca daia venim de acasa), si posteaza pe Facebook, membrii de sindicat la care dansul a fost sef, nu lider, zambind cu gura pana la urechi(puteti verifica pe fb), cadre care stau la poze fortati de Guru Ghebaru chiar si cu ocazia zilei zambetului.
Postam doar femei, elevi ai SNPAP, pt ca dansul are antecedente care ar fi trebuit sa ajunga la Parchet, fetisuri, dezbracandu-se in trecut in fata studentelor de la Academie.
Suntem multi colegi indignati de prostia cu care este condus Penitenciarul Colibasi.
Ce spor de periculozitate cand Copilu Patric, pe vremea cand era ST, ordina mascatilor sa gestioneze incidentele pt ca el nu intra in camera ci prefera sa scrie(ce zice el ca stie sa faca cel mai bine) documentele de incident ale subordonatilor.
Vom reveni!!!!!!!
Si normele de hrana si echipament de ce nu vin toate acum la pachete?
De ce trebuie cu taraita? Sunt restante , nu majorari ca la ceilalti???
Plafonarea normelor este pentru intreg sistemul de aparare… Suntem in aceeasi gradina si mai mult de atat, in aceasta gradina sunt mai putin de 14.000… . E necesar sa spun mai mult?
Adică tot pe pierdere …
?
Cu privire la noul regulament ptr stabilirea sporurilor de condiții grele ce ne puteți spune? Se va pune în plată la salariu de bază?
Orice tip de act normativ cu privire la drepturi ce sunt plafonate prin ordonanta trenulet ori care deriva din neaplicarea legii salarizarii sunt la acest moment drepturi ”criogenate!”.
Bună ziua. De cand se actualizează gradul? Dar celelalte sporuri?
Intelegerea a fost invcepand cu luna februarie.
Pana la urma cu functiile de sef birou/sef sectie/tura se tot aude ca se radiaza. Cum este de fapt?
Nu se radiaza
Pai și gradul când se actualizează?
Perspective pentru acordare in martie
Majorari/ taieri si drepturi obținute la modul ” asteptam sa pice din cer”. Dar nimeni nu vede problema reala a sistemului. Ce facem cu pensionarile in masa provocate de iesirile “apt limitat” mascate? Ce facem cu personalul tanar ramas? Ce facem cu sursa externa, nepregatita, si fara ” dornicie” de a învăța? Mergem catre demilitarizarea sistemului pe cai neprofesionale. Demilitarizarea acestui sistem duce la viitoare grave probleme pe linie de indeplinirea atributiilor de serviciu intr un mod defectuos si la slabirea subordonarii pe verticala. Vom ajunge in situatia in care detinutii ne vor învăța sa purtam haina militara. Eu zic ca deja mocnește si fumul începe sa se vada de la metri departare. Ale cui interese o sa le apărați? Ale pensionarilor sau ale personalului in activitate? Daca e sa analizam varsta de 20- 30 de ani, din 10 polițiști de penitenciare, cam 30% sunt bine pregatiti, restul viseaza la cai verzi pe pereți. Masini scumpe si vacante de vis. Bat câmpii? Mulțumesc.
In istoria postdecembrista a existat un singur moment de incercare de demilitarizare – momentul Pruna (USR) – 2016. La acel moment SNPP a dislocat si organizat proteste in toate pnitenciarelle din Romania. La pachet cu obtinerea a 10% la salariul de merit. La acest moment nu exista riscuri de demilitarizare iar ion ce priveste competenta colegilor, SNPP nu triaza pe criteriile amintite de tine ci doar sprijina un cadru profesionist cat mai relevant pentru sistem.
