Începând cu anul 2020, OMJ 482/C/2020 a creat posibilitatea decontării ratelor bancare la achiziția unor imobile prin credite ipotecare producând în același timp inechități și discriminare în rândul polițiștilor de penitenciare care au contractat un credit imobiliar ipotecar după intrarea în vigoare a Legii nr. 145/2019, adică după data de 01.08.2019.
SNPP a avertizat la acel moment cu privire la situația descrisă mai sus și a propus ca decontarea să se realizeze în sumă fixă pentru toți polițiștii de penitenciare aflați în această situație, declanșarea unor procese în instanțele de judecată fiind exclusiv o chestiune de timp.
Prin urmare, Curtea de Apel Ploieşti a sesizat (nr. 2205/1/2024) ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru a clarifica prin decizia pronunțată dacă dispoziţiile:
- art. 111 din Legea nr. 145/2019:
(1) Poliţiştii de penitenciare au dreptul la atribuirea unei locuinţe de serviciu dacă, în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, ei, soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere nu deţin o locuinţă în proprietate ori nu li s-a atribuit locuinţă de către autorităţile administraţiei publice locale.
(2) Poliţiştii de penitenciare cărora nu li s-a acordat locuinţă potrivit prevederilor alin. (1) şi care nici ei şi nici soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere nu au în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din salariul lunar net, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii, inclusiv pentru locuinţele atribuite de către autorităţile administraţiei publice locale sau pentru locuinţele de serviciu. În situaţia inexistenţei unui fond locativ corespunzător în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuinţă situată într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km, în cazul în care nici poliţistul de penitenciare şi nici soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere nu au în proprietate personală o locuinţă în acea localitate sau în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă.
(3) Dacă poliţiştii de penitenciare, inclusiv soţul/soţia acestora sau copiii aflaţi în întreţinerea acestora au înstrăinat o locuinţă, în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, după data încadrării în sistemul administraţiei penitenciare, aceştia nu beneficiază de prevederile alin. (1) şi (2).
(4) Nu se acordă compensaţia lunară pentru chirie în situaţia în care contractul de închiriere a fost încheiat cu rudele de până la gradul II inclusiv ale poliţistului de penitenciare ori ale soţiei/soţului acestuia/acesteia.
(5) Poliţiştii de penitenciare cărora li s-a atribuit o locuinţă de serviciu pot solicita schimbarea acesteia şi atribuirea unei alte locuinţe disponibile în fondul locativ al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau al unităţii penitenciare în cauză, care să corespundă nevoilor locative ale poliţistului de penitenciare, soţului/soţiei acestuia şi copiilor aflaţi în întreţinere. Prevederile alin. (8) teza a 2-a rămân aplicabile. Cererile de schimb de locuinţe se soluţionează cu prioritate.
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), medicii rezidenţi angajaţi în poliţia penitenciară pot solicita chirie în localitatea unde efectuează studiile de rezidenţiat.
(7) De prevederile alin. (2) beneficiază şi poliţiştii de penitenciare cărora li s-a atribuit o locuinţă de serviciu din fondul locativ al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, al unităţii penitenciare în cauză, care nu mai corespunde nevoilor locative ale poliţistului de penitenciare, soţului/soţiei acestuia şi copiilor aflaţi în întreţinere şi la care cel în cauză renunţă. Prevederile alin. (8) teza a 2-a rămân aplicabile.
(8) Beneficiază de prevederile alin. (2) şi poliţistul de penitenciare care a avut în proprietate o locuinţă, în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, şi care, după data încadrării în sistemul administraţiei penitenciare, pentru motive neimputabile, a pierdut dreptul de proprietate asupra acesteia. Dreptul prevăzut de prezentul alineat se acordă în urma efectuării unei anchete sociale, efectuată de către o comisie constituită prin act al conducătorului unităţii în care este încadrat poliţistul de penitenciare.
(9) Poliţiştii de penitenciare care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (2) şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau încheie un contract de vânzare- cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (2), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate.
(10) Dreptul prevăzut la alin. (9) se menţine în cazul transferului sau încadrării funcţionarilor publici cu statut special într-o altă instituţie din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
(11) În situaţia prevăzută la alin. (9) compensaţia lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuinţă achiziţionată pe timpul carierei. Compensaţia lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situaţia prevăzută la alin. (2) şi pentru situaţia prevăzută la alin. (9), caz în care poliţistul de penitenciare optează pentru una dintre aceste situaţii.
