August vine cu tăieri din pensii: CASS de 10%

Sunt afectați cei cu pensii peste 3.000 lei brut

Începând cu luna august 2025, intră în vigoare noi reglementări privind reținerea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) din anumite pensii și indemnizații. Aceste modificări apar ca urmare a aplicării Legii nr. 141/2025, care aduce completări Codului fiscal (Legea nr. 227/2015).

Ce prevede noua reglementare?

Potrivit noilor dispoziții, pensionarii din sistemele de apărare, ordine publică și securitate națională, inclusiv foștii angajați ai sistemului penitenciar, vor plăti contribuția de sănătate de 10% din pensie, după următoarele reguli:

•  Contribuția se aplică doar asupra sumei care depășește 3.000 de lei/lună;

•  Reținerea va fi efectuată automat, de către Casa de pensii sectorială a MApN (care administrează pensiile militarizate);

•  Măsura este aplicabilă inclusiv pensiilor obținute din afara țării, cu condiția ca acestea să fie declarate în România și să intre sub incidența legislației naționale.

Exemplu practic:

Pentru o pensie de 4.500 lei, contribuția CASS de 10% se va aplica doar la suma de 1.500 lei (partea care depășește pragul de 3.000 lei), rezultând o reținere de 150 lei/lună.

Ce se întâmplă cu indemnizațiile acordate prin legi speciale?

Pentru colegii care beneficiază de drepturi bănești acordate prin legi speciale, precum:

• Decretul-lege nr. 118/1990 (persoane persecutate politic),

• Legea nr. 44/1994 (veterani de război, invalizi și văduve),

• Legea nr. 341/2004 (revoluționari și victime ale represiunii comuniste),

…contribuția CASS se va calcula la întreaga sumă încasată, fără aplicarea deducerii de 3.000 lei. În acest caz, instituțiile care acordă aceste drepturi vor avea calitatea de plătitor al contribuției, iar reținerea se va face direct din suma brută.

Ce trebuie să facă persoanele vizate:

•  Verificați cu atenție taloanele de pensie începând cu luna august 2025;

• Dacă încasați pensii din străinătate sau alte tipuri de venituri declarabile, asigurați-vă că acestea sunt raportate conform legislației române;

•  Dacă beneficiați de drepturi speciale, rețineți că deducerea de 3.000 lei nu se aplică acestor sume.

UPDATE: Urmare întrebărilor referitoare la personalul pensionat înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 59 din 4 august 2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu:

Articolul VII. Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după litera k) se introduc două noi litere, literele l) și m), cu următorul cuprins:

l) solda/salariu lunar net – solda/salariul lunar brut prevăzută/prevăzut la art. 28 alin. (1) din care se deduce contribuția individuală la bugetul de stat, contribuția individuală la bugetul asigurărilor sociale de sănătate și impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare;

m) pensia netă – pensia militară de stat stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare.

Astfel, până in luna septembrie 2017 pensia s-a calculat prin raportare la salariul net, iar după această perioadă de referință s-a calculat prin raportare la salariul brut, cu limitare la salariu net încasat. După anul 2017 pensiile militare au ca bază de calcul salariul brut lunar și reprezintă 65% din această medie, dar nu mai mult decât media netului încasat.

Așadar, 65% din brut cu aplicarea indicilor de corecție reprezintă, în toate cazurile, mai mult decât salariu net încasat. Chiar dacă CASS se aplică tuturor, prin aplicarea acestei reduceri de 10% nu se ajunge la salariu net încasat, așa ca reducerea de 10% CASS este precum impozitul de 10% aplicat – nu produce efecte reale.

Iată comunicatul integral, emis de Compartimentul informare si relații publice al MAPN:

20250801_N_Comunicat_nr5_CASS_copie

Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare: August vine cu tăieri din pensii: CASS de 10%

Distribuie

78 de răspunsuri

  1. Se impozitează cu 10% și contribuția de CASS, nu doar partea care depășește pragul de 3000 lei sau …? Exemplu : la o pensie de 4500 lei reținerea CASS este de 150 lei ( pentru partea care depășește pragul de 3000 lei) care la rândul ei este impozitata cu 10% .Reținerea totală este de 165 lei. Este corect ? Mass-media a transmis acest mod de calcul.

