Extras din Prezentarea SNPP din cadrul Conferintei Interact II – Politici de securitate și sănătate în muncă

Putem afirma chiar cu riscul de a deranja că în mod cert avem o problemă de identitate și nu știm cum să o gestionăm. Un sistem mic cu 13.000 angajați, într-o structură cu 250.000. Singurul sistem din structură, coordonat de un minister din afara acesteia (nu este neapărat de rău; cel puțin comparațiile salariale ale ultimilor 12 ani ne indică de ce). Avem șansa unei asocieri sindicale puternice care în timp a ajutat la soluționarea unor dezechilibre din interiorul structurii.

Până în 2019 am avut o problemă majoră cu denumirea ocupației (9 cuvinte). Presa prefera varianta scurtă – gardieni. Acum ne denumim politisți de penitenciare dar nu avem definită in statut instituția “Politia Penitenciara” care este trecută doar la începutul actului normativ  cu litere mici, ca o definire alternativă a sistemului penitenciar. Dar o vrem pe uniforme, căci altfel de ce ne-am zbătut atât pentru un nou statut. Tindem să ne considerăm polițisti dar, “pe persoană”, ne ferim de o legatură publică directă cu penitenciarul; există încă o oarecare jenă care trebuie însă eliminată.

Identitatea se obține atunci când ești 100% mândru de profesia ta și nu ai nicio ezitare sa te identifici public cu ea. Identitatea vine cand îți este clar ce înseamnă Poliția Penitenciară aceasta fiind reglementată concret și în plan normativ. Identitatea dar mai ales demnitatea profesională vin în primul rând din modul în care ne facem meseria și este demonstrată de rezultate. Federația noastră, PUBLISIND are o deviză care se potrivește acelui scop pe care îl urmărim fără să ne fie clar cum să îl atingem – RESPECT PROFESIONAL! Suntem convinși că acest scop poate fi totuși atins în cațiva ani dacă ne decidem să ne asumăm in proporție de 100% profesia.

Dacă am fi intrebați pe neașteptate “ce este specific domeniului sau meseriei noastre?“, ce am răspunde? Sigur, știm varianta cu misiunea de reintegrare și cea de custodiere, de pază a deținuților. Conform HG de organizare a ANP prin aceste misiuni “contribuim la asigurarea apărării, ordinii publice si a securității naționale” fiind astfel justificată includerea noastră în structură.

Dar in afară de această descriere macro, ce am spune repede fără să ne gândim prea mult, dacă am vorbi cu cuvintele noastre în mod direct? Alegem la întâmplare câteva expresii care se desprind la modul cel mai acut din ceea ce suntem noi:

• funcționari publici civili dar organizați pe ierarhie militara;
• uniforme, armament, disciplină, intervenții, tactici și metode tipic militare; sistem bazat pe efectuare de sarcini (în trecut – executare de ordin);
• contact direct și riscuri deosebite permanente; la noi nu există timp de pace sau timp de razboi;
• muncă in schimburi, muncă suplimentară în exces, concedii restante;
• mediu închis, presiune mare la locul de muncă;
• condiții de muncă și dotări – încă departe de a fi decente; la fel sunt și condițiile de detenție (nu trebuie să ocolim realități; știm axa: lipsă buget – lipsă resurse – lipsă condiții)

Vrem ca aceste expresii care ne definesc munca vrând nevrând, să se regăsească în legislația aplicabilă în materie de securitate și sănătate în muncă, setând priorități de acțiune. Am intrebat Casa de pensii sectorială și ne-a răspuns în scris că speranța de viață în Poliția Penitenciară este mai mică cu aproximativ 6 ani decât media la nivel național; dar nu avem o evaluare separată pe sectorul operativ; poate acolo ar fi cu 10 ani mai mica, este plauzibil.

În pandemie speranța de viață a românilor a scăzut cu 0,7 ani; România este penultima în clasament cu 74,2 ani, iar Norvegia pe locul 1 cu… 83,3 ani!! Și nu au condițiile noastre de pensionare din zona de apărare. Spun aceste valori ceva? Au legătură cu condițiile de muncă? Dacă da, și dacă am vrea sa dăm o notă condițiilor de muncă de la 1 la 10 cât am da? Să spunem că 5; atunci am ști măcar unde suntem și ce țintă avem; dar nu putem spune asta, pentru ca nu avem niciun reper; am spune din burta.

Oricum ar fi creșterea speranței de viață a polițistilor de penitenciare trebuie sa fie un scop, motiv pentru care – Ne propunem: Creșterea cu 5 ani a speranței de viață în Poliția Penitenciară – în următorii 10 ani