(12) Drepturile prevăzute de prezentul articol nu au caracter salarial şi nu se impozitează.
(13) Condiţiile de acordare a drepturilor prevăzute de prezentul articol se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
- şi art. 25 din OMJ 482/C/2020:
(1) Polițiștii de penitenciare care au contractat un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare, și până la intrarea în vigoare a prezentului ordin beneficiază de compensația lunară a chiriei care poate fi utilizată pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rată, de la data depunerii cererii la compartimentul resurse umane, dacă la acel moment îndeplineau condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie.
(2) Persoanele menționate la alin. (1) au obligația de a completa documentația necesară în termen de 30 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.
(3) În situația nerespectării termenului prevăzut la alin. (2), plata compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rată se va realiza, în condițiile legii și ale prezentului ordin, începând cu data înregistrării ultimului document din componența documentației.
se aplică exclusiv poliţiştilor de penitenciare care obţin contractarea unui credit imobiliar ipotecar după intrarea în vigoare a Legii nr. 145/2019, adică după data de 02.08.2019.
Termenul de soluţionare a fost stabilit pentru data de 09.12.2024.
9 răspunsuri
Sintagma cu “existenta fondului locativ” nu se va elimina?
Modificarea se realizeaza in statut
buna ziua,cu Respect! sunt șanse să se acorde și celor care au avut deja un credit ipotecar până în lege ,până în 2019 ? de aici și discriminarea .!!!..cei care nu au stat la mila statului pt banii de chirie,și-au făcut o rata pt locuință ,de bine de rău cum au fost salariile la acea vreme,ei nu beneficiază…rușinos și dezamăgire imensa pt ceai care au activat și activează de ani buni în sistem și nu numai ! sunt șanse să se modifice legea și să beneficieze toți care fac actul doveditor că au un credit ipotecar indiferent de perioada ,înainte sau după? mulțumesc! 🙏ar fi o MAREATA realizare ! mulți nu vor mai caută să se pensioneze cat mai repede …acest lucru îi va menține până la limita de vârstă ,în sistem…asta in toate familiile ocupaționale ,unde chiar sunt probleme …valuri de pensionari mai ales de tineri ,și demisii !!!
Nu crd ,nu interesează pe nimeni, doar singur prin instanta acolo unde unii au câștigat alții au pierdut
exact si pt cei cu acele credite pana în 2019?dar rspunsul va fi ca și până acum instanta pierzi sau âștigi ,nu se va zbate nimeni și pt ceilalți care ai achiziționat până în 2019 praf aruncat in ochi
Poate pe se va discuta și despre actualizarea acestor chirii sau rate.
Decontarea chiriei in afara localitații cand se va realiza ? Doar noi am rămas așa😅
Bună ziua Domnule Președinte!mă puteți ajuta va rog cu o lămurire off topic de interes pt mulți dintre noi,daca aveti cunostinta.circula prin mediul online informația conform căreia din data de 01.09.2024 odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor publice, studiile superioare “civile” absolvite la zi cu licenta(perioada considerata de altfel asimilata vechimii în munca)nu ar mai face parte din vechimea cumulata necesară deschiderii dreptului la pensie ci doar studiile de specialitate(gen academie,Târgu Ocna)care sunt considerate vechime în serviciu.spre exemplu concret dacă acum ai 21 de ani în sistem zi la zi și ai 4 ani de facultate civila(absolvita la zi înainte de cei 21 de ani)nu sar mai considera ca ai 25 de ani vechime cu care poți deschide dreptului la pensie.cei 4 ani de facultate conform noii legi tear ajuta doar după deschiderea dreptului la pensie(cică ar avea același statut ca sporurile pt munca în condiții care se acorda doar după deschiderea dreptului la pensie) cica ar fi o interpretare pe ce înseamnă perioade asimilate,stagii cotizare(complet contributiv,minim contributiv).va rugam frumos dacă ne puteți lamuri!mulțumim anticipat
Așa e normal ca toată lumea să primească o sumă egală indiferent de grad vechime etc. Cum este astăzi agentul stă în garsonieră și ofițerul stă în 3 camere. Este o anomalie ce trebuie rezolvată