    1. Tot în planul impozitării cei 10%, în speță 150 lei care reprezintă cass s-ar adăuga la cei 3000 lei și diferența până la 4500 s-ar impozita cu 10% ca și impozit pe venit. 4500-3150=1.350 . La cei 1350 s-ar mai aplica încă 10%. Deci pierderea ar fi 150 plus 135 . Este o variantă luată în calcul și este de urmărit

      1. Soțul meu primea 598 lei ca urmaș de deținut persecutat politic. Astăzi a primit 538 lei, deci i s-au reținut 59,80 lei, adică 10% din suma pe care a primit-o până acum. Asta e, dar măcar să se îmbunătățească ceva, dar nu prea mai cred…

  2. Daca eu primesc pensia in luna septembrie pentru luna august de ce imi retin din pensie pe luna august , asta nu inseamna ca plătesc cass pe luna iulie??????? Va rog sa-mi explice cineva ,ca nu inteleg!!!!

    1. pensiile se plătesc pe lună în curs Salariile se plătesc în următoarea lună ,după cea lucrata Închei luna și primești retribuția luna următoare

  3. Un stat de (editat admin). Reținerea cass a fost declarată neconstituțional și pensionarii trebuia să primească reținerile înapoi pe un an de zile . Acum vine bolojan care impune din nou cass și ei nu și-au achitat datoriile către pensionari . Nu mai zic ca n-au primit inflația în ianuarie . Își bat joc pur si simplu de militarii tarii .

  4. Tot calculul se face pe pensia bruta calculata prin decizie , neplafonata ? La sfarsit, se aplica plafonarea. Asa ar trebui si asa reiese din comunicatul MAPN .

    1. Cei pensionați după OUG 59/2017 pierd ceva din net odată cu impozitarea de 10% pt CASS ,peste 3000 lei

  5. trebuia voi cei din parlament sa plătiți ca voi ați furat nu noi poporul uuuuu nesimtitilor

  6. La magistrați când se face taxarea sau la ei nu e constituțional?Nu se poate cata doza de nesimțire și impertinenta au!Pentru a ajunge unde au ajuns ,alții i-au educat prin scoli,i-au îngrijit prin spitale și nu au ridicat pretenții nesimțite ca ei ,cu toate ca ar avea mai multa dreptate!

    1. Au susținere totala a politicienilor. Stau cu dosarele proceselor in care sunt implicați sau acuzați, politicienii ,, corecți” in sertare și se amână, amână, cât să isi permită întreaga clasă a magistraților sa șantajeze . Stau cu săbiile îndreptate unii către alți!
      Știți care a fost întrebarea unora,, ce, te-am pus eu sa te faci subofițer in armată?, acum sa te mulțumești cu pensia de 2763 lei. ”
      Pot sa mai spun ceva? Înghit in sec și într-adevăr REGRET ENORM PENTRU CA AM SACRIFICAT SĂNĂTATEA MEA, COPILARIA CELOR DOI COPII, pentru că nu am fost alături de ei când au avut nevoie de mine, au trebuit să lupte mai mult singuri, nu am putut merge cu ei in vacanțe, singurele locuri era, la bunici. Pentru generațiile viitoare spun ferm NU SE MERITĂ! E PREA MARE SACRIFICIUL PENTRU A FI MILITAR!

  7. Va faceti ca nu vedeti mesajul si nu il postati, interesant de ce:
    Ce faceti cu cei care primesc o mostenire in limita aceea de 70km in cota parte de 1/4, ??
    Este normal sa pierd decontul eu pt apartamentul luat pt ca primesc 12mp dintr o casa la 66 de km departare???
    Ati luat in calcul?

    1. De unde înverșunarea asta ? S-a postat, nu ascunde nimeni subiectul. Problema moștenirii este și la momentul actual în localitatea unde ai achiziționat. Este doar un proiect la care SNPP prin președintele său a venit cu niște adnotări ca propuneri de modificare a proiectului. Așteptăm să vedem ce iese.

