2021 va incepe cu ocuparea posturilor de sef tura si sef sectie

130 de functii de conducere in sectorul operativ

Suntem pe cale sa incheiem un an deosebit de complicat dar mai ales un trimestru IV extrem de plin in planul resurselor umane. Peste 20000 de candidati pe aproximativ 1600 de posturi au facut viata grea specialistilor care au avut de lucrat dosarele candidatilor. Din pacate avem un procent de peste 15% candidati care nu se prezinta la testarea psihiologica (la medici procentul a fost de peste 60%) iar dintre cei care se prezinta, cel mult un procent de 50% reusesc sa ajunga la probele urmatoare. Din etapa in etapa marea majoritate a candidatilor sunt respinsi si ajungem spre final de procedura pentru cele 700 de posturi de agenti operativi cu situatii la limita, in care nu pot fi ocupate toate posturile vacante. inclusiv modul de corectare a examenului scris de tip grila a oferit surprize fiind interpretabila situatia in care un candidat alege la o intrebare o singura varianta de raspuns din trei posibile, iar raspunsul corect care ar trebui notat includea doua variante. Atat unitatile cat si ANP au incercat sa se adapteze din mers la anumite situatii care nu au fost previzibile la start, asa cum ramane inca o mare problema departajarea in situatia unui punctaj egal, avand in vedere ca normele legale nu precizeaza nimic in acest sens.

Una peste alta, cumva vom reusi sa  ocupam majoritatea primei transe de posturi si anume cele mai importante pentru zona de executie din operativ, procedura fiind pe cale sa se incheie in cam toate unitatile, asa cum s-a prevazut. Trebuie mentionat faptul ca pe langa cei 20000 de candidati pe posturile vacante scoase la conurs in 2020, am avut si un numar mare de schimbari si mutari (aprox 4000) care s-au derulat pe alocuri in paralel, si poate in mod surprinzator – de data aceasta in mare viteza si fara sincope. In continuare constientizam cu totii interesul enorm al personalului de executie (agenti si ofiteri) pentru posturile de conducere mai ales ca am avut recent o procedura declansata si apoi suspendata pe motive consitutionale iar posturile au ramas vacante. ANP ne-a informat astazi ca intentioneaza sa declanseze proceduri pentru aproximativ 77 posturi de sef tura si 50 posturi de sef sectie, acestea fiind functii de conducere care pot fi ocupate atat de agenti cat si de ofiteri conform art 97 din legea 145/2019: (1) Funcţiile de conducere vacante din poliţia penitenciară se pot ocupa prin concurs/examen, dintre ofiţerii şi agenţii de poliţie penitenciară în activitate. Agenţii de poliţie penitenciară pot ocupa prin concurs funcţii de conducere vacante până la nivelul de şef serviciu sau echivalent.

De retinut este si intentia ANP de a lasa o perioada de minim o saptamana intre proceduri astfel incat cei interesati sa poata depune candidaturi pentru ambele categorii de functii mai ales ca bibliografia este similara. Sigur ca mai logica ar fi o inversare a ordinii procedurilor astfel incat sa se inceapa de la varf si sa se vacanteze si alte functii mai mici de conducere pe masura ce nivelul posturilor scoase la concurs scade, astfel incat procedura pentru sef tura si sef sectie sa fie declansata mai tarziu insa sa aiba la dispozitie mult mai multe functii vacante. Insa aceasta varianta ar tine vacante o perioada de timp destul de incerta,  exact functiile cheie din operativ, a caror ocupare se incearca de mai multi ani, fara succes. Avand in vedere faptul ca functiile de conducere sunt ocupate prin imputerniciri, nu exista un impact bugetar care sa genereze impedimente la ocupare. Prin urmare, cei interesati se pot apuca de studiu cu menttiunea ca este previzibila o competitie dura mai ales pe posturile de sef tura care sunt foarte bine salarizate. Atragem de asemenea atentia la testarea psihologica, nivelul de dificultate fiind calibrat cu nivelul functiilor. Succes tuturor celor care vor candida! Aceasta este o informare prealabila, ANP urmand sa transmita adrese in unitati pentru centralizarea functiilor. Perioadele si detaliile exacte vor fi transmise ulterior.

Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare: 2021 va incepe cu ocuparea posturilor de sef tura si sef sectie

Distribuie

70 de răspunsuri

  1. Buna ziua! Ce se intampla cu penitenciarele care nu au reusit sa termine concursul?? Avem exemple precum IASI-ul Oradea etc.. La Iasi, unde ma intereseaza pe mine in mod direct, mai sunt 150 de persoane care trebue sa mai dea psihologicul!! vor continua in Ianuoarie-februoarie??

  2. Domnule Președinte, pentru noi, palmasii de rând, care nu visam la steluțe, pe când informații legate de salarizare 2021, plata sporurilor pe perioada concediilor, actualizare norme de echipare? Postarile dvs sunt foarte rare, mult prea rare…

    1. covid nu ne iarta nici pe noi, deh 🙂 / ne revenim
      nu avem absolut nimic concret legat de aspecte salariale pt la anul
      dupa cum vedeti liderii politici inca se cearta intre ei

      1. Ce se mai intampla cu RIL-ul care trebuia promovat de MJ pt plata sporurilor in CO?
        Pt anul asta era dat ca si victorie 100%, acum e in ceata iar….

  3. Buna ziua…referitor la examenul tip grila…daca candidatul a ales sa raspunda la o intrebare o singura varianta de raspuns din trei posibile, iar raspunsul corect care ar trebui notat includea doua variante…cum se va proceda? Exercitiul era notat cu 0,32 puncte…se va lua în calcul jumătate din acest punctaj?

    1. metodologia existenta e cam rigida dar am discutat cu anp si am cerut acordarea a jumatate din punctaj / in principiu asa se va face / comisiile sunt insa suverane

      1. Astăzi așteptăm rezultatele initiale de la P Jilava și Sp Jilava…dacă au fost anunțați, poate acorda comisia și acea jumătate de punctaj…

    2. Fix asta explica si articolul. Ca situatia este interpretabila iar unitatile trebuie sa se adapteze situatiei. De preferat sa se ia in considerare parte din punctajul subiectului in functie de variantele bifate corect..

  4. Am onoarea să vă salut ! Aștept de ceva timp programările pentru examenul psihologic , pentru asistent medical la Penitenciarul Poarta Albă. Vă rog politicos să-mi spuneți , cu aproximație , dacă știți când va fi. Mulțumesc !

  5. Multumesc pentru raspuns și pentru promptitudine. Sa înțeleg ca insa nu e sigur dacă se va acorda jumătate din punctaj…se poate face contestație, în caz de nevoie, in care sa se ceara acest lucru?

  6. Va Salut Domnule Președinte. Intrebare : OMJ ul pentru Ordonanța 147/ 2020 , se mai naște ? Multumesc.

    1. s au facut observatii pe text si atunci mj il tine tot termenu de 30 zile in transparenta / posibil va iesi abia in ianuarie dar cu plati retro / nu e pericol de pierdere bani

  7. Domnule Teoroc de ce întârzie ANP cu publicarea anunțului privind concursul de avansare în cadrul aceleași categorii, nu mi se pare normal să nu se acorde interes pentru un asemenea concurs prevazut de lege deși e cu caracter de noutate. mulțumesc !

    1. pana la sfarsitul anului se va pune anuntul / lucrurile sunt aproape gata / te referi la concursuri pe categorii (agenti cu agenti – ultima procedura convenita / ofiteri cu ofiteri) / nu sunt avansari / sut total aprox 200 posturi

  8. Buna ziua!Știți cumva o dată pentru mutare ?știm ca deciziile se emit pana pe 4 ,vă mulțumesc

  9. Buna seara! Daca ocup functia de sef de tura, pot candida pe aceeasi functie la alt penitenciar? Si se va da grila sau sinteza?

    1. sigur ca poti / inca nici nu s au centralizat posturile / dar putin probabil sa fie grila – sunt functii de conducere

      Art. 97
      (1) Funcţiile de conducere vacante din poliţia penitenciară se pot ocupa prin concurs/examen, dintre ofiţerii şi agenţii de poliţie penitenciară în activitate. Agenţii de poliţie penitenciară pot ocupa prin concurs funcţii de conducere vacante până la nivelul de şef serviciu sau echivalent.

  10. Referitor la constatarea, perfect adevărată, ca mulți din candidați nu se prezintă la testarea psihologica medical etc, se deduce ca acei candidați s-au înscris din lipsa de ocupație probabil. Dar în ceea ce ii privește pe cei care se prezintă totuși și unii chiar fac eforturi și își doresc un post în sistem, avem unele proceduri și viziuni de triere atât de rigide și de îndoielnice încât dau impresia ca nu se dorește ocuparea locurilor scoase la concurs. Și pentru a preîntâmpina reacții critice, pot sa va dau doua exemple de persoane a căror situație o cunosc în detaliu. Cazul 1- candidat pentru SNPAP Tg-Ocna, se prezintă la evaluarea medicala și este respins cu mențiunea ca are un ușor strabism, aproape imperceptibil, dar suficient pentru eliminare. Precizez ca nu apărea pe fisa medicala și a fost infirmat ulterior de medic specialist oftalmolog.
    Cazul 2 – candidat pe posturile cu încadrare directa, trece cu brio testarea psihologica, evaluarea medicala se prezintă la probele sportive unde este respins deoarece la proba săriturii de pe loc trebuie sa sara 1.70m și sare 1.69m din spusele comisiei de evaluare. Precizez ca în ambele cazuri candidatul în cauza s-a străduit și a făcut eforturi sa se pregătească temeinic pentru admitere. Deci ce sa înțelegem în aceste cazuri, fapt ca nu au “deschis cu capul” ușa comisiilor de evaluare sau nu avem nevoie de oameni în sistem?

    1. tu nu spui ca a sarit 1,70 si a fost notat cu 1,69 ci ca a sarit chiar 1,69 si nu s-a manifestat toleranta / comisiile sunt suverane / iar candidatii care considera ca au fost prejudiciati pot contesta / nimeni nu este perfect insa trebuie inteles un lucru / eforturile majoritare sunt pe a incadra nu pe a respinge si a ramane cu posturi vacante / majoritatea celor care au examinat au manifestat toleranta nu intransigenta / garantat / sigur ca pot fi si situatii particulare

      1. Pentru cazul 2 – da, nu pot spune ca a sărit 1.70 și a fost punctat 1.69, probabil ca a sărit 1.69, asa o fi dacă asa a concluzionat comisia, dar în cazul 1 precizez ca s-a prezentat la SNPAP cu fisa medicala în regula, fără nici o mențiune privind vreo problema medicala, comisia medicala de examinare constata strabism, deși nu exista oftalmolog in comisie, respinge candidatul iar ulterior un medic specialist infirma existenta oricarei forme de strabism. La contactarea ulterioara SNPAP pe tema, I se explica clar ca evanlluarea medicala nu poate fi contestata.

  11. Buna seara! Imi puteti spune va rog aproximativ cand vor fi scoate posturile de ofiteri in sectorul operariv, din sursa externa?

  12. Buna seara , Daca sunt inscris la 2 penitenciare in vederea ocuparii unui post de agent operativ iar la unul dintre ele am completat fisa medica si sunt declarat “apt medical” o pot echivala si la celalalt in vederea schimbarii deciziei de participare la concurs in celalalt penitenciar .
    Mentionez ca penitenciarele se afla in acelasi judet .
    Multumesc

    1. nu vad cum poti “echivala” o verificare medicala / doar sa prezinti o copie si nu este acceptabil din cate stiu
      acesta este dezavanatajul candidatturilor multiple
      sistemul deschide optiunea asta insa este costisitoare intr-adevar

  13. Buna ziua,
    agenții care au lucrat din 2019 doar 4 luni pot candida la concursul de trecere in corpul ofițerilor? De ce cei din sursa externa pot candida ptr ofițeri iar cei cu scoala nu pot dacă nu au 2 calificative anuale?

