Proiect în dezbatere publică

Pe platforma Guvernului, secțiunea rezervată proiectelor aflate în dezbatere publică, a fost înaintat Proiectul de Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene. Acesta presupune deblocarea sumelor necesare decontării serviciilor turistice pentru anul 2022.  Cuantumul și alte detalii referitoare la sumele necheltuite în 2021, le regăsiți accesând proiectul atașat (click pe imaginea de mai jos):

Click pe imagine pentru a accesa nota de fundamentare:

 

Distribuie

12 răspunsuri

  1. CEA MAI BUNA OCAZIE SA NE LIPIM DE ACEASTA OTDONANTA PENTRU SPECIALIST.
    DATA TRECUTA REFUZUL A FOST MOTIVAT DE FAPTUL CA RECTIFICAREA NU PREVEDE ACORDARI DE DREPTURI.. ACUM ESTE CEL MAI BUN MOMENT.
    TOTI REPET TOTI LIDERII DE SINDICAT NU MAI AU NICI O SCUZA DACA SI ACEASTA ORDONANTA TRECE PESTE NOI FARA A FI INCLUSI SI NOI PRINTRE RANDURI CU SPECIALISTU’

  2. Ce noutati avem cu privire la cele semnalate mai jos :

    Comisia de Dialog Social a avut pe ordinea de zi a şedinţei de vineri situaţia salarizării personalului din cadrul Poliţiei, Poliţiei de Frontieră şi Penitenciar. Şedinţa s-a desfăşurat la solicitarea sindicatelor care au pichetat, pe 25 noiembrie, sediul Instituţiei Prefectului.

    Sindicaliştii au mai solicitat, în cadrul Comisiei de Dialog Social, aplicarea urgentă a prevederilor Legii 153/ 2017 privind salarizarea personalului din sistemul bugetar, dar şi acordarea unor sporuri prevăzute de actele normative în vigoare.

    1. Se poate un raspuns d-le TEOROC?
      Vine “mos Craciun” si la noi?
      Avem multe potentiale cadouri:
      Aplicarea legii salarizarii
      Specialistul de clasa
      Norma de hrana
      Norma de echipare

      ???

  3. Cei care nu au apucat sa deconteze anul asta voucerul de vacanta pe 2021 , pentru ca intre timp se suspendase decontarea acestor vouchere, vor putea deconta anul viitor?

  4. Nu vad care este temeiul pentru decontarea serviciilor turistice pentru anul 2021 in cazul celor care nu au apucat sa beneficieze de acest drept in anul 2021. Proiectul are nevoie de o modificare care să acopere acest aspect.

  5. De ce nu se face acest tichet de vacanta în format electronic (card) cum se face la majoritatea bugetarilor?

    1. Pentru ca noi o ardem cia.Au sperat unii ca le vor da bani cash sa se duca in GR dar au uitat ca programul e pentru sustinerea turismului intern si nu a fost vorba de dat cash.

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.