Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) a emis pe 20.03.2020 – Declarația referitoare la principiile ce trebuie respectate în ceea ce privește persoanele private de libertate în contextul pandemiei de coronavirus. CPT recomanda masuri alternative arestarii si detentiei dar si mai mult personal, sprijinit profesional, protejat pe linie de sanatate si securitate, precum si intensificarea formarii profesionale. Politia Penitenciara urmeaza sa declanseze in scurt timp proceduri de incadrare directa, fara concurs, in conformitate cu prevederile art 6 din Decretul 195/2020 (vom informa in acest sens).
Declaratia CPT – 20.03.2020
Pandemia de coronavirus a creat de probleme specifice fără precedent pentru autoritățile tuturor statelor membre ale Consiliului Europei.
Persoanele care lucrează în diferite locuri care custodiază persoane private de libertate, se confruntă cu probleme deosebit de dificile, în special locurile de detenție ale autorităților de ordine publică, așezămintele penitenciare, centrele de detenție pentru migranți, spitalele psihiatrice și adăposturile sociale, precum și diverse zone nou create pentru persoanele plasate în carantină.
Este evident că trebuie să recunoaștem ca imperativă luarea de măsuri concrete și sigure pentru a lupta împotriva virusului și în acest context, noi CPT trebuie să amintim tuturor statelor membre caracterul absolut al interdicției de a tortura sau de a supune persoanele private de libertate la tratamente inumane sau degradante. Măsurile de protecție nu trebuie niciodată să conducă la tratamente inumane sau degradante pentru persoanele private de libertate. CPT recomandă respectarea principiilor directoare, care ar trebui să fie aplicate de toate autoritățile competente care se ocupă de custodierea persoanelor private de libertate în spațiul Consiliului Europei.
- Principiul de bază a trebui să fie luarea tuturor măsurilor posibile pentru a proteja sănătatea și siguranța tuturor persoanelor private de libertate. Luarea acestor măsuri contribuie în egală măsură și la păstrarea sănătății și siguranței personalului.
- Liniile directoare ale Organizației Mondiale a Sănătății în ceea ce privește lupta contra pandemiei ca și liniile directoare sanitare naționale conforme cu normele internaționale ar trebui să fie strict respectate în toate locurile de deținere.
- Mai mult personal ar trebui să fie disponibil și, în scopul de a putea continua să își îndeplinească sarcinile, ar trebui să primească sprijin profesional, protecție în materie de sănătate și securitate, de asemenea, și formare profesională.
- Toate măsurile restrictive luate în ceea ce privește persoanele private de libertate pentru a împiedica răspândirea virusului ar trebui să aibă o bază legală și să fie necesare, proporționale, să respecte demnitatea umană, limitate în timp. Persoanele private de libertate ar trebui să primească informații complete în ceea ce privește măsurile, dar într-o limbă pe care o înțeleg.
- Luând în considerare faptul că propagarea a virusului este favorizat de existența contactelor apropiate, eforturile tuturor autorităților competente ar trebui să se concentreze pe recurgerea la substituenți ai privării de libertate. O astfel de abordare se impune în special în situațiile de suprapopulare. De altfel, autoritățile ar trebui să recurgă la alte măsuri preventive în locul arestării, la diverse pedepse care să substituie detenția, la liberarea condiționată și punerea sub supraveghere. Reanalizarea cazurilor de internare forțață a pacienților cu boli psihice în sensul reevaluării necesității de a fi internați; celor din adăposturile sociale să li se acorde posibilitatea de a pleca sau să li se asigure, în măsura în care e posibil, mijloacele corespunzătoare de a se descurca pe cont propriu în societate; să evite, pe cât posibil, găzduirea migranților.
traducere din limba franceza – Oana Stancu, Penitenciarul Bucuresti-Jilava
3 răspunsuri
Încadrarea se va face pe perioada determinată, de 6 luni? Stiti cumva?
da
E și o parte bună, dar să nu uităm că CPT este un organ de represiune îndreptat împotriva personalului din penitenciarele Europei, merge în controale, vrea hoți ținuți în puf, pe noi pedepsiți și pedepse alternative. Chiar așa, dacă lumea de afară nu respectă măsurile, oare hoțul care a dat în cap, a tâlhărit și violat, va respecta detenția la domiciliu? :))) Nimeni nu ar trebui să fie așa de idiot, nici CPT.
Apropo, dl președinte, colegii noștri de la “mascați”, EOS Rahova adică, trimiși în judecată nevinovați DOAR PENTRU CĂ ERA ACEST CPT în România, în ce stadiu se află? Achitați, cum e normal?
Da, mai mult personal, nu, CPT nu trebuie aprobat în rest!