Amendamentele depuse de Ministrul Muncii în Camera Deputaților la proiectul de lege care include și modificări la pensiile militare, urmează să fie analizate în Comisia de muncă în scurt timp. Ministrul Budăi a dat pe repede înainte cu amendamentele sub pretextul PNRR-ului și a presiunilor de la nivelul Comisiei Europene, însă propunerile făcute nu au fost discutate nici măcar cu colegii din executiv, motiv pentru care imediat ulterior au avut loc intervenții ale unor miniștrii la nivelul Comisiei de muncă din Camera Deputaților pentru ajustări necesare.
Referitor la pensiile militare, informațiile pe linia MAI indică o ameliorare a modificărilor propuse care, printre alte aspecte, vizează o extindere etapizată a perioadei corespunzătoare bazei de calcul de la 12 luni până la 25 de ani. Știm că executivul se va ține de creșterea vârstei la 65 de ani (din care se scad 13 ani) precum și de impozitarea cu 30% a pensiilor peste 6700 lei. Ameliorarea apare la baza de calcul unde se acordă un respiro de 7 ani, creșterea perioadei urmând să fie inițiată doar din anul 2031. Până atunci se va menține perioada de 12 luni din ultimii 5 ani, cu precizarea că prezenta informare are la bază aspecte transmise de Ministrul Afacerilor Interne.
55 de răspunsuri
Domnule presedinte ! Din informatiile dvs de cand ar intra in vigoare ordonanta propusa de politicieni ? Sindicatele din sistemul de aparare nu trebuie sa permita asemenea anomalii, prezentati deciziile anterioare ale ccr cu privire la pensiile militare , prezentati foarte ferm reglementarile pe aceasta tema din statele Nato si ale Uniunii europene. Daca nici un stat nu are prevazut asemenea aberatii, cum sa acceptam sa fim noi singuri din Europa care sa acceptam tampeniile unor politicieni incapabili sa gestioneze situatia creata. Este o aberatie totala asemenea propunere de lege a pensiilor pentru sistemul de siguranta si aparare. Solicitati tragerea la raspundere a celor care au introdus in Pnnr nenorocirile astea de propuneri si care prin acestea au pus in pericol sistemul de justitie si cel de siguranta si aparare al tarii, deoarece daca s-ar aplica amendamentele lor, un numar foarte mare de angajati vor parasi sistemul iar cei tineri nu vor mai in conditiile propuse, dovada fiind ultimele inscrieri la scolile de profil.
Va salut, baza de calcul de 12 luni va intra cu data publicării în M.0.sau cu data de 1ianuarie 2024
Vedem care va fi firma asumată in procesul legislativ
Ne puteti spune de la ce data va intra in vigoare calculul pe 12 luni in loc de 6 luni? Multumesc !
Păi și atunci ce e cu anexa în care sunt prevăzuți anii de naștere? Deja cei născuți în 1975 merg la maxim 65-13!
Cred ca pentru treaba asta cu amendamentele la legea pensiilor si modificarile propuse trebuie neaparat sa blocam penitenciarele prin refuzul prestarii muncii suplimentare si noi si politia. Nu acceptati asa ceva !!!
Ce inseamna impozitarea cu 30% a pensiilor care depasesc 6700? Net sau brut? Era vorba de contributivitate ,cat reprezinta din pensiile noastre asta?
Ce depășește aceasta suna s-ar impozita
Aceste amendamente au fost introduse de oamenii care mai vor sa stea o perioadă pe scaun.
Domnule președinte,ne-au dat această mărire ca sa nu comentam nimic la modificarea pensiilor militare si ce e mai rau,este ca ne-au dezbinat(cei care mai au 5 ani le convine mărirea,deoarece ridica baza de calcul,cei tineri sub 35 ani vor doar bani că pensia e departe)
Domnule președinte,pentru mine (si inca 3000 de colegi)care am 40 de ani vârsta si 19 vechime,dupa calcule nu ma m-ai incadrez la 47, ci la 52,adica nu mai am 7 ani ,mai am 12 (+5 ani).Haideți sa nu înghițim frimiturile astea aruncate strategic de acești interlopi.
Acum vrem sa vedem colegialitate din partea celor mai in varsta,dar presimt ca o sa se iasa cu doua trei declaratii de sustinere si o sa.i doara in dos de noi cei mai tineri.O vorba de sustinere si inca o taxa de smecherie la sindicat .O sa se convinga domnii parlamentari cand o sa iasa ei in prima linie in caz de lucruri mai grave,ptr ca nu o sa mai vina nici naiba in sistemul de aparare .