A fi sindicalist inseamna a proteja drepturile si prioritatile personalului fara a face diferenta. Asta inseamna sprijin si pentru cei profesionisti si pentru cei neprofesionisti. Cei neprefesionisti, va spun eu, profita. La modul… ” si ce o sa mi faca???”. Ar trebui incluse in statut ceva masuri mai drastice decat sanctiunile actuale. Neincasarea salariului pentru 1 luna de zile pentru neîndeplinirea atributiilor de serviciu / sau îndeplinirea lor defectuasa, cred ca ar fi o sanctiune care i ar ustura pe toti. Poate ca este o masura radicala, dar… Pentru ce primesti salariul daca nu muncesti? Pe prezenta?
Si cine sa aplice astfel de sanctiuni? 🙂
Sunt ceva semnale ca s-ar mari gradul si normele de luna asta domnule presedinte? Pe surse , cineva din MAPN mi-a zis ca s-ar da la salariul de pe 10 martie norma de hrana marita cu 400 ron si gradul acutalizat cu aproximativ 500 ron in medie+-….
Perspectiva reala este pentru grad. Normele de hrana si echipament ramane deocamdata plafonate. Trebuie sa se retina faptul ca ambele norme, atat hrana cat si echipamentul se actualizeaza la fiecare sfarsit de an insa sunt plafonate prin ordonanta de urgenta, ordonantele trenulet care au stabilit salarizarea la fiecare inceput de an pentru anul in ccurs.
Bună ziua. Guvernul considera că…. Dar sindicatul ce considera? Așteaptă sa primească ordine de sus? Plafonare spor ANP, norma de hrana și de echipament plafonate(900 lei net neimpozabil/luna pentru fiecare salariat, cam de vreo 2 ani în urma trebuia sa primim). Cuantumul maj pentru ore suplimentare diminuat. Pensii diminuate din 2024 ( la fiecare 6 luni tot se diminuează pensia). Dacă vreți mai pot da exemplu și de altele. Și noi ne mulțumim cu 132 lei net /luna, mărirea de 5% și ar trebui sa fim recunoscători și sa plecam capul.
Daca depasestu putin paradigma neajunsurilor si ai incerca un exercitiu de echilibru privind contextul si drepturile pentru care luptam sa le aducem pe fluturasul politistului de penitenciare cred ca ne-am putea bucura impreuna de o discutie echilibrata si eficienta pentru viitor.
Acum ar trebuii sa protestam masiv, sa oprim activitatea in penitenciare!
Sunt mulți colegi cu familii și cu probleme și uite ca…. nu putem sa depășim puțin paradigma neajunsurilor. Sunt restanțe pe care nu le vom incasa niciodată (nu sunt majorări electorale, ci doar drepturi neacordate de cel puțin 2 ani). Pentru drepturile aduse pe fluturașul de salariiu, primiti lunar în contul de sindicat SNPP BUCUREȘTI, 30% din ce cotizam NOI. Discuția este foarte echilibrată, având în vedere ca spun realitatea. Pensiile din 2024 se vor diminua considerabil luna de lună, prin neactualizarea pensie la data deschiderii dreptului de pensie(ci doar cu indicele de inflație). Ne tot dați un link de la statistica cu un indice care nici casa de pensii și nici ANP nu știu cum se aplică. Comparați puțin 900 lei pe luna restante pentru fiecare membru de sindicat (de la echipament și norma de hrana) + 700 lei net diferența de spor ANP(inclusiv majorarea RSL) cu 132 lei net majorarea de 5% și va răspundeți singur la întrebarea dacă puteți sa treceți de paradigma neajunsurilor.
Din tot ce ai scris ai omis predictibilitatea crsterii consistente a asalariului de grad. IKnsa trecem putin peste asta. Am mai explicat si la alte comentarii privind normele de hrana si echipament. Consider ca am fost indeajuns de explicit cand am explicat ca nu suntem singuri in gradina asta a apararii si sigurantei nationale si ca suntem doar aproximativ 14.000…Nu cred ca este aproape imposibil sa ne plasam in contextul corect si sa depasim putin momentul. Nu lasam armele jos si nu renuntam sa prindem in revendicari tot ce este legat de derepturi.
