Semne de exceptare a structurii de apărare națională

Acest joc de-a alba-neagra cu tăierile începe să ne calce pe terminațiile nervoase. Ba e ditamai gaura în buget și trebuie să tăiem de la bugetari, ba de fapt a fost o dezinformare și nu e o gaură așa mare. Ba tăiem toate posturile vacante, ba nu le mai tăiem. Ba plătim munca suplimentară, ba s-ar putea să fie probleme. Polițiștii de penitenciare au suficientă presiune naturală la locul de muncă, cât să nu fie nevoie de alte surse de stres. Aceste tensiuni nu mai pot fi ținute sub capac mult timp. Am cerut informații Ministerului Justiției și am verificat prin surse proprii informațiile transmise în MAI. Amenințarea cu blocarea tuturor penitenciarelor la finalul lunii septembrie este luată în serios de administrație și minister iar din perspectivă sindicală, reprezintă o reacție democratică pe măsura prejudiciilor care ar fi produse personalului.

Din verificări făcute inclusiv astăzi, reiese că din sistemul de apărare națională (inclusiv Poliția Penitenciară) nu se vor tăia nici posturi vacante și nici funcții de șef birou sau echivalente, conform ultimelor discuții purtate în guvern. În acest sens avem asigurări transmise de la vârful MAI către sindicate și de la MJ către ANP. În susținerea exceptării noastre de la radierea funcțiilor de șef birou și echivalente, ANP a înaintat către MJ un material amplu cu toate argumentele necesare care demonstrează blocajul în care se va afla instituția fără cele 600 de funcții care reprezintă baza middle-managementului din Poliția Penitenciară și totodată primul nivel de conducere din statut de organizare.

Desființarea acestor poziții ar produce o uniformizare salarială injustă raportat la diferența de atribuții impusă de necesitatea alocării unor atribuții de coordonare, dar în primul rând ar face instituția nefuncțională din perspectivă ierarhică, vulnerabilizând principalele misiuni ale sistemului penitenciar. Prin comparație cu starea de agitație din Poliția Penitenciară pe acest subiect, la nivel MAI este liniște și calm apreciindu-se ca certă exceptarea de la aceste măsuri, în caz contrar impactul desființării celor peste 5000 de funcții din MAI fiind imposibil de gestionat fără mari prejudicii în activități. Prin urmare se apreciază că măsura respectivă este imposibil de aplicat în practică și se mizează cu calm pe exceptarea care pare să devină deja previzibilă.

La nivel ANP s-au discutat și soluții de criză în cazul în care prin absurd se mențin aceste masuri în ceea ce ne privește. Astfel se conturează intenția de delimitare a funcției de șef secție așa cum este aceasta prevăzută în HG privind nomenclatorul de funcții, de cea de șef birou, având în vedere diferențele de coeficienți și indemnizații de conducere. Știm că problema principală în cazul unei astfel de măsuri este așa-zisa echivalența dintre șef birou și respectiv șef secție / șef tură, însă această interpretare este discutabilă.

Prin urmare dacă juridic se identifică argumente pentru această delimitare, atunci prin reorganizare rapidă se poate soluționa problema tuturor structurilor vizate și ne oprim aici cu detaliile. În mod normal astfel de detalii tehnice nu ar trebui să facă obiectul unei informări publice ample însă tensiunea care se acumulează ne obligă să comunicăm poate mai deschis decât ar trebui, însă deschiderea excesivă atrage și riscuri. Accentuăm, acesta este doar un plan de criză în cazul în care nu se materializează exceptările promise.

Pe de altă parte luăm act, ca în fiecare ocazie similară, de îndemnuri energice pe pagina de Internet la proteste și alte acțiuni. Încă de la primele variante de proiecte de austeritate, SNPP a inițiat intern verificarea energiei de reacție pentru acțiuni sindicale masive, contra măsurii de eliminăre a funcțiilor de șef birou, dar nu am recepționat un răspuns bun din rândul personalului mai ales în contextul în care suntem deja exceptați (în ultimele variante de proiect) de la tăierea posturilor vacante,

Scânteia care poate declanșa o revoltă socială masivă și total justificată ar fi decizia guvernanților de a nu mai plăti munca suplimentară însă tot dinspre MAI în special, dar și dinspre MJ, vin mesaje de liniștire pe această temă, fiind așteptate nuanțări ale prevederii pentru personalul din sectoarele apărare, sănătate și asistență socială. Prevederea identificată de ANP la pagina 52 din ultima variantă de proiect vehiculată, este o normă generală care derogă, referitor la plata cu un spor a muncii suplimentare, de la prevederile legii-cadru privind salarizarea.