Va mai intreb inca o data, de ce nu se modifica si beneficiul grupei de munca , in sensul eliminarii precizarii cu maxim 13 ani de grupa, daca stau mai mult in sistem de ce sa nu pot scadew mai mult daca muncesc??
Pai si de noi cei mai tineri nu va intereseaza?? Am inteles ca 7 ani e bine, insa cei mai tineri ce facem??
Pierdem si varsta , pierdem si cuantumul pensiei??
Ce mai ne tine in sistem, cu ce mai atragem.
Dle Teoroc, cei tineri toti membri suntem si noi sa stiti
Si care sunt ajustarile necesare?
Cum adică se scad 13 ani? Nu se scade “grupa” din vârsta de pensionare, fie că e 60 că acum, fie că e 65 cum vor ei?
“Un respiro de 7 ani”
Dupa 7 ani ani, pt restul ce raman in sistem : Dumnezeu cu mila!!!!!!! Frumoasa abordare!
Cum nu e nimic definitiv vor fi surprize mari mai ales la pensiile in plată pentru că niste frustrați de la armata bombardează cu tot felul de petiții factorii decidenți.Multi vor spune că ce treabă au ei că vor ieși peste câțiva ani din sistem. Are că acele moduri dezavantajoase de calcul se vor aplica și celor care vor ieși la pensie.
Buna ziua domnule Teoroc! Spuneti.mi va rog, incepand cu ce data se va aplica cresterea varstei standard de pensionare? De la intrarea in vigoare a legii sau de la o alta data?
ramane sa vedem forma legii care se va adopta
Din analiza amendamentelor depuse la proiectul de lege a pensiilor militare rezulta ca, sub pretextul unei false etape tranzitorii, creste in realitate varsta standard de pensionare la 65 de ani din chiar momentul intrarii in vigoare a legii pentru toti politistii nascuti dupa ianuarie 1975, aspect care genereaza grave dezechilibre si discriminari ce sugereaza o lipsa de responsabilitate extrema precum si necunoasterea/ insuficienta cunoastere a realitatilor sistemului penitenciar din partea celor care au propus aceste amendamente.
De la cei nascuti in 1971 creste,unii dintre ei au decedat deja,restul sunt la pensie de 4-5 ani.O crima de lege!
Culmea e in fata voastra. Ocoliti exact aspectul cel mai important. Varsta. Si impactul prin mentinerea in activitate.
Anexa aia cu anul nașterii pentru încadrare la pensie e de noaptea minții si a fost băgată pe șest cu acordul tacit al sindicatelor…frumos…e drept pentru cei care mai au un an,un an și ceva până la pensionare se se mai aleagă cu 4 ani în plus? Asta e creșterea graduală a vârstei de pensionare? S-a opus cineva acestei propuneri? NU CRED!
V am mai intrebat o dată si vin din nou cu aceeasi intrebare.Politistii de penitenciare care au iesit la pensie cu data de 1 iunie, data la care s a aprobat si OUG de ajustare a legii cadru la nivelul anului 2022, beneficiază de sporul de pericol pe care guvernul a promis ca l va da in luna iulie, sau august, sau septembrie… la rectificarea bugetului ?Avand in vedere că si sporul de pericol face parte tot din aceeasi marire a legii cadru aprobată la 1 iunie !
exista un risc / stiti regula – “actualizare la data deschiderii dreptului la pensie” / daca dreptul se deschide pe 1 si tot pe 1 apare o norma noua – trebuie interpretat corect de angajator in fct de norma care se adopta – prevederea exacta
Bună ziua !
Decontarea transportului are o limita ?
Eu stau la 90 km de penitenciar dus-întors ar fi 180 km se poate sa primesc bani pentru distanta asta ?
Adică nu se lasă de impozitarea asta?! După ce că avem pensii și așa ciuntite și “combinate” de javrele astea, care ne fură de 33 de ani, cum au vrut, de-a lungul anilor, tot vor să ne mai ardă?! Nu cred că trebuie să – i lăsăm în pace! Trebuie să protestam până renunță la așa o măgărie!
“Până atunci se va menține perioada de 12 luni din ultimii 5 ani, cu precizarea că prezenta informare are la bază aspecte transmise de Ministrul Afacerilor Interne”… din amendamentele facute publice in media saptamana trecuta erau prevazute pentru pensiile militare efectiv ultimele 12 luni consecutive inainte de pensionare(nu la alegere din ultimii 5 ani).sa intelegem ca intre timp sau mai schimbat unele aspecte?