Este foarte greu domnule Tudorache să ieșim din “paradigmă neajunsurilor”, tocmai pentru că ne confruntăm cu neajunsuri. Este o realitate pe care nu o putem ignora. Preturile au crescut cu 25-35% la alimentele de bază, ratele au crescut, impozitele au crescut, TVA- ul a crescut… și noi ne mulțumim cu praf în ochi.
Mai mult însă decât neajunsurile, este vorba de principiul corectitudinii.
Am ieșit în stradă anul trecut și ne-au promis acordarea drepturilor la rectificare.
Rectificare “ocolită” de guvernanți.
A început un nou an, avem buget nou…dar de, semantic vorbind este diferență între rectificare și nou buget. Și uite așa, am primit o amăgire cu care dvs ne spuneți indirect să ne mulțumim.
Adică să ne lăsăm prostiți și amăgiți de minciunile promise.
Ne mai dau câte-o fumigenă cu altă promisiune de acordarea a drepturilor restante… mai din februarie, ops…stai, din martie…pardon, cu acordarea prin mai…și vedem la rectificarea din august.
Sunt categorii profesionale care au salariile mult peste nivelul nostru.
Liderii lor de sindicat au luptat, au pus presiune pe guvernanți… oamenii si-au asumat decalarea unor examene naționale, cu toată presiunea societătii au avut tăria să reziste, și vedem că și-au câștigat drepturile și respectul.
Un profesor cu norma didactică de 18 ore/săptămâna câștigă similar cu noi.
Un angajat la primărie ne depășește cu mult.
Ne-ați mobilizat uneori pentru sume derizorii, am ieșit în stradă și am fost alături de dvs. pentru specialistul de clasă-care știm cât a însemnat pentru un agent.
Am ieșit anul trecut pentru nimic…fiind părtași la minciunile guvernanților.
În fapt, am pierdut drepturi în ceea ce privește vârsta de pensionare și baza de calcul a pensiei…
Statul ne pretinde să dăm dovada de probitate morală, să ne perfecționăm, să fim bine pregătiti și să capabili, să fim corecți și cinstiți în munca noastră, să fim loiali nației, guvernului, sistemului…ori acest sistem ne minte pe față, fără nicio rușine și ne tratează ca pe ultimii salahori.
Nu cerșim, ne vrem drepturile. Și vrem corectitudine. Vrem să repunem profesia noastră la locul meritat ținând cont de riscurile profesionale. Așa cum știți, speranță noastră de viață este cu aproximativ 10 ani mai mică decât media socială- ture de noapte, stres continuu, presiunea ppl, presiunea șefilor, mediu de lucru total impropriu, boli profesionale, ore suplimentare până la limita sclavismului…pentru toate acestea, merităm respectul și drepturi salariale corecte.
Total de acord. De aceea avem nevoie de o structura sindicala puternica cu putere de reactie rapida daca este cazul. Cateva sute de oameni, cel putin in ultimii 4 ani, au participat constant la proteste…doar acele sute, din pacate. Tot respectul pentru implicarea activa. Ca structura sindicala responsabila avem datoria ca aceasta resursa importanta sa o gestionam responsabil Aceasta masa de luptatori a adus mult pe fluturasul de salariu in decursul timpului. Dezamagirea pentru unele episoade de lupta sindicala nu este doar a ta insa putem trece peste toate astea doar intr-o singura formula> uniti! Sa nu eliminam cu totul reusitele, totusi! Salariul de grad a fost apanajul unic al echipei SNPP/Europol.