Însă norme derogatorii identice se adoptă din anul 2010 iar din anul 2015 s-au aprobat majorările salariale pentru munca suplimentară, majorări care se acordă în mai multe domenii, inclusiv sănătate și asistență socială, ori proiectul intermediar care include prevederea alarmantă, nu include excepții nici măcar pentru sănătate, fiind astfel motive să credem că urmează promisele completări pentru exceptări în vederea menținerii normelor actuale. În cazul în care aceste exceptări vor rămâne doar primisiuni, ar fi bine să ne inspectăm puțin armele de luptă sindicală.

SNPP nu a făcut niciodată lucrurile pe jumătate și tocmai de aceea, ca organizație majoritară din Poliția Penitenciară, ne luăm deciziile asumat, fără grabă inutilă și fără declarații hazardate până nu ne sunt clari toți parametrii, având în vedere necesitatea optimizării acțiunilor și urmăririi rezultatelor. Cea mai importantă armă a noastră, ca metodă de reacție sindicală, la acest moment, este refuzul în masă, unitar la nivel de sistem, de a presta muncă suplimentară. Așa cum știți, aceasta reacție produce blocaj efectiv, în ultimele zile din lună, când tot personalul operativ începe să acumuleze muncă suplimentară.

Pentru un efect real, toți salariații inclusiv cei din administrativ trebuie să semneze fără teamă formularele/tabelele transmise sub coordonare sindicală. Acest potențial blocaj se poate decide în ultimele zile ale lunii septembrie însă trebuie să fim toți conștienți de anumite aspecte practice. Tura operativă aflată în serviciu nu va mai putea fi schimbată, similar cu acțiunea din 31 mai 2023 când sistemul s-a oprit practic pentru 4 ore. Chiar și acele 4 ore au fost dificil de gestionat pentru unități. În mod normal toate activitățile care ar trebui efectuate se blochează sau se va încerca efectuarea lor cu schimbul aflat în serviciu și care de asemenea a refuzat munca suplimentară (!) precum și cu acei salariați la dispoziție care nu au refuzat munca suplimentară însă acestea sunt paleative care nu pot funcționa pe durată mare.

Imposibilitatea efectuării schimbării de ture precum și dificultățile majore în a efectua activități cu deținuții, pot duce la anumite evenimente. Nu ni le dorim dar nici nu putem fi călcați în picioare cu legea în mână. Toate lipsurile unui sistem sunt decontate pe persoană fizică. Dacă anumite eventuale incidente vor genera decizii de alarmare reală (nu de exercițiu) a personalului, din lipsa altor soluții operative, trebuie menționat că orele afectate alarmelor nu se consideră muncă suplimentară, conform unei decizii DG ANP (netranșate în instanță încă). Prin urmare reacția sindicală prin refuz de muncă suplimentară se poate întrerupe prin alarmare, însă alarma nu poate fi menținută pe termen nedeterminat mai ales dacă nu există o justificare concretă în plan operativ.

Opinia SNPP este că administrația nu are soluții viabile pentru a contracara un refuz generalizat de muncă suplimentară, nici măcar pe termen de 12 ore, prin urmare se va ajunge rapid în punctul critic în care trebuie luate decizii la masa negocierilor. Repetăm, nu urmărim să dăm peste cap sistemul penitenciar, însă dacă ne vom trezi cu măsuri heirupiste, cu iz electoral, luate împotriva unei categorii de salariați care menține cu greu echilibrul într-un domeniu de mare risc, lucrând cu jumătate din forțele necesare conform standardelor, nu ne rămân multe opțiuni. Așa că, recomandăm guvernanților să nu ne împingă spre acest tip de reacții avertizându-i totodată că nu vom ezita să ne asumăm acțiunea explicată mai sus.