    1. sunt proceduri diferite cu reguli diferite / cum s-ar putea pretinde unuia din extern sa aiba vechime in sistem?
      insa nu va fi prejudiciata sursa interna in defavoarea celei externe / posturi sunt / mi-as dori din suflet sa le ocupam pe toate

  14. Referitor la constatarea,ca multi candidati nu se prezinta la testarea psihologica,consider ca o mare parte de vina o poarta organizatorii,deoarece dosarele de concurs au fost depuse in urma cu 2 luni,majoritatea lucreaza in domeniul privat,nu sunt afisate perioade aproximative pentru testari iar ei nu isi pot lua zi libera peste noapte(programarile la examenul psihologic sunt afisate vineri dupa amiaza spre seara,iar luni ar trebui sa sustina examenul). O comunicare mult mai eficienta,un program aproximativ de testare (care parerea mea nu este imposibil de facut,deoarece se stie cati candidati se pot examina zilnic) ar schimba situatia,asta bineinteles daca”se doreste”.

    1. In vremuri normale poate ar totul altfel / in plina pandemie cand mai ai 3 luni din an si te trezesti cu 20000 de candidati la usa, mai apar si disfunctii

  15. Va salut Dl Ștefan! Exista intenție privind OMJ privind Lege145/2019 art 113,art 114 alin3 și alin4.Multumesc

  16. Pai de ce mai exista sesiune unica de trecere in corpul ofiterilor daca ar putea sa candideze direct?

    1. la sesiunea unica nu se scot TOATE posturile de ofiteri / exista functii care nu pot fi ocupate din intern de ex / si asta e simplu de constatat observand ca nimeni nu indeplineste conditiile / sau sa ne referim la medici ori alte posturi de nisa

  17. Posibil sa se mai scoata locuri pentru agent operativ prin iunie?Am picat acum la proba psihologica…Multumesc anticipat.

  18. Bună ziua. Pentru angajarea agenților din sursa externa, când se scot posturile la concurs?

  19. Cum dracu daca răspunsurile sunt cate doua si un candidat pune doar unul din doua răspunsuri acesta sa fie punctat jumătate din cat era pe intrebare. De aceea suntem în situația care suntem. Ai greșit la revedere pune mana și invata nu pune la întâmplare răspunsurile. Nu mai bine s ar scoate si concursurile sa nu mai aveți bătaie de cap? U sistem corupt plin numai de incapabili

    1. daca o intrebare implica un raspuns mai complex si reusesti sa oferi jumatate din el, la sinteza ai primi partea de punctaj cuvenita / facem acum grila mai dura ca sinteza?

  20. Buna ziua! Domnule Teoroc, o sa avem posibilitatea de a candida in acelasi timp si pentru functia de sef sectie si sef tura la acelasi penitenciar? Daca da, o sa putem parcurge toate probele inclusiv pana la proba scrisa sau doar pana la testarea psihologica, dupa care optam pentru o singura functie?

  21. Buna ziua ce condiții trebuie sa îndeplinesc pentru sa inscrie si ce scoala trebuie sa am

  22. Eu am terminat o facultate în domeniul financiar și în curs de terminare al masterului. Eu sunt încadrat pe logistică (hrănire și echipare). Unde ma pot adresa….

  23. Bună seara! Sunt înscris pe 2 posturi (agent operativ și ofițer educație ) în cadrul aceluiași penitenciar. În eventualitatea în care voi fi admis pentru agent pot continua concursul pentru ofițer educație, sau intervine interdicția ca urmare a dobândirii calității de polițist de penitenciare?

      1. Abia acum le-a dat cu virgula? Nu se gandisera la o situație de genul cele prezentate mai sus, este? Normal ca trebuie sa ii permită sa dea și pe ofițer educație sursa externa chiar dacă ia pe agent operativ. Nu trebuia băgată interdicția de la început!

  24. Bună seara!
    Testările psihologice pentru economic se vor realiza în luna ianuarie? Sau în cât timp se estimează că vor fi programate?
    Vă mulțumesc!

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt solicitate pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.