      1. Pt ca dle Tudorache, faptul ca as primi 5mp dintr un imobil duce implicit prin modificarile propuse la pierderea decontului/chiriei ceea ce e total absurd si inechitabil, si va rugam sa luati in considerare si aceasta observatie.

      2. Luati in calcul si refinanțarea creditelor la alta banca, unii juristi interpreteaza eronat si considera ca daca refinantezi pierzi decontul

    2. Nu te afectează!
      Studiază normele legale aplicabile și fă distincție între O LOCUINȚĂ (un întreg, una locuință) și 1/4 din O locuință care nu înseamnă un întreg!
      Vezi și legea 114/1996.
      Dacă juristul unității interpretează altfel, este degeaba pe funcție, în instanță îi vor ieși alte interpretări din cap!

      Ca subterfugiu, recomand care au rată compensată în localitatea in care este unitatea și locuință în proximitatea a 70 km, să înstrăineze până la data intrarii în vigoare a noii norme legale (cu toate că ar trebui să aibă aplicabilitate doar pentru viitor)!
      Caz închis și liniște!

    3. Juridic , locuință in proprietate nu este egal cu 15-20-50 la sută în devălmășie .
      Nu poți declara că ai o locuință in proprietate personala când tu ai o devălmășie de x la sută .
      Daca cei de la resurse interpretează norma juridica ,ordinul de chirie și legea 145, in mod greșit ia ți un avocat bun și da i în judecată.

  8. “Cât trebuie să muncească membrii societății care lucrează în mediul privat pentru a plăti salariul unui parlamentar, salariul unui magistrat, salariul unui general – care, desigur, trebuie plătite? Nu pot să accept ca anumite domenii să fie exceptate de la acest efort al societății de a reintra pe o traiectorie normală”, a subliniat vicepremierul Tanczos. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Vicepremierul Tanczos Barna îi avertizează pe miniștri să nu mai ceară bani în plus: “Un ministru nu trebuie să devină sindicalist”. Conform informațiilor transmise anterior de oficialii Executivului, după reforma pensiilor magistraților, care s-ar aproba în luna august 2025, urmează reforma pensiilor militarilor, programată în septembrie 2025.

  9. legal,celor ieșiți cu plafonare,li se retine din plafonare,că sa rețină ceva,ar trebui sa ia pensia neplafonata!

  10. Se aplica si pensionarilor cu pensia plafonata de OUG59/2017?CASS si impozitul de 10%?

  11. Cei pensionați după OUG 59/2017 pierd ceva din net odată cu impozitarea de 10% pt CASS ,peste 3000 lei???

  12. Bună ziua domnule președinte! Ce ne puteți spune despre videoconferința de astăzi între conducerea Anp și directorul și directorii adjuncți din unități în care a fost discutat a se muta funcții și oameni din DEA la pază și educație. Au fost cerute liste până vineri cu oamenii la care să renunți și să fie mutați în pază și educație.

  13. Am pensie de urmaș veteran de razboi prizonier la rusi 2 ani, primeam 798 lei și în august am primit mai puțin cu 80 lei cass și 260 lei retineri. Nu mi se da nici o explicație! Unde s-au dus bănuții??

  14. Azi am primit cupoanele mamei, dansa avand 88 ani.Are o pensie de urmas de 1373 lei si o pensie cu legea 309/2002 pe care are 96 lei pe care a impozitat-o cu 10%(10lei).Nu era vorba ca pensiile peste 3000 lei se impoziteaza? Rusine domnule prim ministru si echipei dimnravoastra.

  15. Nu poate nimeni să dea un răspuns clar la întrebarea de mai sus?Cei cu pensia plafonată orin OUG 59/2017 pierd sau nu la net?