Pt.unul din cei afectati ! Pai bine ca se da legea asta ca sa scape sistemul de analfabeti ca tine.”Nu mă m ai incadrez…” Ti as da salariul minim pe economie…sincer !
Gigi, tu vorbesti? Cate virgule ai folosit in postarea ta?
Mersi pt.răspuns ! Sunteti minunati cu totii !
După ce că avem pensiile plafonate și ne-au furat constant, acum, slugile astea care ne conduc, vor să ne impoziteze mai mult! Păi, de ce să ne impoziteze cu 30 %?! Mai bine cu 80, 90 sau să ne dea doar 6700 indiferent ce post am ocupat… Cel puțin, pensiile aflate în plată nu cred că pot fi impozitate… Pensia în plată este un drept câștigat ce nu poate fi ciuntit după cum au chef sclavii ăștia ai PNRR și ai UE, pentru ca o pensie în plată este, de fapt, un contract (care este baza economiei capitaliste) în care pensionarul și – a respectat înțelegerea cu statul, acesta din urmă fiind obligat, la rândul său, să respecte contractul și să acorde pensia conform contractului. Eu cred că trebuie dat statul în judecată atât în comun, cât și individual dacă fac astfel de “tăieri”. De asemenea, Ghinea, Cîțu și cei care au mai “contribuit” la distrugerea țării și a sistemului nostru, trebuie dați în judecată pentru atentat la siguranța națională. PNRR era de redresare și rezilienta nu de distrugere. Ce redresare e asta?! Dacă mâine UE ar da 100 mld dar să omoare pensionarii “speciali” ăștia ar fi în stare sa o facă, pentru că – nu – i așa?! – e spre binele țării care nu trebuie să piardă banii de la UE pentru unii care și așa nu mai produc nimic. Arza – i – ar focu ‘ de lepre! Nu trebuie să ne lăsăm, să facem grevă, că pe noi ăștia aflați încă în câmpul muncii ne termină de tot cu imbecilitate astea!
Exact colegu,parte proasta ca cei care ar trebui sa lupte cot la cot cu noi au alte interese(ex coarna…s.a.s.m.d).Fac pariu ca pe cei care mai au un an sau doi pana la pensie o sa.i doara undeva(ca sa ma exprim plastic).Nu o sa vedem decat cum unii se felicita ptr.reusitele senzationale si lupta sindicala extraordinara pe care au facut o.Pacat, un sistem in care fiecare trage ptr.el si interesele lui la fel ca in viata .Sunt curios daca o sa ia atitudine in legatura cu modificarea varstei de pensionare insa ma indoiesc ca se vor agita si ptr.noi cei mai tineri.
Când mă roade ceva scriu:oarecum mărirea vârstei de pensionare intra in defavoarea celor care se încadrează în sistem la o varsta mai înaintată (35-40ani),si care vor fi nevoiți să stea până în apropierea varstei de 65.Pare ciudat,dar,nu poti ,cu 15 ani(cum e acum),sa pui sapca-n cui,si sa stai cu pensie militară în buzunar.Cineva s a trezit, si a rumegat o bine.Eu am scris mai demult,că, nu i normal,ca un angajat din pnt, care nu a văzut în viața lui un deținut (decât la stiri sau în filme),sa beneficieze de gr1 de muncă,sau de sport de pericol. Stagiul minim de cotizare de 25 de ani mi se pare perfect!Sistemul penitenciar va deveni mai atractiv pentru tinerii dornici de a avea o carieră serioasă, si ,bineînțeles neatractiv pentru cei care vor doar să beneficieze de pensie militară, si “cam dau din coate” “pentru asta .Nu vor mai exista valuri de pensionari din sistem.Acum se intampla asta din cauza incadrarilor directe ,unde nu există limita de varsta ,si faptului că vechimea minima este de 15 ani.
Am 23 de ani in sistem,absolvent de școală militară, sunt din vechea “gardă “,si vad lucrurile mai…….si nu e roz!
Dle TEOROC, unde este prevederea cu actualizarea sporurilor cu 1 iulue din OUG, iar ne-ai “tras-o”?
Avem certitudinea ca va fi cu 1 iulie?
https://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/MMSS/Transparenta_decizionala/proiectOUG-completare-OUG168din2022.pdf
Dle presedinte,
Am vazut ca ziceti ca cei din MAI vor avea cresteri mai mici ca sunt mai departe ee grila decat noi, nimic de zis.
Insa , ati zis ca la noi deblocarea sporuri se va reflecta doar in sporul de ANP, la colegii din MAI ce sporuri impacteaza?
