Ieri a avut loc întâlnirea dintre ANP și sindicate în urma căreia SNPP informează membrii cu privire la următoarele aspecte:
1. Penitenciarul Rahova va avea in derulare lucrări de construcție complexe și are nevoie de suplimentare de personal. Vor fi detașați, pe durata de 1 luna 4 agenți de la unități care au un grad de ocupare ok. Vor fi 5 serii de detașări anul acesta.
- Prima unitate care furnizează agenti – P Jilava.
- Va fi făcut un anunț pentru voluntari.
- Selecția agenților de la unitățile cu grad de ocupare ok va fi analizată în CC al unității pentru evitare selecție subiectivă.
2. Modificare statut: MJ a inițiat o procedură de modificare a statutului privind răspunderea patrimonială precum și diferite prevederi privind procedura disciplinară (mărire termene, schimbare competențe, prevederi privind componența).
- Astăzi va pleca către unități și sindicate o solicitare de propuneri.
- Se va constitui un grup de lucru la nivel ANP, incluzând și reprezentanți organizații sindicale.
- Analiză propuneri 12.07.2023.
- Termen răspuns MJ: 14.07.2023
3. Comunicare adrese: mailul organizațiilor sindicale va fi inclus in grupul unități, pentru a primi ceea ce se transmite în teritoriu
4. Memorandum scoatere la concurs posturi: A fost transmis la MJ un nou memorandum pentru aprobare scoatere la concurs a 100 posturi agenți operativ
5. Plata concediu odihnă plafonat – ANP interpretează în sens limitativ, am informat că există opinie M. Muncii privind plata actualizată. ANP va solicita pct de vedere.
6. Actualizare norme sporuri/plafonări – nu există nimic concret până acum, nu este exclus să apară prevederi în cursul lunii.
7. Diverse probleme ridicate de sindicate referitor la P Craiova (escortă instanțe), Severin, Bacău, Giurgiu. Situația Giurgiu necesită o discuție în profunzime săptămâna viitoare.
8. Mâine, 07.07.2023 ministrul justiției va vizita Complexul Mioveni.
Informare a vicepreședintelui SNPP, Adrian NEAGOE
21 de răspunsuri
Memorandum scoatere la concurs posturi: A fost transmis la MJ un nou memorandum pentru aprobare scoatere la concurs a 100 posturi agenți operativ
Dle Teoroc, asteptam si noi deblocarea posturilor pe erucatie de TCO?
Avem sanse, sunt in discutii?
Concurs de TCO, ofițer se mai aude ceva?
Ofițer educație TCO se mai aude ceva?
Buna seara , domnule presendinte despre posturile de sef de sectie si sef de tura se mai aude ceva?
Si asteptam sa pice de sus ordonanta pt
Majorarea sporurilor??
Cuminti si ascultatori??
E vb de sporul ANP care necesita o ordonanta de urgenta si o rectificare sa fie prins pentru a putea fi acordat. O promisiune de ministru ce sva trebui sa fie concretizata daca Bode se vrea om politic. IOn caz contrar, dupa cum s-a afirmat, se vor demara actiuni !
Și presupunând ca nu se v-a emite ordonanța respectiva si nici nu vor da semnale ca se vrea ceva în direcția aia… Când ar fi un termen limita pentru ca liderii SNPP sa “sune” adunarea? 01 August ? 01 septembrie?.. Când ar fi ultima zi pentru ca să spuneți “gata, e clar ca nu fac nimic. Ripostam”?
Guvern și miniștri noi-abordare noua. Cheia este la MAI pentru ca de acolo a plecat. Böde care a promis inca este “viu” in actul de guvernare. Inclusiv ministrul justiției actual da înspre MAI .
In final, dacă lucrurile nu se clarifica in timp rezonabil va așteptăm sa strângem rândurile i. Strada
Sa stiti ca atunci cand Bode a zis de majorare, Ciolacu si Ciuca stiau si ei, a fost cu acceptul lor, a fost inclusiv comunicat oficial de la MAI.
Timpul pierdut acum, este ceea ce vor ei, tragere de timp.
Sa nu mai zicem de norma de hrana si echipare, ajunge in scut timp si la privat la 40 lei…. Bataie de joc
“Pierderea de timp” este fix cea pana la rectificarea din August. Pana atunci se poate prezuma ca s-ar respecta promisiunile
Din iulia am ajuns in august la rectificare, care va fi cu plata in septembrie, asta daca nu se intinde rectificarea in septembrie cu plata in octombrie…. Chiar si asa nu e 100%……deci..
Cine a confirmat concret 100% ca va fi in august la rectificare?
Factor de decizie important?? Ciolacu??
Se pare ca , cuvantul unui ministru la vremeea aia cu iulie NU E DE AJUNS
Domnilor presedinti,
Sporul sa zicem ca intr un fel sau altul se va actualiza, INSA NORMA DE HRANA SI ECHIPARE CAND VOR INTRA la prioritati? In adevaratul sens??
La fel si salariul de grad ??
Stiti fb, ca , daca nu iesim in strada nu ne va da nimeni nimic, si repet, stiti bn asta
Ar trebui propusă și modificarea art 111 din statut să se poată deconta chiria si rata în afara localității, cum se face la politie.
Posturile de tco pe educatie cand vor fi deblocate?
(Editat) – preluat
Într-adevăr a existat o sincopă de o zi însă de luna viitoare se vor regla lucrurile
Dlor presedinti , situatia relatata este lunara, asa este mereu , daca nu ma insel a ramas obiceiul de la dna Grinch, adica de mult timp, e cazul sa ne aliniem si noi.
S-au clarificat lucrurile. Intenția este pozitivă și speram sa nu mai existe probleme
Bine ca se majoreaza si norma noastra de hrana: https://www.stiripesurse.ro/guvernul-a-majorat-valoarea-tichetelor-de-masa-la-35-de-lei-din-1-august-2023-si-la-40-de-lei-din_2987003.html
Cei de la Craiova se tot plâng de oamenii pentru Instanțe . Domnilor șefi, scoateți pilele din birouri ca ați avut angajați din sursa externa 22 oameni si au mai venit prin transfer vreo 25. Din aproape 50 oameni ați ajuns la performanța sa mai aveți vreo 8 dintre ei, restul la birouri, pile, intervenții ca așa e la Craiova . Mari șefi ce sunteți, sunteți șefi numai cu numele sa in rest , vai de ….