Oamenii cer proteste, sunt mai motivati ca niciodata sa iasa la proteste, de ce nu s ar motiva si sindicatul sa sustina aceste miscari sindicale, stam sa ne multumim cu vorbele si sa ne zicem ca va fi bine
Bună ziua! Vreau să vă informez și eu cu privire de la specimenele Penitenciarului Mioveni. Nu îmi vine să cred ca administrația penitenciarelor doarme cu privire la acești infractori care ne conduc. Nu se trimit controale după atâtea evenimente întâmplate: agentul Trasnea a bătut un deținut pe secție și cazul a fost mușamalizat, presiuni asupra oamenilor să intre în alianța ( inclusiv asupra mea ), să nu vă zic ca avem un gestionar care este lăutarul penitenciarului și i.au transformat biroul de la parterul clădirii în frizerie, frizerie unde se tund toți șefii ( ghebaru, ciută mare , ciută mic sau minca), acest agent pleacă în timpul programului să se ducă la Mioveni la cursuri de frizerie și este pontat fără probleme( exemplu data de 15.01.2024). Ciuta Nicu, emblema penitenciarului, se laudă pe secție ca se mută pe tura ca sunt mai mulți bani și munca mai puțină, bineînțeles oprea și ghebaru sunt supuși sindicatului alianța și sigur se rezolvă. Noi agenții suntem ai nimănui, nu avem absolut niciun sprijin, ne înscriem în sindicatul lor doar pentru a nu ne marginaliza. Încă de când eram debutant, eu făceam patrulă și colegul care era cu mine stătea liniștit în post control fără să îl deranjeze șeful de tură datorită faptului ca erau cu ei în sindicat. Vă scriu acest mesaj datorită frustrării la care sunt supus zi de zi datorită faptului ca nu sunt în sindicat, sunt marginalizat de majoritatea conducătorilor cu câteva excepții. Sper ca lucrurile să se îndrepte în viitor pentru ca penitenciarul să rămână sănătos.
Dle Tudorache, dle Teoroc,sporurile noastre sunt neactualizate, sunt rămase undeva în prăpastia dintre 2 realități. Pe de o parte trecerea anilor si de cealaltă parte sporul efectiv pe fluturași. Nu e posibil ca ,având toate gradatiile, coeficient la maxim,etc,pentru 7 ture de noapte efectuate intr o lună sa primesc suma exorbitanta de 160 ron .In ce lume trăim?Dlor, cu toată stima ,nici la matura,pe strada, nu se dau ,banii ăștia!Așteptăm, așteptăm, si iar așteptăm!Am DZ,HTA,litiaza biliara!Pe mine nu m a așteptat nimeni!
Indiferent cat de ferm ne-am pozitiona pentru reincadrare spor noapte nu putem obtine decat printr-o noua lege a salarizarii. Anevoios drum insa avem in vedere nu doar sporul de noapte ci toate cele care se pot adauga peste procentul de 30%.
Păi atunci spuneti le guvernanților că un agent de la un penitenciar după 22 ani vechime primeste 22 ron pt o tură de noapte!!!!Asta i realitatea!Haideți să ne trezim!!!
Ei ar sta intr o pușcărie, pe timp de noapte ,12 ore,fără schimbator pe perimetru,fără EO pe interior,pe 22 ron?
Dumneavoastra ati sta?!!!
Repet, sunt total de acord cu ce afirmi insa avem o promptea – legea salarizarii care nu se aplica integral. Avem un SF stabilit si plafonat la nivel 2022. Inca ultraactiveaza normele vechi. In aceasta situatie nu avem baza si nici norme de care sa ne legam pentru a raporta sporul de noapte la SF – ul 2022 care si acesta este plafonat in caz ca s-ar depasi (vezi situatie penitenciare spital). Perspectiva unei noi legi sau aplicarea integrala de la anul ar exista. Trebuie insa recalibrat totul. Niciun spor care poate excede plafonul de 30% nu-l scapam din ochi. La acest moment ibsa, suntem inregistrul de mai sus.
Și cei 22 de RON pe tura de noapte este suma bruta….după impozit rămân aproximativ 13 RON net..🙂🤣
De ce nu se actualizează cuantumul ,, specialistului “de clasă? Este legat ombilical de salariul de funcție cf legii 153/2007. Am atins nivelul maxim de pe grilă și ,, specialistul” a rămas aceeași.
Cei care urmează să iasă la pensie in 2024 se ia în calcul la pensie ajustarea de la mărirea de grad.
