Este sigur, vom învinge! Drepturile tăiate vor fi recâștigate!

Mitingul care schimbă istoria

La mitingul de ieri s-a produs o revelație dură, nu pentru sindicaliști ci mai degrabă pentru conducerea MAI, care s-a arătat încrezătoare că poate dezamorsa mitingul din 17 ianuarie prin presiunile și amenințările la care i-au supus pe camarazii de luptă sindicală din poliție. Ministrul Predoiu probabil chiar a crezut ca mecanismul autocrat de conducere abuzivă practicat în MAI de ani de zile va funcționa și de data asta, iar polițiștii se vor speria de documentele pe care au fost forțați să le semneze individual și fără excepție (inclusiv prin trimiterea unor echipe la domiciliile salariaților implicați în proteste), anterior acțiunii, documente prin care erau înștiințați ce norme încalcă (protestând legal) și ce consecințe disciplinare și penale vor suporta!

Ministrul Predoiu a fost probabil convins de aroganța cu care promisiunile de liniște au fost făcute și a tratat divergența cu o superficialite nejustificată având în vedere ca, teoretic, este cel mai experimentat ministru din actualul Guvern deci nu are nicio scuză. De data asta însă, polițiștii au ignorat amenințările, au ieșit în masă la proteste și au cerut curajos din strada demisia ministrului si a celebrului Despescu, veșnicul secretar de stat din interne care încearcă cu orice preț să-și mențină talpa din ce în ce mai tremurândă pe grumazul polițiștilor. Sigur că mai sunt pași de făcut în mișcarea sindicală din poliție până când va exista curajul necesar pentru proteste de maxim impact, în uniformele de serviciu, identic cu polițiștii de penitenciare.

Dacă amenințarea aparatului de represiune anti-sindicate din MAI nu a funcționat, atunci este clar că amenințarea noastră, vizibilă ieri în tot centrul Bucureștiului este mai puternică și va aduce rezolvarea rapidă a conflictului, dacă actualii guvernanți își doresc pace socială, pe cât ne dorim noi reîntregirea salariului legal! Suntem siguri ca pe viitor sigur se vor gândi de două ori înainte de a se mai atinge de vreun drept al polițiștilor, polițiștilor de penitenciare și militarilor. Mitingul de ieri a fost imens și deci greu de coordonat. Mesajele transmise de la scena de vorbitori nu au putut acoperi toată mulțimea având în vedere și nenumăratele surse de zgomot utilizate de protestatari. Extrase din mesajele transmise de la scena mitingului de Președintele SNPP la mitingul de ieri:

“Guvernanții s au hazardat – au decis să joace la risc și să taie. Au tăiat ca în 2010 chiar dacă ministerele de forță se arată deranjate de această comparație. În 2010 salariile erau recent indexate iar disproporția față de prețurile de consum era mai mică. Acum au tăiat cu maximă aroganță și cu zero dialog în prealabil, deși s-au batut cu pumnul în piept ca “doar” îngheța. Au tăiat “doar” de la noi!
Au tăiat “doar” 15% din salarii ținute cu forța pe loc calculând coeficienții la nivel salariului minim din 2022. Deși suntem în 2025 și avem un salariu minim aproape dublu. Au tăiat “doar” 15% din sporuri ținute pe loc la nivelul anului 2009, “doar” 15% din drepturi plafonate pe termen nedeterminat. “doar” 15% din salarii neindexate de ani de zile și din norme diminuate
Și de la cine au tăiat? De la vârfuri, de la șefi? Din majorările calde de 50% pe care și le dau sefii din structura? Nu! Au tăiat de la cei care muncesc în cele mai grele condiții. Cu cele mai mari riscuri. Cu cea mai mică speranță de viață. Și cu cele mai mici salarii!!!!! De la cei care au facut posibila intrarea Romaniei in Schengen, merit furat in mod pervers de ministrii care pozeaza frumos dar fals cu laurii rezultatelor personale.
Până la urmă adevărul a ieșit la iveală. Cei de la finanțe au respins orice vină – asta am primit de la ordonatorii principali – au spus. Vârfurile din structură au pus pe masa tăierilor acel drept care NU afectează generalii și chestorii. Trebuiau să sacrifice ceva din surplusul lor. Ne au sacrificat pe noi.
Salariile din vârf au rămas intacte cu majorarea de excelență la maxim, cu majorarea Bayraktar la maxim. Sunt neatinse. În timp ce noi strigăm în stradă pentru ca riscăm să nu ne mai putem plăti ratele. Au făcut economii și sunt lăudați în guvern. Dar vor răspunde în fața noastră. Nu pot ascunde mârșăvia la nesfârșit!
Nu a fost de ajuns ca au crescut vârsta de pensionare la 65 de ani deși în prima linie se moare la mai puțin de 60 – caci aceasta este speranța de viață reală, nerecunoscută oficial. Cu 15 ani mai mică decât media pe țară. S au gândit strategii aflați la putere să elimine și singura diferență salarială dintre cei care muncesc în prima linie, la foc continuu și cei care muncesc în program normal.
Intr o perioadă deosebit de sensibilă pentru România, când gradul de vulnerabilitate pe linie de siguranță națională este enorm, un guvern absolut confuz decide ca singura familie ocupațională de unde trebuie tăiate drepturi este – apărarea și ordinea publică! Apoi acuză polițiștii si politistii de penitenciare ca atentează la siguranța națională prin aceste proteste care însă sunt legale juste și legitime.  Ei taie și apoi tot ei amenința ca vor înăbuși reacțiile în sancțiuni și sesizări penale. Atâta pot ei! Atât a putut Marcel Ciolacu 2 care a decis ca în acest mandat să fie eficient și nu popular.
Se apreciază ca în ce ne privește au fost prea generoși și ca acum trebuie să acceptăm cuminți aceste diminuări salariale. Au fost generoși aplicând legea cadru în proporție de 75% cu o întârziere de 4 ani. Au fost generoși ținând pe loc norma de hrană la nivelul anului 2015 la 75% din valoarea reală – valoare pe care poliția locală o primește ! Și așa mai departe. Iertați ne ca nu găsim resurse de recunoștință, dlor guvernanți!
Acesta este respectul guvernului român pentru familia ocupațională care muncește în cele mai periculoase condiții din tot sistemul bugetar și din toată economia națională, cu scheme de personal vacante în procent de 25% cu restanțe fără număr la concedii și număr de ore suplimentare greu de cuantificat. Guvernul României pare decis să își distrugă propria structură de apărare națională. Doar noi putem opri dezastrul!”

 

Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare: Este sigur, vom învinge! Drepturile tăiate vor fi recâștigate!

Distribuie

4 răspunsuri

  1. salut. Temeinic, drept și mobilizator ! cinste celor care au participat la protest!
    Îmi place mult articolul! 👍

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.