De la spor la un salariu mai mare

Sporul de studii superioare acordat agenților a fost eliminat în anul 2010 prin legislatia-cadru privind salarizarea. El este în plată în prezent ca efect al suspendărilor legii-cadru, iar din 2017 ca efect al aplicării etapizate a Legii nr. 153/2017. Astfel normele vechi, deși abrogate, ultraactivează și permit acordarea dreptului însă strict în forma în care acesta era prevăzut în anul 2009. Pentru edificare în acest sens punem la dispoziție un articol postat de SNLP (actual SNPP) pe această tema; articolul include un extras din OMJ 399/C/2007 respectiv tabelul domenii/specializări care încă stă la bază plății dreptului:

Micul sistem, marea structura si sporul pentru studii superioare

Ultima lege-cadru în vigoare în prezent dar suspendată atât de guvernul Cîțu cît și de guvernul Ciucă, prevede în locul acestui fost spor, salarii de funcție mai mari pentru agenții cu studii superioare. Deci nu mai avem spor dar avem posibilitatea unor salarii mai mari. Problema care se pune este – cine va beneficia? Va fi un drept activat automat pe baza licenței și încadrării specializării pe un anumit domeniu de activitate sau se condiționează de anumite atribuții suplimentare alocate, similar celorlalte instituții din structura de apărare. Pe aceeași linie logică, în vederea aplicării legii-cadru, în celelalte instituții din structură se are în vedere un număr limitat de astfel de funcții agenți (subofițeri) cu un salariu mai mare, în timp ce linia de lucru pentru Poliția Penitenciară viza o aplicare nelimitată la un număr rigid de funcții.

Exact această dilemă a dus la blocarea procesului de elaborare a proiectului de ordin încă de la începutul anului 2018, la scurt timp după intrarea în vigoare a Legii 153/2017. Proiectul respectiv mergea pe o abordare similara cu vechiul OMJ 399/C/2007 respectiv incadrarea specializărilor necesare pe domenii de activitate, activarea dreptului urmând să se facă automat după îndeplinirea condițiilor. La acel moment la vârful ANP au avut loc schimbări iar opiniile au fluctuat. Proiectul a rămas într-un sertar și intrăm din nou în zonă de risc. Există șanse ca legea-cadru să intre în vigoare iar în lipsa acestor norme metodologice nu vor putea fi plătite salarii corespunzătoare agenților cu studii superioare deși legea permite.

SNPP a solicitat reluarea de urgență a elaborării proiectului în vederea transmiterii către MJ:

Proiectul de ordin existent, în forma finală discutată cu sindicatele, prevede o extindere cuprinzătoare a ariei de specializări astfel încât să nu fie scăpate din vedere anumite studii care în vechiul ordin din 2007 nu erau incluse. Proiectul (ian 2018):

Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare: Drepturi pentru agenții cu studii superioare
Share on facebook
Distribuie

19 răspunsuri

  1. Bună ziua, dacă sunt asistent medical cu studii superioare în domeniu, respectiv – Facultatea de Asistenta Medicala Generala, pot beneficia de sporul de studii??

  2. Buna ziua!
    Deci eu dacă am o scoala postliceala sanitară cu o durata de 3 ani, nu se pune, nu? Lucrez in operativ.
    Mulțumesc!

  3. Domnule Teoroc de ce educativul sau socio, nu este cuprins in proiect pentru ca foarte multi agenti de ani de zile suplinesc functii de ofiteri educatie si au studiile aferente, ka fel si la socio cand acestia sunt asistenti sociali.Ce ne puteti spune?

  4. Pai si celelalte compartimente ??? Pază,D.E.A.,Organizarea Muncii,Reeducare…Nu văd sa fie trecute in tabel ???!!!

  5. Bună seara.
    Sunt asistent medical și am studii superioare în domeniu, respectiv – Facultatea de Asistenți Medicali Generalisti
    Pot beneficia de sporul de studii?

  6. Faceti ceva pentru ajutor la decont rata și pentru ceilalți colegi nu un spor de studii de 150 lei … un mare ajutor este decontul pentru oameni …

  7. Poate intreb o prostie, dar la art. 1 din Proiectul privind domeniul studiilor pt. posturile de agent prevazute cu studii superioare nu trebuie sa fie “Pentru posturile de agent – agent sef principal cu studii superioare …” in loc de “Pentru posturile de agent – agent sef cu studii superioare …”?

      1. Pai da, ASP -ul are calitate de agent, dar eu vad in proiect ca scrie “… agent – agent sef” … sa nu ne trezim ca iar luptam sa reparam ceva ce a fost scris gresit … vechea lupta cu interpretarile in sistemul nostru 🙂

  8. https://sindicateuropol.ro/politistii-trebuie-sa-primeasca-transa-a-treia-din-aplicarea-oug-75/
    Ceva nu inteleg: de ce la alții se poate și la noi nu?
    Sa luam de exemplu Rahova. Exista hot jud definitiva cu executare… Degeaba! Nu se plătește nimic, nici eșalonat nici integral, nimic! Și ce este curios … nu se întâmplă nimic, sindicaliceste vorbind.
    Bye The way, cu protestele se mai aude ceva sau iar luam poziția ghiocel. Parca erau niște amenințări p-aci înaintea sărbătorilor? Facem , dregem de la 1 Ian … (editat)

  9. Intrebare: la art. 1 din Proiectul privind domeniul studiilor pt. posturile de agent prevazute cu studii superioare, nu trebuie sa fie prevazut ” pt. posturile de agent – agent sef principal cu studii superioare …” in loc de “pt. posturile de agent – agent sef cu studii superioare…”? … sa fie prevazute toate gradele de agenti

  10. Am deranjat cumva cu comment-ul anterior?
    De ce nu postați toate opiniile d-lor lideri de la sindicat?
    Acest site este sau nu și al nostru … cei mulți și COTIZANTI de la inceputurile sindicatului care se vrea corect și neparticiparea.
    Ceea ce am afirmat este o realitate nu invenție.
    Dar vad ca acolo unde nu aveți răspunsuri recurgeți la obiceiuri de trista amintire adică CENZURA. Ciudat ca un sindicat care apara drepturile cotizațiilor sa cenzureze tocmai membrii cotizanți.
    Rusine

  11. Protestant înseamnă aparținător al sectei respective. Protestatar vrei să spui, spor de (editat) funcțional încă nu se dă.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată.