Astăzi se împlinesc 20 de ani de la înființarea Penitenciarului Giurgiu, instituție care an de an a crescut prin contribuția angajaților. Giurgiu, un oraș mic la marginea țării găzduiește unul dintre cele mai complexe penitenciare din România. O instituție relativ ”închisă” publicului dar suspusă permanent controlului exercitat legal de multe instituții si autoritati atat nationale cat si europene, își confirma menirea si isi respectă rolul in societate si in sistemul de aparare nationala.
Cu un început greu dar corect, asumat de o echipa formata predominant din nou încadrați, ajutați și instruiți de câțiva colegi cu experiență, aduși prin transfer de la Jilava și Rahova, Penitenciarul Giurgiu s-a impus în sistem și a ridicat nivelul de profesionalism, zi de zi. Grație celor care muncesc cu responsabilitate, de la ultimul agent sosit în unitate care probabil își execută serviciul într-un post de pază până la cei care își asumă managementul, toți, împreună, formăm Penitenciarul Giurgiu, un element important in angrenajul pe care il reprezinta Politia Penitenciara ca sistem.
Astăzi, la zi aniversară, în care din păcate nu putem sărbători, ne amintim cu drag și dor de toți cei care au lucrat alături de noi, câteva săptămâni sau câțiva ani și nu uităm că fiecare în felul său a contribuit la ceea ce este astăzi PENITENCIARUL GIURGIU. De mai bine de 10 ani, instituția noastră este un penitenciar de maximă siguranță care custodiază sute de deținuți de maximă siguranță, cei mai mulți deținuți periculoși, cei mai mulți deținuți cu afecțiuni psihice și nu în ultimul rând cei mai mulți deținuți din țară. Suntem mândri că lucrăm în cel mai greu penitenciar iar rezultatele confirma ca o facem bine.
Astăzi este despre Penitenciarul Giurgiu, astăzi când 20 de ani reprezintă vârsta instituției noastre, urăm La mulți ani instituției dar mai ales angajaților săi, agenți și ofițeri, executanți sau decidenți, din operativ sau administrativ, tuturor LA MULȚI ANI! Penitenciarul Giurgiu – 20 de ani cu împliniri porfesionale, cu sarcini executate, cu misiuni îndeplinite! Instituției îi dorim progres permanent iar angajaților sănătate, putere de muncă și satisfacții profesionale!
Serban Oprica – Presedinte SNPP Giurgiu
7 răspunsuri
daca faceati Dl Teoroc un articol si despre viata pe marte tot mai lasa cineva un comentariu , cand a-ti scris despre Giurgiu , nimeni – nimic. Vai mama …vai
Doat in Facebook mai gasim siroaie de La multi ani 🙂 Aici e mai complicat cu mesjele scurte 🙂
Buna ziua Domnule Ștefan !
Ce părere aveți despre punctul de vedere emis de Mj. referitor la cumpararea unei case cu un teren aferent.
Buna seara,
Referitor la interpretarea MJ privind compensarea ratei la achizitionarea unei locuinte dorim sa stim daca aveti informatii care ar putea sa ne lamureasca in ce directie sa o luam? Am incheiat contract pentru achizitionarea unei case cu teren. Ni se spune ca nu se poate deconta cv terenului de sub casa, de langa casa, etc. Nu am nimic impotriva pentru ca oricum nu ajung la plafonul care il da unitatea. Problema este ca se blocheaza decontul cu totul pentru ca nu am prins in contractul de vanzare cumparare cat este terenul si cat este casa si in consecinta nu stiu la ce suma sa se raporteze. In plus in scadentarul bancii suma este la comun. Exista o solutie pentru cei care avem incheiat contractul ?
Multumim !
este o dezbatere la nivelul intregii structuri / apare problema in special in cazurile in care in contract nu sunt defalcate valoric terenul si “locuinta” / dar chiar si in contractele in care acestea sunt defalcate apare problema creditului care acopera atat casa cat si teren, sintagma din statut fiind “achizitie locuinta” fara precizari privind terenurile / practica la nivelul structurii de aparare nu este nici unitara nici stabilizata, aplicarea acestor norme fiind relativ noua / am discutat informal aspectul cu conducerea ANP, urmand sa avem o dezbatere mai aprofundata pe tema
Cred ca ar trebui putin urgentate dezbaterile si tot ceea ce mai e de facut,multi asteptam aceste reglementari,sa nu mai zic de colegii care deja si au luat si acum sunt blocati pt decont.
Credem ca e nevoie de o implicare mai activa din partea sindicatului pt urgentarea rezolvarii acestei probleme….e penibil ,am asteptam 15 ani statutul si omj-ul cu transformarea ,acum ne lovim de altele….,din cate am inteles pt exagerarea “smecherilor” cu 2-3000 mp la case.
dreptul nu este blocat / sunt doar cazuri punctuale care se analizeaza / apar tot felul de spete si complicatii / multi s-au grabit si au facut credite inainte de a clarifica ambiguitatile / sot sotie care au cumparat locuinta cu doua saptamani inainte de a se casatori si apar cu nume de familie diferite in contract bagand juristii in ceata / teren achizitonat din buget propriu si casa luata pe credit dar contractul nu precizeaza care este exact valoarea casei, distinct de teren etc etc etc / nu poate sindicatul sa miste vreo bagheta magica si banii sa intre automat in carduri indiferent de complicatii pentru ca nu noi asumam cheltuielile prin semnatura / sigur ca incercam sa ajutam la o interpretare cat mai flexibila dar nu putem face minuni / practica este departe de a se fi format / va dura multi ani si vor aparea in mod cert ajustari legislative pe linia asta, pana cand interpretarile vor fi clare complete si unitare / abuzul de drept insa poate duce la un deznodamant pe care nu ni-l dorim