Ce? Primul training organizat in cadrul proiectului Leadcor
Mai exact…? Leadeshipul si managementul stresului in sistemul penitenciar
Unde? Bremen, Germania
Cand? Perioada 27 septembrie – 2 octombrie 2021
Cine? Paul Dragu (SNPP Penitenciar Bucuresti Rahova), Vlad Pojan (SNPP Penitenciar Targu Mures), Mihai Sabareanu (SNPP Spital Mioveni)
Proiectul Leadcor, vizand reducerea stresului profesional prin dezvoltarea competentelor de leadership in contextul penitenciar, a organizat aceasta activitate pentru liderii sindicali interesati care activeaza in sistemul penitenciar si care isi doresc sa-si dezvolte abilitati mai mult sau mai putin formate, insa cu siguranta imperios necesare in aceasta lume a sistemului penitenciar.
Sindicatul National al Politistilor de Penitenciare, partener in cadrul proiectului, a adresat in luna august 2021 o invitatie presedintilor si vicepresedintilor filialelor, interesati sa participe la o astfel de sesiune de training. Astfel, ca in urma manifestarii disponibilitatii, precum si a CV-urilor considerate cele mai potrivite pentru activitate, cei trei lideri sindicali au fost desemnati de SNPP sa participe la aceasta prima activitate organizata in format fizic de catre echipa de management a proiectului, avand in vedere contextul pandemic actual. De asemenea, la inceputul perioadei, Adrian Neagoe, vicepresedinte SNPP si manager al proiectului Leadcor, a participat in paralel, tot in Bremen, la intalnirea echipei de management.
Mai jos, redam experienta traita de fiecare dintre ei. Le multumim de participare si ii asiguram ca implicarea liderilor in astfel de activitati reprezinta o prioritate pentru SNPP.
Polițiști de penitenciare din 4 țări europene au încercat în perioada 27.09.2021 – 01.10.2021, în Bremen, Germania, să găsească soluții la o problemă, de altfel comună, a lucrătorilor din sistemele penitenciare din aceste țări, altminteri diferite din punct de vedere legislativ, social, economic. Această problemă, denumită generic stres ocupațional și dezvoltatea abilităților de leadership în vederea reducerii acesteia au reprezentat principalele subiecte supuse studiului și dezbaterii. Dacă, așa cum spuneam mai sus, sistemele penitenciare din aceste 4 țări Europene diferă din punct de vedere legislativ, social și economic, ele se aseamănă izbitor când discutăm de provocările și dificultățile zilnice: agresiuni verbale și fizice din partea deținuților asupra personalului, lipsa resursei umane, fenomenul de supraaglomerare, subfinanțare, imaginea negativă din societate ș.a. Astfel, privind aceste provocări și dificultăți, am stabilit că managementul stresului reprezintă o temă foarte importantă pentru a duce la bună îndeplinire misiunea pe care ne-am asumat-o să o îndeplinim și pentru a putea fi persoanele echilibrate de care au nevoie famiile noastre, în afara zidurilor înalte.
Mihai SABAREANU, presedinte Filiala SNPP Penitenciar Spital Mioveni
Ca sa încep cu o concluzie, primul proiect Erasmus pt mine și primul impact pozitiv în cariera pe domeniul abordat. Un grup omogen al mai multor state Europene care a pus în valoare interacțiunea, proactivismul, comunicarea și schimbul de experienta. Raportul formatorilor specifici domeniului penitenciar versus non-penitenciar a creat o balanta pozitiva de bune practici pentru reducerea plafonarii/monotoniei/demotivarii din sistemul penitenciar. Informațiile ce au vizat desfășurarea proiectului au fost obiective și de mare ajutor alături de condițiile de cazare și transport. Sper sa pot pune în practica informațiile acumulate.
Vlad POJAN, presedinte Filiala SNPP Penitenciar Targu Mures
In perioada 26.09-01.10.2021 am participat la proiectul Leadcor, finantat prin Erasmus+. In cadrul acestui proiect am avut ocazia sa particip direct la o varietate de activitati, care au inclus cursuri, aplicatii practice, jocuri de rol si o vizita la o unitate penitenciara. Trebuie sa remarc in mod deosebit inaltul profesionalism al persoanelor implicate in proiect, organizatori, formatori, personal de sprijin, cursanti/participanti. Un mare plus al acestui proiect este crearea unui cadru in care sa se intalneasca si sa schimbe informatii specialisti din domeniul penitenciar din mai multe state Europene. Am simtit o reala deschidere din partea colegilor nostri din celelalte state Europene, care au participat la acest proiect, precum si un veritabil sentiment de camaraderie profesionala care ne-a unit pe toti participantii. In ceea ce ma priveste, cu acest prilej, am observat ca multe dintre problemele cu care ne confruntam in sistemul penitenciar romanesc, precum fenomenul de supraaglomerare sau lipsa de personal, constituie teme de preocupare si pentru colegii din alte tari Europene, aceste dificultati sistemice nereprezentand o provocare specifica doar pentru politia penitenciara din Romania. Totusi nu trebuie sa omitem ca exista mai multe diferente intre situatia din Romania si cea din tari precum Germania ori Belgia, diferente care izvorasc in special din cadrul legislativ diferit si din diferenta de resurse materiale alocate. Astfel, de exemplu, in Germania, la penitenciarul din Bremen (“Justizvollzugsananstalt Oslebshausen”), toti detinutii sunt custodiati in camere de detinere individuale, iar cei care nu obtin venituri din munca au o alocatie financiara zilnica, fixa, asigurata de catre autoritati, in anumite conditii. Apreciez ca activitatile din cadrul proiectului au fost foarte benefice pentru a-mi dezvolta tehnici si abilitati utile pentru gestionarea stresului profesional, pentru combaterea fenomenului de burnout precum si pentru a invata si exersa metode stiintifice de selectare si implementare a diferitelor stiluri de management, in functie de specificul situatiilor si tipologia personalului. In concluzie, reafirm aceasta experienta internationala ca fiind una deosebita, foarte utila si relevanta, motiv pentru care o recomand cu caldura tuturor profesionistilor din sistemul penitenciar.