  16. pensia este considerată un drept câștigat și nu poate fi diminuată. Aceasta este o creanță asupra statului, iar diminuarea ei ar constitui o încălcare a drepturilor câștigate de pensionari.
    Conform jurisprudenței, pensia nu este doar un venit, ci un drept patrimonial câștigat, protejat de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acest drept nu poate fi retras sau diminuat, nici chiar temporar, în situații de criză sau de proastă gestionare a bugetului.
    Mai mult, principiul contributivității, care stă la baza stabilirii cuantumului pensiei, înseamnă că fiecare contribuție adusă la sistemul de pensii este convertită într-un drept, iar acest drept, odată câștigat, nu poate fi anulat sau redus.
    În concluzie, deși există situații excepționale în care statul poate adopta măsuri temporare pentru a gestiona crizele financiare, aceste măsuri nu pot afecta drepturile câștigate ale pensionarilor, cum ar fi cuantumul pensiei.

    1. Eu 76, ai perfecta dreptate (drept castigat).Se vrea egalitate (contributivitate) ” dar nu pentru căței “

  17. Se va opri chiar si la pensiile medicale?
    Nu scrie pe nicăieri această categorie

  18. Ce să înțeleg eu din comunicat este ca se oprește din brut și nu din net .

  19. Care vor fi criteriile după care în urma reorganizării unii polițiști de penitenciare vor părăsi sectorul sau după caz penitenciarul?
    Se merge pe ideea că penitenciarul care preia își păstrează personalul și preia parțial din personalul viitoarei secții exterioare? Se va ține cont de vechime? Se va ține cont de calificative? Se va da concurs?
    Se exemplu: Penitenciarul Baia Mare are 3 magazineri iar Penitenciarul Satu Mare are și el 3 magazineri. In urma reorganizării rămân 4 posturi? După ce criterii vor fi aleși cei 4 care rămân și cei 2 care vor trebui sa migreze către alt sector sau unitate?Poate din personalul unității absorbite sunt oameni mai bine pregătiți și în felul acesta se pierd niste oameni cu vechime,cunoștințe,experiență?
    Sau daca oamenii vor sa migreze către sdrp și pe 10 locuri sunt 15 polițiști, pe care ii alegi? Cum ii departajeze?

  20. felicitari sindicatelor! singura comasare este ssm+msu! multumim de sprijin.

  21. Am intrat pe contul meu al pensiei la casa de pensii MAI și-mi apare la plata drepturilor aceeasi sumă ca si cum nu ar fi luat nimic ,oare să fie din cauza pensiei plafonate la net conf OUG 59/2017?Mă puteți lămuri?

  22. Am luat pensia pe August și nu mi-au reținut CASS.Cred ca au omis din greșeală să îmi rețină. O să-i anunț !

    1. Esti (editat) si mai si semnalizezi! Ma bucur ca ai disparut din zona activa.

  23. Și au intrat pensiile…dar nu înțeleg nimic…colegi pensionați in decembrie, la termen, pensia nediminuata…colegi cu anticipat, la fel ..eu, cu pensie anticipat parțiala…pensie diminuată…cum naiba s-au calculat?

    1. Este posibil în felul următor:
      Anticipată parțială calcul în minim în minim, 10 ani caschetă, 20 totală => 65% din brut baza de calcul din brut, și atât!
      Pensie plafonată la net 58,5% din brut.

      Anticipată, să spunem 26 caschetă, 5 civilie =>
      65% baza din brut + 20% ordinul meritul militar + 13% “grupă de muncă” + 6% rezultat din ce depășește 25 ani vechime totală (6 ani) = 99%.
      Pensie plafonată la net 58,5%.
      Chiar dacă dumneavoastră și colegul v-ați ales 6 luni cu o medie a bruturilor de 10.000 lei ambii, cu pensie netă de 5850 lei ambii, acum, CASS (10%) și impozit (10%) se ia din brutul calculat ca bază a PENSIEI în cazul dumneavoastră 6.500 lei, în cazul colegului 9.900 lei).
      Pe el nu îl impactează deoarece are procente
      “grasime” în brutul pensiei, ceea ce dumneavoastră nu aveți, astfel aveti impact negativ în netul pensiei!

