Sindicatul National al Politistilor de Penitenciare (SNPP), continua activitatile din cadrul proiectului PO21 – European Prison Officers for the 21st Century, finantat de catre Comisia Europeana prin programul Erasmus+, in care este partener alaturi de administrații penitenciare, sindicate, organizații profesionale și academice din Portugalia, Germania, Belgia și Olanda, cu cea de-a doua sesiune a mesei rotunde desfasurata astazi, 26 mai 2022, in format online.
La întâlnire au fost invitate persoane a căror implicare anterioară ne-a impresionat, precum și a căror contribuție am considerat-o utilă în abordarea subiectului privind cariera polițistului de penitenciare. Astăzi au fost dezbătute alături de participanți, cele 43 de recomandări dezvoltate până în prezent prin mai multe instrumente (rapoarte naționale, cercetare teoretică, rapoarte Europene, cercetare aplicată – chestionare și workshopuri DACUM, plus întâlniri ale comitetului de sprijin). Recomandările au fost împărțite în 4 subcategorii si anume: misiunea în sistemul penitenciar, nivelul calificării la admitere și criteriile de selecție, caracteristicile procesului de educație și formare, formarea continuă precum și alte elemente care au apărut pe parcursul concluziilor.
Multumim astfel tuturor colegilor care au participat activ la workshopul de astăzi. Discuțiile au fost extrem de interesante, intervențiile pe măsură, iar anumite subiecte atinse de participanți au stârnit interesul celor prezenți. Ne auzim cu siguranță în cadrul activităților pe care le vom organiza mai departe.