Dl președinte dar cei care neam pensionat anul trecut am rămas cu salarul la cel de baza din 2009 și legea 153 aplicata pe jumătate noi rămânem asa de ce nu se actualizeaza pensile dacă tot vor sa impoziteze și se impoziteza peste din net sau brut ce este peste 68000.Daca tot vor sa rezolve inechitabil la pensi sa ne actualizeze și pe noi la salarul de baza din anul treceri în rezerva ptr ca statul a rămas dator la 2009..Sau sa d și noi în instanta și mergem pana la Cedo u ei ce deținuți fără scoala pot câștiga la ce-o bani și noi stam ca mamaiile
multe ar trebui facute dar putine reusim sa impingem si cu f mare dificultate / vremuri noi, conceptii noi
Deci pensile se impoziteaza cu diferența din ce este net peste 68000 sau din brut
impozitul se aplica la brut iar plafonul este decis prin corelare cu salariul mediu brut (!) pe economie, care este de 6.789 lei, adică 4.000 de lei net / pentru pensiile brute care depasesc acest prag, se intentioneaza impozitare cu 30%
Domnule președinte, cum ma poate impozita suplimentar la pesie cu 30% la un brut al pensiei plafonate la 58,5%? Ar însemna sa-mi ia impozit la un venit pe care nu îl primesc. Aberant.
Nu răspunde nimeni dintre liderii de sindicat cum de a apărut tabelul cu vârsta !
Incredibil!
l am vazut / verificam
Deci, despre ce este vorba?
Sper că și sindicatele sunt deacord că ținerea oamenilor cu japca în sistem nu e o strategie de retenție a personalului…
Vi se pare corect ca un militar care a fòst 3 luni in bosnia, afganistan etc să ia 1000 de lei pe lună pe viață, și lucrează pe tir in afara tarii. A stat 1 an militar angajat iar noi care am avut tanc pe pista pentru trageri pentru instruirea soldaților timp de 15 ani, am tras la babadag cu lovituri reale la fiecare ciclu ,am participat la cate 3,4 aplicatii demonstrative de cate 2-3 saptamani.nu beneficiem de lege?suntem bătaie de joc.certificatele de veteran trebuiau să dea la toți care au participat la trageri reale in poligoanelor din țară.nu asa e drept? Adresa de maill gaviota_supermarket@yahoo.com
In 7 ani o sa bata vantul prin penitenciare, politie, jandarmerie, armata. Deja pleaca subinspectori si inspectori din sistem, se duc in civilie. Iar in scoli, stiti bine situatia de la scolile de agenti ale politiei, la fel e si la subofiteri la jandarmerie, frumos de tot, o sa fie incadrare, dar numai pe hartie.
Se pot alege 12luni din ultimii 5 ani, similar cum este acum se pot alege 6 luni consecutive din ultimii 5 ani? Multumesc
Măi când cresc pensiile militare ca nu sau lungit urechile murim de foame .am servit tara si cu ce m-am ales,
11. Anexa se renumerotează ca Anexa nr.1 şi se completează la final, după ultimul rând, cu 5 poziţii, după cum urmează:
Luna şi anul naşterii Luna şi anul pensionării Vârsta standard de pensionare
(ani/luni)
…………………………………………
Ianuarie 1971 Ianuarie 2031 61/0
Ianuarie 1972 Ianuarie 2032 62/0
Ianuarie 1973 Ianuarie 2033 63/0
Ianuarie 1974 Ianuarie 2034 64/0
Ianuarie 1975 Ianuarie 2035 65/0
Conform domnului Budai (interviu din 19.06.2023) aceasta ar urma sa fie ultima varianta în cazul nostru. Ce părere aveți d-le președinte?
E la misto. Lista aia. Ca daca scazi 13 din 2035 iti da 2022. Deci pe lista aia cei din 1975 sau pensionat deja
Conform listei cei nascuti in 1975 au iesit deja de anul trecut
E la misto. Lista aia. Ca daca scazi 13 din 2035 iti da 2022. Deci pe lista aia cei din 1975 s-au pensionat deja
Cum adică impozit pe net
impozitul e pe brut / pentru pensiile care sunt mai mari de 4200 lei (adica echivalent cu val sal mediu net)
La pensiile. Militare pe legea 263 sau pe cea recalculată în 2015 pe 223. Se va aplica acel procent de 15 /
Exemplu. Pensie brută 5150. .cum se aplica acel procent de impozit de 15 cat primesc în mână? Multumesc