      Lui din 99% ia luat 10% CASS, 10% impozit, a rămas cu 79%. Îi mai ia iar 10% din CASS, rămâne cu 69% brut al pensiei, dar cu pensia plafonată la netul veniturilor.
      Dacă brutul bază de calcul al pensiei e doar 65% te ciufulește.

      Fă cont pe Casa de Pensii Sectorială MAI, gasesti în cont “procent vechime valorificat în ultima decizie” care este exact ce am spus mai sus, 65% + %ordinul meritul militar + % “câștigul” din grupa de muncă + %din ce depășește 25 ani (1%/an care depășește 25 ani stagiu de cotizare/vechime) – (minus) 10% CASS – (minus) 10% impozit!

      *Calculele sunt făcute estimativ, pentru a se înțelege chestiunea.

  24. azi au intrat pensiile la foștii polițiști MAI,nu s-a reținut CASS,deci au primit pensia că și luna trecută

  25. Niște hoți, acesta este guvernul…bine că ei au tot felul de concesii…mizerabili 🙄

    1. Ce e de facut? Bana!
      1) Pentru cei carora li s-a retinut orice ban din pensie vreodata. chemare in judecata opsnaj invocata decizia ccr cerut dobanzi si daune morle(stres!) si indexare cu rata inflatiei. Actiune depusa la tribunal sectia contencios administrativ! scrieti simplu ce cereti( banii retinuti). adaugati poza ci, copii extras cont, talon etc. asta va ia o zi, sau o ora! nu platiti un leu taxe, nu e musai avocat!( trebuie sa mergeti la fiecare termen! Atat! sau la pensie nu ai timp?
      2) Pentru cei care urmeaza sa li se ia in septembrie!
      aceeasi pasi si in plus spuneti in instanta( in sala, cer sesizarea curtiii constitutionale in priviinta a am cerut! din mii de cazuri cel putin unul va fi trimis! La fel fara taxe fara costuri! Nu e musai avocat!
      Eu inca nu sunt pensionar, dar cand voi ajunge nimeni nu va avea voie sa imi ia un ban! sunt decizii CCR si CEDO pe aceasta tema minim trei la CEDO!
      DAR DECIDE FIECARE DACA ISI APARA DREPTUL LA FIECARE BANUT SAU ASTEAPTA SI CERE SINDICATULUI SA FACA…. !
      Sindicatul nu poate da legi NICIODATA!

  26. cand impozitul delz 2000la 3000 a fost plafonat am primit doar la brut,ca vazi ca lega olguta,am fost plafonati ,sa simțit dor la brut! as ar trebui sa fie su acum are de unde sa scadă! dam în judecata atunci sa ne dea si cei 10 la suta de la impozit atunci!!!???

  27. cand impozitul delz 2000la 3000 a fost plafonat am primit doar la brut,ca vazi ca lega olguta,am fost plafonati ,sa simțit dor la brut! as ar trebui sa fie su acum are de unde sa scadă! dam în judecata atunci sa ne dea si cei 10 la suta de la impozit atunci!!!???

  28. (editat) au reținut și de la persoanele cu HANDICAP. dar de la ei considera ca nu e necesar O BĂTAIE DE JOC. Oare cit ii mai suportam pe aceste (editat).Sa le dea Dumnezeu și lor problemele celor CO HANDICAP..să îi vedem pe urmă. Ăștia nu au RUȘINE..VOIceilalti ce faceți PSD..PNL.UDMR.sa vă fie RUȘINE aveți și voi părinți.

  29. Și persoanelor cu handicap accentuat li s a oprit CASS,spuneau ca acestora nu li se v a opri.

      1. Usor cinic raspunsul dumneavoastra. Cred ca ati pierdut o buna ocazie de a pastra linistea.

  30. Si persoanelor care au pensie specială de la bulgari legea 118/1990, eu de la 399 lei, am primit cu 40 lei mai putin, adică 359 lei, explicați.mi va rog

  31. am iesit la pensie in ianuarie 2023 si am o pensie plafonata in plata de 6300 de lei, de la 10100
    marea surpriza din august e cass de 700 de lei si impozit de 650 de lei
    si cass si impozit s-au aplicat la 10100 , nicidecum la 6300
    incredibil!!!

