Astăzi, de ziua Poliției Penitenciare, la sediul Institutului Național de Statistică (București) s-a organizat, printre altele și premierea celor mai merituoși patru polițiști de penitenciare, din care 3 sunt membrii activi SNPP:
Agent de poliție penitenciară Pop Alina-Diana membră SNPP Bistrița
Agent de poliție penitenciară Pop Alina Diana, este încadrată la Penitenciarul Bistrița de aproape 2 ani și din prima zi a arătat că este o persoană inteligentă și foarte implicată în viața comunității prin proiectele pe care le coordonează și acțiunile de voluntariat la care participă activ de peste 10 ani. Dintre proiectele inițiate și coordonate de Alina, în calitate de președinte al Asociației OM (Orașul Mariei) enumerăm pe scurt câteva:
- Crosul Elenei, O casă în mâna ta – a fost organizată o competiție de alergare în Bistrița cu scopul de a strânge fonduri pentru o familie dintr-o localitate a județului în vederea finalizării casei de locuit distrusă în urma unui incendiu. Scop atins!
- Ghiozdăneala – scopul proiectului este prevenirea și combaterea abandonului școlar, până acum fiind donate peste 650 de ghiozdănele echipate cu rechizitele necesare în județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Sălaj.
- Locomotion – lipsa încălțămintei de iarnă este o cauză majoră a absenteismului școlar în cazul familiilor nevoiașe, au fost donate 182 perechi de ghete de iarnă elevilor de școală primară.
- Două roți. Vrednic de comunitatea ta – proiect cu scop de prevenire și combatere al absenteismului școlar prin donarea de biciclete noi copiilor din mediu rural. Până în prezent au fost donate 68 de biciclete.
- Țibleș maraton – constă în organizarea unei competiții de alergare montană. Evenimentul a strâns peste 1800 de participanți din țară și străinătate.
- Bursa de la Om la OM – proiect educațional cu scopul de a susține financiar elevii care doresc să urmeze o formă de învățământ superior și care provin din familii numeroase, fără resurse suficiente.
- Acest OM contează – campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea unei proteze performante necesară unui tânăr, victima unui accident feroviar.
- Tricoul ALB – campanie de strângere de fonduri pentru asigurarea tratamentului medical necesar unei doamne care a suferit un accident vascular grav.
- Stop COVID – ajutorarea persoanelor vulnerabile aflate în izolarea impusă de pandemie, fie în izolare cauzată de o situație socială nefavorabilă.
- AUTONOM – proiectul a fost implementat în perioada pandemiei și a constat în donarea a 58 de tablete copiilor care nu dețineau instrumentele necesare cursurilor on-line din acea perioadă.
- Căldura din casa bunicilor – prin acest proiect sau susținut 10 familii de vârstnici cu achitarea cheltuielilor cu căldura pe lunile Ianuarie și Februarie.
- Solidar Ucraina – au fost organizate peste 15 transporturi cu alimente, medicamente, obiecte de cazarmament, haine etc. peste graniță, în Ucraina.
- Refugiul OM – pentru a sprijini practicarea în siguranță a turismului montan, se construiește un refugiu montan în Munții Rodnei (Refugiul OM), proiect salutat și de Salvamont Bistrița.
- Alte proiecte : Râul Bichigiu- oxigen pentru comunitate, Comutat de natură, Casa Anișoarei, Transilvania aleargă etc.
Agent șef de poliție penitenciară Buidan Mihai membru SNPP Mioveni
Agent șef de poliție penitenciară Mihai Buidan, încadrat la Penitenciarul Mioveni de aproape 13 ani este un luptător în adevăratul sens al cuvântului, deține propria sală de Jiu Jitsu Brazilian în Pitești și formează peste 150 de copii în acest sport, încercând să le ofere o educație prin sport și să construiască alături de ei un caracter frumos și demn de viitorul nostru.
Pe plan național a participat la zeci de competiții, turnee, cupe, unde de fiecare dată a reușit să “prindă” podiumul, printre care se remarcă în plan deosebit titlurile de Campion Național în Kempo, Grappling și Brazilian Jiu Jitsu. Pe plan internațional este dublu campion mondial în anul 2022, la Jocurile Mondiale ale polițiștilor și pompierilor, ce a avut loc în Olanda, dar și campion European la Campionatul European din Portugalia 2023. Iubește Jiu Jitsu Brazilian și iubește să construiască un viitor mai frumos prin sport, copiilor!
Agent șef principal de poliție penitenciară Artene Mihai Ovidiu membru SNPP Vaslui
Mihai este încadrat la Penitenciarul Vaslui de aproape 16 ani, a lucrat ca monitor sportiv în cea mai mare parte a carierei, iar în afara serviciului desfășoară activitatea de arbitru de fotbal, atât pe plan intern cât și internațional fiind purtător al ecusonului FIFA din anul 2013, aducând o imagine bună instituției.
În tot acest timp, Mihai a arbitrat în cele mai importante competiții internaționale, UEFA Europa Conference League, UEFA Champions League, Campionatul Mondial U20 Brazilia 2019, Campionatul European UEFA Euro 2020, Campionatul European U21 din Italia 2020, UEFA Nations League, Campionatul Mondial din Qatar 2022, Cupa Golfului din 2023 Iraq, Campionatul Mondial al Cluburilor Maroc 2023.
Printre cele mai importante evenimente la care a luat parte și ne-a făcut cinste amintim:
- Semifinala Champions League 2022 (Man City – Real Madrid)
- Finala UEFA Conference League 2022 (Roma-Feyenord Rotterdam)
- Finala Cupei Golfului 2023 (Iraq-Oman)
- Semifinala Champions League 2023 (Inter-Milan)
- Semifinala Nations League 2023 (Olanda-Croatia)
Toate acestea încununate cu prezența la Campionatul Mondial de la Qatar, unde România nu a mai avut reprezentanți de peste 20 de ani.
Ne mândrim cu acești colegi, fac cinste Poliției Penitenciare și României, dar mai mult decât atât ne bucurăm că sunt membrii ai Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare SNPP!
Autor: Sergiu Pop – Președinte SNPP Bistrița
9 răspunsuri
👏👏👏
https://m.dcnews.ro/ciolacu-anunta-cresterea-salariilor-pentru-toate-categoriile-de-angajati-din-sanatate-si-asistenta-sociala_921368.html
Normele??? Sporurile??
Trebuie reluat demersul pentru sporul ANP. Totul este legat de rectificarea din august. Sunt lucruri promise, in caz contrar, ne organizam.
https://www.stiripesurse.ro/marius-budai-a-facut-anuntul-bani-in-plus-pentru-angajatii-din-sanatate-de-la-1-august-ce-prevede_2974878.html
La noi se aude??
Felicitări colegilor nominalizați din toate unitățile penitenciare!
Felicitări câștigătorilor!
Domnule Presedinte trecerea pe maximul grilei conform legii salarizarii cu 1 iunie impacteaza și orele de sâmbete, duminici, sărbători legale și orele suplimentare??va mulțumesc anticipat!
Da
Domnule Președinte, care este forma finală a legi pensionări , 12 luni după creste conform anexei nr.3 din ultimi 5 ani sau din ultima perioadă consecutiv conform anexa 3 până să ieși la pensie?
Felicitări dar cred că fără înțelegere din partea unităților nu prea ar fi posibil.