De data asta despre sport organizat

Ușor ușor de-a lungul anilor, aplecarea administrației către pregătirea sportivă a intrat într-un declin care este de-a dreptul toxic atât pentru personal cât și pentru sistem. Media de vârstă acum în Poliția Penitenciară tinde să scadă chiar și sub 37 de ani. 60% din personal are mai puțin de 5 ani vechime și cei mai mulți sunt încadrați din sursă externă. Marea majoritate a salariaților nu știu decât din povești de vechiul calendar competițional care reunea în diferite locații echipe din toate unitățile în concursuri pentru tot felul de discipline sportive (fotbal, volei, tir etc), fiind obișnuiți cu ceea ce “avem” astăzi în planul pregătirii fizice organizate, adică nimic.

În ultima perioadă de timp, pe linie de operativ ne dezghețăm puțin la pregătire pentru a înțelege măcar cum se face o imobilizare corect sau alte tipuri de proceduri ori intervenții. Mai sunt sclipiri pe linie de pregătire sportivă, punctuale, organizate de unele unități din inițiativă proprie, evident și în funcție de spațiile disponibile. Dar dincolo de resurse și spații este în primul rând nevoie de un impuls de la vârf, fie că este vârful unității sau al sistemului, pentru a se mișca ceva, în orice direcție.

Așa cum foarte puțini dintre salariați au auzit de calendarul competițional demult dispărut, tot atât de puțini sunt implicați în activități de pregătire sportivă organizate la nivel de unități, întrucât o altă regulă bună, consacrată cândva, a fost eliminată fără rost și anume cele două ore de pregătire fizică săptămânale. Două ore înseamnă puțin pentru un sportiv de top, nu se face performanță din atât, dar pentru mulți dintre salariați pot valora enorm pentru acele două ore pot însemna un declic împingându-ne la mișcare și astfel poate reușim cumva să combatem și stresul inevitabil al unei profesiei care scurtează mult speranța de viață.

Ne amintim răspunsul oferit SNPP de Casa de pensii sectorială care indica o speranță de viață pentru polițiștii de penitenciare de 69 de ani adică cu 5 ani sub media pe țară, în contextul în care nu a fost analizată separat situația pe sectorul operativ unde credem că speranța de viață este chiar mai mică de 65 de ani. Haideți să ne mișcăm și să o facem organizat, pe cât posibil! Săptămâna trecută SNPP a purtat o prima discuție cu ANP pe linia resuscitării pregătirii sportive din Poliția Penitenciară, în urma întâlnirii fiind depusă astăzi solicitarea de mai jos.

Pe lângă acest demers, SNPP va organiza propria competiție de minifotbal care la acest moment se află în etapa de stabilire a grupelor; interesul pentru acest tip de acțiuni fiind foarte mare, organizarea nu este deloc simplă, dar avem convingerea că va fi o competiție frumoasă așa cum a fost și ultima de acest tip, respectiv cea din 2019, înainte de pandemie. Câștigătoarea Cupei SNPP 2019 va pune cupa în joc în scurt timp!

Distribuie

3 răspunsuri

  1. De bun augur ar fi organizarea la nivel
    Local, regional si ulterior national, de competitii pe toate palierele(fatbal, atletism, tir etc). Cu finantare instititionala bine inteles

  2. E final de octombrie. Vremea este inca frumoasa. Cat estimati ca va dura pana cand va avea loc competitia de minifotbal? Cu cat va trece mai mult timp, cu atat va fi mai frig, mai neplacut pentru jucatori.
    Succes in organizare!

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.