Distribuie

27 de răspunsuri

  1. Nu vad nimic scris de neactualizarea sporului de anp…. Asta nu ne deranjaza? Picam in plasa lor cu pacaleala taiem cat mai multe ca la final sa nu mai taie nimic si noi sa fim multumiti “ca am scapat”?
    Tactica asta e folosita de mult.

    1. nu face obiectul proiectului care a panicat tot sistemul / este demers anterior cu start la MAI – promisiune Bode reiterata de Predoiu / legat de rectificarea bugetara / evident ca este in fruntea listei si am discutat acest aspect cu ministra / nu avem date noi pe subiect inca

      1. Pai tocmai ar trebui sa faca obiectul si sa fie prinsa majorarea fix in acest proiect.
        Rafilq a dat OUG to medici cu majorarea garzilor, pt peofesori s a dat OUG.
        Acum ce facem? Asteptam octocmbrie ca “poate” primim ceva in noiembrie? Pe bune dle presedinte??
        Data trecuta indiferent ca era Bode la MAI acest asigurari au venit cu, consultarea presedintilor celor 2 partide, Ciuca si Ciolacu, care azi, sunt tot ei.
        Despre ce vorbim…

      2. am mai intrebat si in postarile anterioare, ce ne puteti spune si noua de posturile de TCO pe educatie care spuneati odata ca vor fi deblocate prin memorandum…..avem sanse anul asta?

  2. Exista posibilitatea ca in cazul in care tura operativa aflata in serviciu nu este schimbata,asa dupa ora 7,30, ca la majoritatea persoanelor sa li se faca rau…

  3. Fiecare cu interesul propriu. Cine nu e afectat de reducerea funcției dorește mărit sporul anp și însistă prin multe comentarii pentru interesul personal. Cine are chirie sau transport dorește măriri sau eventual actualizări. Cine lucrează direct cu deținutul simte altfel presiunea activității și lipsa de personal decât cel de la logistică. Toți dorim să primeze interesul personal și financiar. Venim pentru bani. Vocațiea pentru meserie este o utopie în sistemul nostru și cred că este normal. Suntem plătiți să asigurăm legalitatea deținerii pentru tot felul de infractori dovediți iar pentru unii dintre ei legislația a fost scrisă cu dedicație.

      1. Ce știți despre noua lege a salarizării ? Va fi mai bine, la fel sau mai rău ? In mare ce Cunoaște-ți ?

  4. Vesnica solutie, sa scoatem castanele din foc cu ajutorul celor din operativ, care duc tot greul si fac munca ingrata din sistem; cand vine vorba de beneficii in schimb suntem cu totii egali.

  5. Fără supărare…toți care am fost la proteste așteptăm actualizarea sporului…cei care se plâng de tăieri de funcții ne puneau bețe în roate să nu mergem la proteste…acum văd căi plângem pe ei..bv…mi se pare bătaie de joc la adresa prostimii care fac sacrificii…

  6. Adică exista o practică generalizată de schimbare din funcție de pe șefi de secție pe șef de tură sau orice altă funcție de șef birou, toate fiind echivalente. Inclusiv în logistică sau resurse umane. Iar acum interpretam că șefii de secție nu sunt șefi birou… Pe bune chiar sunt curios de argumentare :)). Cine susține asta la ANP?

  7. Ati adus în discuție plata orelor suplimentare dar, despre plata sdsl nu ati spus nimic. Cum rămâne cu sporul pt orele prestate în sdsl? De asemenea, sper ca nu renunțăm la ajustarea sporului anp și actualizarea normei de echipare și de echipament. Cu respect!

  8. In loc sa ne preocupe ca nu știm nimic sigur despre actualizarea sporului anp și ca nu se vorbește nimic despre actualizare norma hrana, chirie, echipament, noi suntem bucuroși dacă nu ne taie nimic

  9. Dle Teoroc, plafonul de 8000 lei net pt
    Vouchere ce cuprinde din salariul nostru?
    Intra si cele 2 norme sau decontul de chirie?

      1. Sa intelegem ca sectiunea “salariu net” dupa fluturas va fi cea care se va lua in calcul la acest aspect?

    1. Sunt momente cand arunci cu piatra in balta si te stropesti singur. SNPP a obisnuit membrii cu obiective predictibil a fi atinse in urma protestelor organizate de noi.

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.