Astazi, 29 octombrie 2024 la sediul Ministerului Justiției, a avut loc ședința Comisiei mixtă de dialog social, unde au fost discutate următoarele probleme:
– Stadiul proiectului cu privire la acordarea majorării anticorupție de 12,5%/proiectul este finalizat si se reia procedura cu privire la transparența decizională, termenul pentru emitere OMJ ar fi luna decembrie 2024/sindicatele s-au opus la acest demers ținând cont de faptul că proiectul a fost postat pe site MJ și a fost scos din transparența decizională, iar dacă s-ar fi continuat procedura, în momentul de față era finalizată.
– Majorarea pentru menținerea capacității operaționale în procent de 20%-25% se menține și în anul 2025? Secretarul de stat a menționat faptul că MJ întreprinde toate diligențele pentru ca această majorare să se mențină și în anul 2025 dar nu poate da asigurării că acest lucru se și realizează/MJ iși dorește continuarea demersurilor pentru ca polițiștii de penitenciare să beneficieze de drepturile salariale conferite de lege.
– Decontare rate locuințe pentru cei care au intrat în sistemul penitenciar de la MApN/decontarea se poate face doar după modificarea legii 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare.
– Buget plată tranșe hotărâri judecătorești/ in luna decembrie se vor plăti aceste tranșe după ce se obțin sumele solicitate de Mj de la rezerva guvernului.
– Modificarea legii 223/2015 privind pensiile militare/în această dimineață Camera Deputaților a admis amendamentele propuse de guvern cu privire la actualizarea soldei de grad doar pentru cei care au ieșit la pensie înainte de anul 2016/Mj si ANP consideră că la acest moment inechitățile s-au adâncit între pensionarii militari si nicidecum nu au fost eliminate dar din păcate aceasta a fost decizia politica asumată de guvern cu aportul parlamentului.
– Stadiul proiectului de HG cu privire la suplimentarea statelor de funcții ale ANP cu cele 1600 de posturi promise și asumate de premierul României/la acest moment atât Mj cat ANP au cunoștiință de faptul că proiectul este blocat la Ministerul Finanțelor. Secretarul de stat MJ a solicitat un timp scurt pentru a se interesa de stadiul acestui demers.
– Stadiu concursuri/la acest moment MJ/ANP fac toate demersurile pentru a urgenta procedurile de concurs.
– MJ/ANP sunt de acord ca un grup de lucru din care sa facă parte si sindicatele să finalizeze un proiect de modificare al legii 145/2029 și care să fie înaintat spre aprobare viitorului Parlament.
SG – SNPP Forin STOICA
13 răspunsuri
“Decontare rate locuințe pentru cei care au intrat în sistemul penitenciar de la MApN”
1. Aici sunt luati in vedere si cei care au venit din corpul SGP (cu locuinta achizitionata in MApN) si au intrat in corpul Agentilor? sau doar subofiterii MApN care au intrat in corpul Agentilor ?
2. Se intrevede vreun demers de modificare a legii 145/2019 in acest sens? sau in caz ca vreodata se v-a modifica sa avem chestiunea pregatita?
Va multumesc
Doar acdrelor militare (fosti) , adica subofiteri nu si SGP. Totul vine din statut cdre militare. Sa poata fi asimilati si SGP ar fi necesara modificarea statutului SGP. Noi nu putem interveni pe acte normative MApn.
Majorarea pentru menținerea capacității operaționale în procent de 20%-25% se menține și în anul 2025?
Nu doar ca sa ramana ci trebuie semnat inainte de 01.01.2025 pt ca data trecuta a produs efecte de la semnare, si cum in ianuarie se incepe mai tarziu si se tergiverseaza la noi presimt ca iar ne fura de bani
Exista sprijin MJ pentru mentinere.
Stadiu actualizare norma de echipament cu cadru legal deja existent? Dle Teoroc spuneati ca vom reusi alinierea la MAI acum cateva luni, care sun perspectivele clare?
Chiar daca e campanie se pot face actualizari, nu majorari
buna ziua
domnule președinte când vor fi livrate primele mașini de transport ppl?
În 2025 – primul trimestru
Sa înțelegem pe scurt,ofițerii vor primi 12.5%spor anticoruptie iar subofițerii deși stau cu ei p secție și pct d lucru…nu.Majorarea d20-25% sa dispară de la finalul anului.
Nimic despre majorarea normei de hrana,despre actualizarea sporurilor și a salariilor,nimic despre predictibilitatea în carieră sau o lege care să actualizeze salariul anual măcar cu rata inflației
Cu norma de hrana ce se mai aude???mai creste???
vim si eu cu o intrebare: care este modalitatea de a trece de pe o functie de conducere, pe una de executie? exceptand varianta sanctiunii disciplinare
Schimbare din funcție / mutare / mutare în interes de serviciu
buna ziua, tco este mutare in interesul serviciului?
Nu. Este trecerewa in corpul ofiterilor a agentilor prin concurs