Partea I - salarizarea și specialistul de clasă

În cursul dimineții de astăzi, timp de două ore începând cu ora 9,00, s-au derulat lucrarile Comisiei mixte convocate prima dată dupa mai mult de doi ani. Ședinta a fost condusă bine de secretarul de stat Alexandru Paul Dimitriu. Președintele PUBLISIND/SNPP a deschis discuțiile având ca prioritate titlul de specialist de clasă și modificările preconizate în planul salarizării. Avem asigurarea că cel târziu la începutul săptămânii care urmeaza proiectul de ordin privind specialistul de clasă va fi publicat în transparență decizională pe pagina de Interent a MJ.

Forma ordinului este în mare cea agreată cu sindicatele, motiv pentru care Președintele PUBLISIND/SNPP a propus o scurtare a termenului de transparență decizională care nu ar trebui sa fie menținut rigid la 30 de zile cât timp va exista consens între partenerii sociali, pe forma finală a ordinului care trebuie semnat de ministru. Procesul de elaborare intră astfel în linie dreaptă către semnare iar publicarea ar trebui să se producă cât mai rapid pentru a fi posibilă inițierea unei modificări legislative și a unei rectificări bugetare pentru punerea efectivă în plată a dreptului.

Referitor la salarizare, reprezentanții MJ și ANP rămân pentru moment la ideea ca în lipsa unui proiect de lege inițiat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, nu pot fi realizate consultări cu sindicatele. Președintele PUBLISIND/SNPP a explicat situația atipică în care ne aflăm, având un memorandum adoptat de Guvern, în care observăm principiile care vor ghida noua lege de salarizare, dar lipsind proiectul propriu-zis întrucât MMPS încă verifică terenul și studiază opțiunile generând doar consultări pe principii și nu pe ceva concret.

Cum ar veni, guvernul ar vrea o lege nouă în care sporurile scad de la 30% la 20%, sporurile permanente se introduc in salariul de funcție, sporurile care vor rămâne vor fi calculate la salariul minim, iar baza de raportare pentru coeficienții de ierarhizare scade cu 200 de lei, dar tot guvernul întreabă pe toată lumea cam cum se poate pune așa ceva în aplicare, dacă se respectă promisiunea ca veniturile bugetarilor nu vor fi afectate prin legea nouă, adică nu vor exista diminuări salariale.

Propunerea PUBLISIND/SNPP a fost una concretă la care MJ si ANP au fost invitați să mediteze până la următoarea ședință a Comisiei mixte care se va întruni lunar, și anume de evitare a unei așteptări incerte sau a unor așteptări fals pozitive, similar cu perioada 2009-2010 cel puțin prin declanșarea unor analize și discuții interne cu sindicatele, urmărind în principal realizarea unor simulări care ar trebui să stea la baza pregătirii unei propuneri concrete care să vizeze salarizarea polițiștilor de penitenciare.

Tendința firească este de a considera că nu se poate gândi o strategie salarială privind Poliția Penitenciară, decât angrenată într-un demers comun cu celelalte instituții din sistemul național de apărare, însă observația PUBLISIND/SNPP a fost că structura salariilor din Poliția Penitenciară este diferită de cea a salariilor polițiștilor și militarilor. Toți polițiștii de penitenciare au un singur spor, care este de 30% și este un spor permanent, deci nu este influențat de anumiți facturi de risc pe perioade pontate. Din dorința de a nu complica explicația nu vom intra în multe detalii, însă trebuie să avem în minte cu toții câteva aspecte, semnalate și în cursul ședinței, astfel încât să observăm posibilele efecte și să ne concepem propriile propuneri:

  • Legea 153/2017 prevede pentru anul 2022 un coeficient de 1,44 pentru un agent de poliție penitenciară cu studii medii, care se înmulțește cu 2500 lei pentru a rezulta salariul de funcție.
  • Memorandumul adoptat in 15.04.2021 privind o noua lege de salarizare diminuează baza de raportare a coeficienților la 2300 lei, fără alte precizări privind modificări preconizate în ceea ce privește coeficienții.
  • Polițiștii de penitenciare au în plată un singur spor care este în procent de 30% fiind un spor permanent (antena, praf etc sunt sume compensatorii incluse în salariul de functie).
  • Memorandumul prevede un plafon maximal de sporuri de 20% față de 30% prevăzut în prezent.
  • Memorandumul stabilește că sporurile pentru condiții de muncă se vor acorda în cuantum fix, ca spor de până la 25% din salariul de bază minim.
  • Ministerul Muncii afirmă că nu vor fi diminuate venituri prin aprobarea noii legi de salarizare și că acest scop va fi atins prin cresterea salariilor de funcție în care se vor include sporurile permanente.

Întrebare-concluzie:

Având în vedere faptul că salariile de funcție se claculează prin înmulțirea unor coeficienți (ex:1,44) la o bază de raportare și tinând cont de aspectele semnalate mai sus, care ar trebui să fie modificările operate la nivel de coeficienți (în mod evident coeficienții trebuie crescuți), în noua lege, pentru a se evita pierderile salariale în Poliția Penitenciară? Răspunsul corect la aceasta întrebare este exact motivul pentru care PUBLISIND/SNPP solicită dezbateri cu MJ/ANP, analize, calcule și simulări, pregătite din timp pentru a susține o propunere bine fundamentată, în interesul polițiștilor de penitenciare, chiar și în lipsa unui proiect de lege la acest moment.

Distribuie

4 răspunsuri

  1. Foarte frumos explicat deșii câteodată ar trebuii sa evitați expresii de genu “Din dorința de a nu complica explicația nu vom intra în multe detalii…”, pentru ca sunt unii (dacă nu chiar mulți) dintre noi care am vrea sa aflam mai în detaliu, indiferent cât de plictisitor ar fi.
    Bun și dacă noua lege a salarizării iese cum vor ei (doamne ferește) ce vom face? Proteste? La ce ajuta ca am tot facut… Și? Efectiv și punctual ce au rezolvat? Au închis geamul (sa nu ne mai audă) au tras draperiile (sa nu ne mai vadă, inclusiv fumul)…și gata, ne-au rezolvat. Da, spuneți ca au fost deranjați, și ce? Au fost, a trecut… Noi tot cu buza umflata am rămas… Și bani cheltuiți (din contribuțiile sindicale) pe bannere, vuvuzele și altele… Poate trebuie alta abordare. Nu vreau sa zic ca nu e bine ce faceți… Doar poate ca nu e prea eficient.

  2. Sa inteleg ca in loc de măriri,va trebui sa ne mulțumim ca nu ni se taie

  3. D-le Teoroc,

    In toate unitatile se fac avansari la aceeasi pozitie in stat(coeficienti) , la Jilava se pare ca doar ofiterii vor beneficia cu 1 iunie? De ce ? Noi suntem mai prosti aici?
    Va rugam sa verificati situatia si sa ne ajuati.
    Cu respect.

    1. Orice politist de penitenciare care indeplineste conditiile de avansare in cadrul aceleeasi functii,va fi avansat.Avansarile in cadrul aceleeasi functii nu se fac pe criterii de corp profesional

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.