Abonamente sportive și medicale – cheltuieli deductibile

Clarificări pentru polițiștii de penitenciare

Înainte de a explica efectele modificărilor legislative recente, să aruncăm o privire pe textul prevederilor respective, din codul fiscal:

Legea 227/2015 – Codul fiscal 

Articolul 68 – Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activități independente, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate

(1) Venitul net anual din activități independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri

(5) Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:

h) primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană (Legea 72/2018).

r) contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, precum și contravaloarea abonamentelor, oferite de același furnizor care acționează în nume propriu sau în calitate de intermediar, ce includ atât servicii medicale, cât și dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană (Legea 34/2023).

Referitor la înțelesul sintagmei cheltuieli deductibile, avem pe de-o parte situația în care angajatorii care achiziționează sau decontează astfel de abonamente pentru salariați, sunt scutiți de plata impozitului în limita unui plafon anual de 400 Euro (nu este cazul în sistemul nostru) sau situația în care angajații care achiziționează astfel de abonamente din bugetul propriu, beneficiază de deduceri de impozit în limita a 400 Euro anual. Mulți colegi au înțeles că se decontează abonamentele de sport dar nu aceasta este sensul prevederii. Pe scurt prevederea în discuție ar fi: contravaloarea abonamentului este deductibilă în limita a 400 euro anual.

Astfel, exemplificând pentru o explicație cât mai simplă, dacă un salariat achită din bugetul propriu un abonament anual (medical/sportiv – nu se exclud reciproc) în valoare de 1000 de Euro (echivalentul în lei), respectivul salariat va beneficia de o deducere de impozit în anul 2023 în valoare de 100 de Euro (echivalentul în lei), respectiv 10% din costul abonamentului. Plafonul de 400 de Euro reprezintă deci un maxim al deducerilor care se pot acorda într-un an, atât pentru abonamente medicale cât și pentru cele sportive. Instrucțiunile ANP sunt încă în curs de finisare.

 

Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare: Abonamente sportive și medicale – cheltuieli deductibile
Distribuie

13 răspunsuri

  1. Colegii de la MAI nu sustin chiar aceeasi parere.
    Dpmdv (ex) daca depui cere pt decont abonament sportiv de 3000 lei, anp-ul ar trebui sa deconteze din prima maximul de 400€, si ulterior daca depasesti acest plafon SA NU ti se mai deconteze nimic.
    Nu sa imi deconteze 100€ ca poate mai depun si un alt abonament pana la finalul anului. Ce face anp-ul daca nu imi deconteaza din prima maxim si eu nu mai depun alta cerere? Cine imi da diferenta de 300€?

    1. nu este vorba de decontarea abonamentelor ci de deducere impozit – am citat prevederile la inceput articol – este maxim 400 si nu 400 fix – din impozitul pe salariul fiecaruia se fac aceste deduceri – da, se poate face si o deducere mai mare de 100 de Euro dar nu mai mare de 400 E insa raportat la costul abonamentului respectiv

  2. Daca eu am un abonament de 160 lei lunar…160×12 =1920 lei. Este sub 400€. Nu ar fi logic ca lunar sa mi se deduca cate 160 lei din impozit?
    Eu trebuie sa am abonament de 4000€ sa pot deduce 400 anual?
    Dc se deduce doar 10%?

    1. impozitul este 10% / pe lista cheltuielilor deductibile de impozit au intrat si aceste abonamente / nu exista alt impozit sau procent de aplicat decat 10% / nu este decont ci deducere / tot repet / la 1000 E deducerea e 100 E / la 4000 E deducerea e 400 E / in lei evident

      1. Adica pentru a putea deconta 400€(2000 lei), ar trebui sa asteptam 2-3 luni sa putem “avea impozitat” salariu cu 10%(ca sa se adune pana la 2000 lei) pentru a se putea deconta banii / deduce din impozit?
        Am inteles bine?

        1. abonamentul se spliteaza in fractii lunare daca este luat pe an / se calculeaza 10% din valoarea lunara a abonamentului si se aplica deducere de impozit in acea valoare / ca efect direct, salariul net va creste cu aceea valoare (10% din costul lunar al abonamentului)

        2. Ce vrea domnul Teoroc sa spuna este ca daca tu platesti 160 de lei, impozitul pe venit este de 10% respectiv 16 lei, asta ai putea sa primesti sub forma de deducere a impozitului. Deci pe scurt castigul tau lunar daca este sa il consideri asa, este de 16 lei pe care nu ii mai dai la stat

  3. Mare atentie.. A nu se confunda termenul de (decontare), cu (deductibilitatea ). Este acelasi fenomen ca si cu abonamentele de sanatate. Tu politist foarte pregatit de 120 kg, pun eu pariu asta si dupa ce o sa mergi la sala =))), poti sa aduci abonamente in valoare de 10.000 euro, tot in limita plafonului 400 euro se va acorda deducere. Deci mare atentie.. Deducere.. Nu decont. De ce este asa si nu altfel? In PARTEA incipienta a art 68 este adus in discutie Venitul Net. Orice decont ( ochelari, voucher, transport) nu are treaba cu venitul net. Nu vorbim de acelasi “fenomen”. Spor la facut pătrățele.!!!!

  4. Domnule Saracie.. Adica pe intelesul dvs la un abonament de 160 lei lunar, la salariu o sa iei cu 16 lei mai mult “in mana”.

  5. Eu traduc asa:
    Din venitul brut, se scad cheltuielile deductibile si apoi se aplica impozitul pe venit.
    Deci, daca ai salariu brut 5000 de lei, scazi aproximativ 160 de lei cat inseamna a 12-a parte din 2000 de lei si raman 4840 de lei asupra carora se aplica impozitarea!
    Daca impozitul pe venit este 10%, rezulta asa in luna respectiva:
    La salariu 5000 brut – 500 de lei impozit (fara deducere)
    La salariu dedus 4840 – 484 de lei impozit ( cu deducerea pt abonament)
    500-484 = 16 lei
    Asta e pe intelesul tuturor!

  6. Sunt de-a dreptul socat de logica unora dintre stimatii colegi din aceasta stuctura… logica de tipul “noi vrem pamant!” ..ce bine ca nu se cere rationament la admitere,indiferent de modalitatea ei.

  7. Degeaba explici pe indelete..tot ce vor ei vor intelege..se duc apoi la Financiar ca ei vor 400€ pt abonament whatever! 🤣

  8. Trebuie sa se incadreze suma in plafonul lunar de 33% din salariu. Daca aveti un salariu brut de 3000 lei puteti avea maxim 1000 lei.