Nu. Doar indicele de consum din luna deschiderii dreptului de pensie
Ce se mai stie de cei pensionati in 2024? Au venit normele de calcul, vin anul asta? Sau luam pensia la un an dupa pensionare?
Ai reper pentru baza, actualizare baza. Iti poti deschide dreptul de pensie cand doresti.
Ia uite ca la sanatate se poate sa le dea 15% ….si aici va laudati cu 5% aplicat la ceva care nici nu conteaza si inca ceva…care nu e sigur….care in total fac un 5% pe tot venitul. Nu credeti ca ar trebui niste alegeri la nivel de sindicat?!
P.s. 15% aplicat peste maximul negociat in grila din 2017 :))
Nu se lauda nimeniki cu cei 5%. In fapt. observ ca probleme tale ar fi de cu totul alta natura. Insisti cu acelasi lucruri si nu inteleg de ce. Este absolut inutil sa raspuns la nesfarsit cu aceleasi cuvinte. Daca esti interesat, expune-te si candideaza, ca in fapt, cam in directia te duci de fiecare data. Hai totusi sa fim mai productivi!
Dar știți cine sunt?!:)) Mi se pare o acțiune de PR răspunsul dat ca și cum ne-am cunoaște!!
Deci cum ne raportam noi ca militari la sistemul.medical care tot primește?! Plus ca la noi grosul maririlor merge către șefii mari care oricum își umplu buzunarele singuri. Cred ca dumneavoastră ar trebui sa apărați majoritate nu minoritatea managementului superior…care oricum își face singura dreptatea financiara nu ca majoritatea colegilor!!!
OUG 115/2023 are deja aproximativ 1 lună și jumătate de când a intrat în vigoare. Înainte de asta, a fost și în faza de consultare. Cum se face ca nu ați avut nici o reacție vizavi de scăderea majorării pt ore suplimentare de la 75% la 70% și plafonarea plății la 180 de ore anual la momentul când aceasta a intrat în vigoare sau înainte, în faza de consultare? Abia când se discută despre ordinele subsecvente ordonantei 115/2023 constatați aceste “șopârle” din laboratoarele de partid?
oug urile trenulet nu opresc in gari / consultarea e formala iar ultima forma o afli din monitor / nu a existat vreun dialog pe dispozitii / diminuarea la 70 este observata si s au facut informari / decizie politica fara un efect deteminant / cealalta pb nu a fost observata nici de institutie daca cand a inceput elaborarea normelor
Buna ziua ,domnule Teoroc v am mai scris și în comentariile trecute dar vreau sa va mai întreb o dată și sa mi răspunde ți va rog ,am ieșit la pensie in 2023 și mi am ales că baza de calcul Ianuarie -Iunie 2023..In luna Mai am avut 28 de ore suplimentare dar pentru faptul că ultimele 2servicii la tura de 12ore au picat în ultimul weekend am mai rămas în plata cu 12ore suplimentare.Exista vreo lege care să spună că nu pot fi plătite și ore suplimentare și ore de weekend in ultimele 3servicii din luna sau este ceva NELEGAL acest lucru? Mulțumesc
Una-i una, alta-i alta. Munca in sarbatoare legala si weekend se constata in luna in care a fost prestata si se plateste odata cu salariul aferent lunii respective iar orele suplimentare acumulate in luna respectiva au un termen de 60 de zile sa fie recuperate cu timp liber, in caz contrar acestea intrand in plata.
Inteleg ca in luna mai ai acumulat ore suplimentare care ulterior nju au fost recuperate pana in ziua in care ai devenit pensionar? Mai exact, in ce luna din 2023 te-ai pensionat ?
Care este valoarea la zi a normei de hrana si echipare?