        1. Pai pensionarii dupa septembrie 2017 nu sunt taxati in net de CASS!Ma refer ca pensia neta cum a fost in iulie asa a fost si in august!Miscarea e doar in brut dar nu afecteaza net-ul!

          1. Așa este,după scăderea celor 3000 din pensia brută,se aplică 10% cass iar după aceea la ce rămâne se aplică 10% impozit iar pensia neta în plată este mai mică( fiind deja plafonata de OUG 59/2017 )decât cea rezultată după respectivele taxe raportate la pensia brută și bineînțeles că rămâne nediminuata.

    1. 10100brut-3000= 7100*10%CASS=710
      7100-710=6390
      6390*10%impozit=639
      6390-639=5751
      Rog colegii sa corecteze sau sa intervina. Multumesc

    2. Ați avut vechime puțină, pe anticipată parțială, altfel nu se explică!🤷

      Este posibil în felul următor:
      Anticipată parțială calcul în minim în minim, 10 ani caschetă, 20 totală => 65% din brut baza de calcul din brut, și atât!
      Pensie plafonată la net 58,5% din brut.

      Anticipată, să spunem 26 caschetă, 5 civilie =>
      65% baza din brut + 20% ordinul meritul militar + 13% “grupă de muncă” + 6% rezultat din ce depășește 25 ani vechime totală (6 ani) = 99%.
      Pensie plafonată la net 58,5%.
      Chiar dacă dumneavoastră și colegul v-ați ales 6 luni cu o medie a bruturilor de 10.000 lei ambii, cu pensie netă de 5850 lei ambii, acum, CASS (10%) și impozit (10%) se ia din brutul calculat ca bază a PENSIEI în cazul dumneavoastră 6.500 lei, în cazul colegului 9.900 lei).
      Pe el nu îl impactează deoarece are procente
      “grasime” în brutul pensiei, ceea ce dumneavoastră nu aveți, astfel aveti impact negativ în netul pensiei!

      “Lui din 99% i-a luat 10% CASS, 10% impozit, a rămas cu 79%. Îi mai ia iar 10% din CASS, rămâne cu 69% brut al pensiei, dar cu pensia plafonată la netul veniturilor.
      Dacă brutul bază de calcul al pensiei e doar 65% te ciufulește.

      Fă cont pe Casa de Pensii Sectorială MAI, gasesti în cont “procent vechime valorificat în ultima decizie” care este exact ce am spus mai sus, 65% + %ordinul meritul militar + % “câștigul” din grupa de muncă + %din ce depășește 25 ani (1%/an care depășește 25 ani stagiu de cotizare/vechime) – (minus) 10% CASS – (minus) 10% impozit!

      *Calculele sunt făcute estimativ, pentru a se înțelege chestiunea.”

      1. Și totusi, deși s-a amânat…(ce? nu prea e clar), lucrurile se mișcă deja. S-a anunțat că de luni incepe reforma. Mutari de ppl, vizite și tururi de forță ale reprezentanților ANP în unitățile vizate de modificări… Personalul când află? La final? Mi se pare o lipsă de respect față de toți cei care muncim in aceste unități. Și cred că m-am exprimat elegant…

  32. Iau dupa tata conform D.118. 1195 lei,acum platesc cass 120 lei,am pensie 2475lei nu platesc nimic.E normal?

  33. A mai avut loc cumva vreo evadare din mijlocul de transport, am citit in presa?!

  34. Ce bază legală a produs asemenea inechități în rândul pensiilor militare? De ce persoanele care s au pensionat până în 2016 plătesc CASS, iar cele care s au pensionat după 2017, nu? Menționez că au lucrat în același sistem. Este o anomalie, o lipsă de respect. Austeritatea este pentru unii, iar pt.altii se pare că nu este.

  35. Deși la lege spune ca”foștii angajați ai sistemului penitenciar, vor plăti contribuția de sănătate de 10% din pensie” ,acest 10 % nu se opreste la toți pensionari! Cunosc cazuri la care pensia a venit nediminuata! Care este explicația?!

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.