Va mulțumesc pentru răspuns m am pensionat în data de 30-06-2023 și domnii de la serviciul Financiar mi au plătit pe luna Mai 12ore suplimentare, eu având 28 de ore suplimentare și nerecuperate domnul de la Financiar consideră că dacă în ultimele 3 servicii din luna Mai au fost efectuate în ultimul weekend nu pot sa plătească și ore de weekend și ore suplimentare și acestea au fost plătite că și ore de weekend și din 28 de ore suplimentare au scăzut orele in care eu am fost de servici in ultimul weekend din luna Mai.Exista o Lege in acest sens sau un Ordin de Ministru care să prevadă acest lucru, eu cred că este Nelegal, mulțumesc?
Din ce inteleg, nu ti-au platit zilele de s weekend muncite pe motiv ca ti-a platit orele suplimentare? E absurd…sau poate nu inteleg exact cum stau lucrurile in situatia ta…
Buna ziua ,că să fiu mai clar în explicație d le Tudorache referitor la plata orelor suplimentare ,eu am ieșit la pensie pe data de 30 Iunie 2023 ,domnii de la serviciul Financiar consideră că dacă ești de servici in ultimul weekend din luna nu pot sa ți plătească și ore de Weekend și ore suplimentare eu repet am avut 28 de ore suplimentare și nerecuperate in luna Mai aleasa că baza de calcul și mi le a plătit că și weekend dar în același timp din 28 de ore mi a scăzut orele care le am lucrat in ultimul weekend și am mai rămas cu 12 ore suplimentare în plata care au fost plătite .Este o lege care să prevadă acest lucru sau un Ordin de Ministru sau este ceva NELEGAL? Mulțumesc
Munca in zilele de weekend se plateste independent de orele suplimentare. Am zis! Orele muncite in weekend sunt una, orele muncite suplimentar (indiferent daca le prestezi in weekend sau zile lucratoare) sunt altceva. Deci, daca ultimele zile din luna sunt sambata si duminica, esti pontat pentru munca in aceste zile si primesti majorare de 75% pe data de 10 odata cu drepturile cuvenite pentru luna respectiva. Totodata, daca in aceste uiltime doua zile sunt suplimentare, numarul de ore suplimentar muncite se vor recupoera in urmatoarele 60 zile, ultrior intrand in plata daca nu se recupereaza. In fine, despre ce penitenciar este vorba ?
Calculul care mi s-a făcut mie a fost așa:
Dacă am avut 28 de ore suplimentare de intrat în plată la lichidare, cu ocazia pensionării, și jumătate au fost de weekend, am primit 14 ore cu 175%, iar celelalte cu 100%. Așa mi s-a calculat mie. De altfel, macheta de pontaj nici nu permite altceva. Este posibil ca șeful ierarhic să vă fi greșit acea fișă pe care trebuie să o întocmească la lichidare.
Bună ziua!
O speta care nu are legătură cu subiectul acestei postări.
Dacă ești incadrat pe o funcție cu un anumit coeficient de salarizare și ulterior printr-o diminuare a funcției survenita prin modicarea ei din statul de organizare , nu ar trebui sa fii în continuare plătit la nivelul coeficientului inițial?
Mulțumesc d l Tudorache m am lămurit dar sa mai vin cu o precizare centralizatorul de pontaj se face la sediul Detașamentului se trec toate orele suplimentare peste norma de lucru din luna respectivă și dacă sa presupunem că ultimele 3 servicii au fost efectuate în weekend se scad orele de weekend din cele suplimentare pentru că domnii de la serviciul Financiar spun că nu pot sa plătească și ore de weekend și ore suplimentare și rămâi cu restul orelor suplimentare și nerecuperate in plata .
Absurd. Despre ce penitenciar este vorba?
Bună ziua.
Intervin și eu, chiar dacă pe lângă subiect, pentru o întrebare la care așteptăm răspuns. Când se vor debloca posturile din TCO de Ofițer Educație?
Pt.cei ce urmează să iasă la pensie in 2024 se iau în calcul la lunile stabilite mărirea de solda de grad.Va multumesc
Se mai stie ceva despre actualizarea salariului de grad sau norma de hrană?
Mulțumesc anticipat!
S-a raspuns in multe randuri la aceasta intrebare. Martie cu impact pe aprilie